Arhive categorie: EVENIMENTE
Andrei Ivanovich, în recital la Timișoara
Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara organizează, la Sinagoga din Cetate, în data de 3 octombrie 2023, ora 19, un recital de pian susținut de Andrei Ivanovich, strănepotul lui Iosif Ivanovici, în memoria lui Dinu Lipatti.
Andrei Ivanovich s-a născut la București, într-o familie cu ruși, sârbi și rădăcini românești. Numele de familie Ivanovici a obținut o popularitate largă mulțumită străbunicului său Ioan Ivanovici, născut la Timișoara, care a compus cunoscutul vals „Valurile Dunării”.
Educația sa muzicală timpurie a început la vârstă de șase ani când a fost acceptat la liceul de muzică în București. Un an mai târziu, cu recomandarea celebrului pianist român Valentin Gheorghiu, Andrei a plecat în URSS, unde a învățat la Conservatorul din Leningrad. Din în acest moment, viața lui a fost strâns legată de Rusia. Andrei Ivanovici și-a desăvârșit măiestria la Academia de Muzică din Moscova și la cea din Karlsruhe. În anii de studii, a primit multe premii la concursuri naționale și internaționale de pian pentru tineret. Andrei Ivanovici a lansat 15 CD-uri de muzică de Mozart, Debussy, Mussorgsky, Prokofiev, Shchedrin, Rachmaninov, Grieg și Chopin. Este Membru al Societății Chopin. Din anul 2015, el a intrat in Consiliul Societății Rachmaninov. Concertează și predă cursuri de pian în întreaga lume, ca un adevărat navetist ce unește toate meridianele. Dar este legat sufletește de Conservatorul din Shanghai unde predă cursuri de măiestrie artistică. Câteva din orchestrele cu care a cântat: Orchestra Națională a Filarmonicii din Sankt Petersburg Orchestra Simfonică Academică (Rusia)Orchestra St. Petersburg, Orchestra Filarmonicii Baden-Baden,Orchestra Filarmonicii din Osaka etc.
Recitalul este organizat în cadrul proiectului SEE 691 „Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritageand cultural entrepreneurship”, prin apelul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, al cărui promotor este Universitatea Politehnica Timișoara, având ca partenerun colegiu norvegian din vecinatatea orașului Stavanger (oraș fostă capitală europeană a culturii in 2008), respectiv Høgskulen for grønutvikling (HGUt).
Proiectul Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritage and cultural entrepreneurship beneficiază de un grant în valoare de 44.635.12 euro din Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin graturile SEE și norvegiene.
Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa ș iconsolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între anii 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu 3,3 miliarde euro prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la 2,8 miliarde de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.
Informații suplimentare pot fi obţinute de la:
președinte Asociaţia Culturală ,,Salvaţi Patrimoniul Timișoarei’’, Ilie Sîrbu,
email: salvatipatrimoniultimisoarei@gmail.com,
sau director proiect, dr.ing. Rareș Hălbac-Cotoară-Zamfir,
e-mail: rares.halbac-cotoara-zamfir@upt.ro.
Mulțumim Comunitatea Evreilor din Timișoara, Filarmonica Banatul Timișoara, SC Constructim SA, Ziua de Vest, Banatul Azi pentru tot sprijinul acordat!
Cultura dezvoltării urbane ecologice durabile dezbătută la Universitatea Politehnica din Timișoara
Astăzi, provocarea este de a găsi modalitatea de a participa, cu creativitate și cu implicare, la transformarea orașelor, pentru a le face mai agreabile pentru locuit, și a evita degradarea acestora. Pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor locuitorilor, autoritățile locale trebuie să facă față unor provocări de cinci tipuri: ecologice, sociale, economice, culturale și celor care testează rezistența lor la situații destabilizante.
