Canalul Bega

Canalizarea râului Bega a început în anul 1828, atunci când contele Mercy a dispus săparea unui canal care să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei.S-a construit astfel canalul navigabil propriu-zis, pe un traseu  cu o lungime totală de 116 km, până la confluenţa cu Tisa.  În anul 1732 se finalizează canalul navigabil Bega din cartierul Iosefin în aval, pe traseul actual, legând Timișoara prin Tisa și Dunăre cu sistemul fluvial al Europei Centrale, circulă astfel,  primul vapor, până la Pancevo.  În anul 1739, inginerul olandez Fremaut continuă canalizarea intervenind cu diguri pentru reglementarea cursului râului Bega.
Canalul Begava reprezenta până la apariția căii ferate principala cale de transport a mărfurilor grele.

Într-un timp relativ scurt, canalul este abandonat, cunoscut astăzi, ca Bega Veche. În anul 1752 funcționa Portul Timișoara în cartierul Iosefin. Între ani 1735 şi1754 se construieşte o nouă variantă, mai la sud, între Timişoara şi Klekk. Noul traseu este mult mai drept şi favorabil navigaţiei însă depinde mult de nivelul apei a cărei debit oscilează constant. Fermaut soluţionează această problemă şi începe înanul 1758, construcţia în amonte a două noduri hidrotehnice, la Topolovăț și Coșteiu. Nodurile permit transferul de apă între Bega şi Timiş, în funcţie de nevoi. Astfel se rezolvă problema debitului pe canalul Bega, dar se şi îmbunătăţeşte în mod considerabil gospodărirea apelor într-o zonă cunoscută istoric pentru terenurile mlăştinoase şi inundaţiile frecvente. Până la începutul Primului Război Mondial navigau pe canal 563 ambarcaţiuni comerciale, timp de 305 zile pe an. Volumul de mărfuri transportate ajunge la un maxim de 250.000 tone/an în perioada interbelică.
În Timișoara, în 1902, se proiectează traseul actual al canalului Bega în cartierul Fabric, canal executat împreună cu podurile aferente pentru străzile care îl traversau, până în 1910.