Arhive lunare: ianuarie 2020

COMUNICATE DE PRESA, PATRIMONIU

Legalizarea ”ilegalului”, politica aleșilor din România indiferent de culoarea politică

”Protejarea monumentelor istorice reprezintă totalitatea măsurilor cu caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenta, conservarea, inclusiv paza şi întreţinerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice și integrarea lor social-economică şi culturală în viaţa colectivităţilor locale.
În condiţiile legii, în cazul realizării de lucrări neautorizate sau care încalcă avizele de specialitate, personalul de inspecţie abilitat are dreptul să întrerupă lucrările până la intrarea în legalitate, să aplice sancţiuni şi, după caz, să dispună revenirea la situaţia iniţială şi să sesizeze organele de cercetare penală.
Expertizarea structurală a monumentelor istorice şi verificarea tehnică a proiectelor de consolidare a monumentelor istorice se fac numai de experţi şi verificatori
tehnici, atestaţi de Ministerul Culturii şi Identității Naționale pentru exigenţele specifice domeniului monumentelor istorice, cu respectarea cerinţelor privind calitatea lucrărilorin construcţii.” Asta spune Legea 422, legea care protejează Patrimoniul Cultural Istoric al României.

În ceea ce privește situația reală a patrimoniului cultural construit al Timișoarei situația se apropie de colaps. La care se adaugă și completarea Legii 50 care de la data de 7 februarie 2020 va avea efecte. Lipsa unei politici coerente la nivel de municipiu în ceea ce privește protejarea clădirilor istorice, lipsa acțiunilor de prevenire prin informarea timișorenilor în cadrul unei campanii o sa fie un factor în plus de presiune pe existența vechilor clădiri. Intervenția neautorizată asupra clădirilor monument istoric poate însemna o lucrare făcută cu materiale nepermise, fără studii privind structura și rezistența clădirii. Rolul avizării este de a primi aprobarea unor comisii de specialitate care să se asigure că lucrarea este una cât mai puțin intruzivă pentru valoarea și rezistența clădirii. Se legalizează astfel mutilarea sau demolarea monumentelor istorice!

ACTE NORMATIVE CARE REGLEMENTEAZĂ REGIMUL DE PROTECŢIE PRIVIND PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL, EUROPEAN SI MONDIAL

I. Domeniul Monumentelor Istorice -Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice cu modificările şi completările ulterioare.

-Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr.2398/25.06.2008 pentru reorganizarea activităţii de atestare a specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice şi pentru aprobarea normelor metodologice privind atestarea acestora.
-Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2260/18.04.2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice.
-Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2684/2003 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a obligaţiei
privind folosinţa monumentului istoric şi a conţinutului acestuia.
-Ordinul nr. 2260/22.06.2006 pentru precizarea indicatoarelor de norme de deviz pentru ofertare şi decontarea situaţiilor de lucrări de consolidare şi restaurare conservare a monumentelor istorice.
-Ordinul nr. 2226/24.05.2006 pentru modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Culturii nr.
2032/14.07.1999 pentru înfiinţarea Comisiei de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice şi aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a experţilor în domeniul protejării  monumentelor istorice şi a specialiştilor în domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice.
-Ordinul nr. 2237/27.04.2004 privind aprobarea Normelor metodologice de semnalizare a monumentelor istorice.
-Dispoziţia nr. 4300/03.11.2005 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul avizării în cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a secţiunilor de specialitate ale acesteia şi a Comisiilor Regionale ale Monumentelor Istorice.
-Dispoziţia nr. 5596/01.08.2007 pentru completarea Dispoziţiei nr. 4.300/03.11.2005 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul avizării.
-Dispoziţia nr. 2486/15.06.2006 cu precizări privind avizarea proiectelor în şedinţele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, în secţiunile de specialitate ale
acesteia sau în Comisiile Regionale ale Monumentelor Istorice.
-Legea nr. 157/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei adoptată la GRANADA la 03.10.1985 şi semnată de România la 22.06.1996.
-Legea nr. 5/2000 pentru aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate.
-Legea nr. 564/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista
Patrimoniului Mondial.
-Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului adoptată la Florenţa la 20.10. 2000.
-H.G.R. nr. 1258/2001 privind organizarea Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice.
-H.G.R. nr. 262/2002 privind organizarea Institutului Naţional al Monumentelor Istorice.
-H.G.R. nr. 1309/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind cuantumul timbrului monumentelor istorice și modalităţile de percepere, încasare, virare,
utilizare şi evidenţiere a sumelor rezultate din aplicarea acestuia.
-H.G.R. nr. 610/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a creditelor necesare efectuării de lucrări de protejare la monumentele
istorice deţinute de persoanele fizice sau juridice de drept privat.
-H.G.R. nr. 1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situaţiile în care Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv autorităţile administraţiei publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra monumentelor istorice, proporţia contribuţiei, procedurile, precum si condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul, municipiul, oraşul sau comuna (M.O. nr. 905/18 decembrie 2003).
-O.M.C.C. nr. 2086/2002 pentru aprobarea criteriilor de avizare a constituirii agenţilor economici cu activitate în domeniul monumentelor istorice.
-O.M.C.C. nr. 2112/2002 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
-O.M.C.C. nr. 2535/2003 pentru instituirea Registrului
agenţilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi în domeniul protejării monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare.