Cum a ajuns Timişoara să fie considerată un oraş al parcurilor şi al grădinilor? Suntem încredințați că cel mai important motiv în procesul de devenire ca oraş al grădinilor a fost faptul că de‑a lungul secolelor a fost înconjurat de mlaştini, locuitorilor fiindu-le necesar amenajarea de grădini, care să preia din disconfortul creat de ecosistemul unei mlaștini. Aceste mlaștini au constituit un avantaj strategic, dar și o piedică importantă pentru extinderea localităţii, dar și o amenințare pentru sănătatea locuitorilor săi. Pe lângă celebra Grădină a Pașei, hărțile habsburgice pomenesc de existența mai multor grădini din suburbiile Cetății Timișoara, fapt ce indică o dovadă clară a preocupării timișorenilor de a-și îmbunătăți bunăstarea și calitatea vieții.
În acest sens, la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc Conferința Internațională ”Cultura dezvoltării urbane ecologice durabile”, proiect finanțat din Granturi SEE (Spațiul Economic European) și Norvegiene pentru reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European și întărirea relațiilor bilaterale dintre statele donatoare și cele beneficiare. Conferința a fost moderată de Lector Prof. Dr. Ing. Rareș Halbac-Cotoară-Zamfir cu participarea lui Jannes Stolte de la Norsk Institutt for Bioekonomi, Johan Barstad și Rhys Evans de la Høgskulen for Grøn Utvikling din Norvegia, Virginia Marchetti de la Istituto Comprensivo Sandro Pertini – Martinsicuro-Italia, Galofre Fortuny Margerita, de la Escola Bernardí Tolrà Catalonia-Spania și a mai multor cercetători ai Universității Transilvania din Brașov și reprezentanți ai Universității Politehnica Timișoara.
În teorie, Strategiile Integrate de Dezvoltare Urbană reprezintă un instrument de planificare care să răspundă nevoilor de dezvoltare locală și să asigure continuitatea pe termen lung a viziunii de dezvoltare. Strategiile ajută administrațiile locale să ia cunoștință de problemele principale ale comunității, să formuleze priorități de viitor. În acest sens, viceprimarul Cosmin Tabără, participant la această conferință, a lansat o provocare specialiștilor prezenți: gestionarea deșeurilor rezultate în urma lucrărilor de construcții, care poluează intens spațiul verde prin ridicarea unei movile din moloz. Movilă care în timp, să fie împădurită, generând astfel o stavilă artificială împotriva vânturilor puternice și un nou plămân pentru Timișoara.
Una dintre principalele concluzii a fost că orașele se confruntă cu menținerea și îmbunătățirea calității spațiului public, precum și cu asigurarea accesului echitabil la spațiile verzi și publice. Procentul ridicat de spații urbane dezafectate rezultate din restructurarea activității de producție și peri-urbanizarea acestui tip de activități reprezintă atât o provocare, cât și o oportunitate de regenerare. În acest sens reprezentanții universităților din Norvegia au prezentat proiecte implementate cu succes în țara lor. Amprenta urbană a unui oraș este într-o continuă evoluție, densificându-se, modificându-și utilizările terenurilor și uneori extinzându-se. Gestionarea responsabilă a expansiunii și a creșterii compacte sunt subiecte importante pe agenda sustenabilității; prin urmare, evoluția amprentei urbane prezintă un interes deosebit pentru cercetători.
Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei a fost partener în desfășurarea acestui proiect!
Motor pentru Filmul PRO Musica 5.0 (titlul provizoriu)
Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei a susținut luni, 22 mai a.c. de la ora 12.00, la Hotel Atlas din Timișoara, Piața Sfântul Gheorghe nr. 2-3, o Conferință de presă pentru prezentarea echipei și începerea filmărilor la pelicula PRO Musica 5.0 (titlu provizoriu).
La întâlnirea cu jurnaliștii au participat: Ilie Stepan, liderul grupului Pro Musica, și Doru Eugen Iosif, precum și o parte dintre realizatorii filmului: Gheorghe/Gelu Sfaițer, regizor; Vlad Doboș, Asistent de regie; Marian Odangiu (autorul scenariului), Valentin Beleiu, Editor de imagine și Aurelian Scorobete, Grafica cinetică.