PATRIMONIU

Colonizarea Banatului pentru diferitele nevoi ale Imperiului

Colonizarea cu olteni a început undeva în secolul al XVIII-lea când Banatul intră sub dominația austriacă. Multe sate din Munții Banatului se formează în urma colonizării cu români aduși din zona Olteniei. Aceștia deprind foarte repede muncile necesare industrializării imperiului și sunt angajați ca muncitori industriali. Au apărut primele mine în această zonă. Munții Banatului au un subsol bogat în minereu de fier, nikel, aramă și cărbune. În perioada interbelică, se spunea că acești munți sunt cei mai bogați cu nikel din România. Estimarea realizată atunci  – două milioane de tone. Noua populație acceptată în această zonă a primit numele de bufeni, provenită din termenul Buch – carte de liberă trecere. Colonizarea lor nu a fost întâmplătoare. Noile exploatări miniere aveau nevoie de o forță de muncă uriașă. Din acest motiv, se permite apariția unor sate noi precum Cărbunari și Știnăpari. În câțiva ani, numărul locuitorilor din aceste sate se triplează. Acest fapt dă de gândit Imperiului, care oprește colonizarea în Banat a populațiilor ce nu au confesiunea catolică. Dreptul coloniștilor români era limitat la a munci și a trăi la limita sărăciei, mult mai bine decât în locurile lor de baștină. Șansa unui trai mai bun pentru acești coloniști români a fost înființarea unor Confinii Militare Grănicerești – strajă permanentă împotriva turcilor.

  

Spre deosebire de coloniștii olteni, coloniștii aduși din Sudul și Centrul Europei aveau un alt statut. Aveau posibilitatea de a negocia cu autoritățile imperiale. Li s-a oferit o serie de avantaje, între care amintim: cheltuieli de transport suportate de visteria imperială, doi florini pentru fiecare colonist, o suprafaţă de teren arabil, care varia între 8 şi 34 de iugăre, după numărul membrilor fiecărei familii. Primeau, de asemenea, gratuit, uneltele şi animalele necesare pentru lucrul suprafeţei de pământ.  Primeau din partea Imperiului toate ajutoarele, întreg inventarul de care avea nevoie pentru o gospodărie. Se spune că au fost și procese intentate Statutului prin care se plângeau că mai aveau de primit lucruri conform angajamentului. Acest fapt scoate la iveală cât de minuțios a fost pregătită, în special, colonizarea șvabilor încât fiecare lucru, cât de neînsemnat, era inventariat printre obligațiile statului. Se observă clar diferențe între cerințele diferitelor populații care au colonizat Banatul. Probabil, de acolo vine ”arta” de a trăi mai bine sub orice stăpânire…

Statistica fiscală din anul 1743 cuprinde: 380 de sate româneşti, 121 sârbeşti, 19 mixte sârbo-române, 15 sate germane, 2 germano-române, un sat italian, un sat bulgar etc. O altă statistică (1767) consemnează: 220 000 români, 45 379 germani (pentru anul 1774, numărul acestora ajunsese la 53 000), 100 000 greci şi sârbi,  2400 bulgari şi unguri, 340 evrei .

PATRIMONIU

Primul Bum imobiliar în Timișoara – 1892

Primul bum imobiliar din Timișoara a venit împreună cu Decretul de Defortificare din anul 1892, semnat de împăratul Franz Josef la insistențele primarului Timișoarei de atunci, Carol Telbisz. Demolarea zidurilor s-a reazlizat în două mari perioade. Prima perioadă a fost  între anii 1899-1902, cea de a doua între anii 1906-1913. Astfel, s-au eliberat 1.380.460 metri patrați de teren…la care s-au adăugat si suprafețele ce aveau interdicție de a se construi . Principalul factor de presiune pentru demolarea masivă a fost prețul mare al terenului. Deși aveau o valoare istorică și arhitecturală deosebită, Porțile Cetății Timișoarei au fost primele sacrificate cu toate că ideile de protejare a Patrimoniului Cultural existau în Imperiul Austro-Ungar.

 

La începutul secolului XX, austriacul Aloïs Riegl a avansat o tipologie a monumentelor după o serie de valori pe care le-a atribuit fiecărui monument. El a accentuat conceptele de protecţie, conservare şi restaurare. Aceste principii au fost apoi încorporate în legislaţia naţională a tuturor ţărilor europene, fiind o moştenire de care beneficiază Consiliul Statelor Europene. Asta e, nu a fost să fie!