A fost prezentată echipa de proiect: GHEORGHE/GELU SFAIȚER, Regia artistică; VLAD DOBOȘ, Asistent de regie; MARIAN ODANGIU, Scenariul; RAFAEL VASILCIN și OLIMPIU VUIA, Directori de imagine; VALENTIN BELEIU, Editor de imagine; AURELIAN SCOROBETE, Grafica cinetică; PAVEL VEREȘ, Grafic design; SEBASTIAN CIOCAN, Sunetul; BOJIȚA ILICI, Machiaj; LUCIAN CIORBA, Producător executiv și ILIE SÎRBU, Producător General.
Filmul este produs de ASOCIAȚIA SALVAȚI PATRIMONIUL TIMIȘOAREI cu sprijinul https://www.constructim.ro/ și https://www.business-plus.ro/ cărora le mulțumim pentru întreg efortul depus!
PRO Musica 5.0 va fi un documentar artistic-muzical cu elemente de docu-dramă, ce are ca temă istoria prezenței grupului timișorean ”PRO Musica” în spațiul culturii române de-a lungul unei jumătăți de secol, de la începutul anilor ’70, până în prezent.
Proiectul se întemeiază, în principal, pe evocările, confesiunile și opiniile principalilor componenți ai grupului, filmate în anul 2023, cu o abordare retrospectivă. La acestea se adaugă reconstituirile teatralizate cu actori (docudrama), părerile și mărturiile unor muzicieni care s-au integrat, într-un moment sau altul, în grup, colaboratori, intelectuali, personalități sau simpli iubitori și admiratori ai formației, susținute de un bogat suport sonor și vizual, secvențe de arhivă din concertele grupului și/sau din afara lor, fotografii, videoclipuri, afișe, cataloage, pliante, documente etc.
Principalele repere ale scenariului se referă la cele cinci etape esențiale din istoria grupului PRO Musica:
a) etapa folk (opera folk ”Creanga de cireș” și piesa ”Glossa”)
b) etapa rock progresiv cu influenţe de ethos naţional şi balcanic (”Zările gri”, ”Poarta de foc” etc.)
c) etapa rockului baroc (opera ”Introducere într-un concert baroc”)
d) etapa cu ample reverberații a piesei ”Timișoara”
e) etapa marilor concerte de sinteză ale grupului.
Un loc important în economia scenariului îl ocupă consemnarea premierelor absolute ale grupului, în context muzical/cultural național și internațional:
a) prima operă folk din istoria musicii românești
b) primul concert rock organizat in Romania într-un spital de psihiatrie
c) participare la toate cele nouă ediții ale Festivalului ”Tim Rock”
d) singura trupă rock din România a cărei lucrare în versiune scenică a avut parte de 11 vizionări ale cenzurii comuniste şi apoi a fost interzisă
e) primii muzicieni, componenți ai grupului PRO Musica, ce au cântat în public, în fața a peste 100.000 de manifestanți, împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu (cu dictatorul la acea dată incă la putere) în primul oraș liber din România (20 decembrie 1989)
f) prima trupă rock a cărei compoziție (piesa ”Timișoara”) a devenit, prin Hotărâre de Consiliu Local, imn oficial al unui municipiu mare (Timișoara)
g) piesa ”Timișoara” este primul disc single privat apărut în România
h) cvadruplului album Stepan Project ”Lumina” este primul DVD muzical produs in România care are ca normă de sunet si Dolby Surround 5.1.
i) primul concert rock in aer liber susținut vreodată în Estul Europei, de o maximă complexitate, într-un penitenciar din Europa de est.
După conferința de presă, a avut loc un tur al Hotelului Atlas.
Pe această cale le mulțumim domnilor Darius Jumanca și Tavi Grama pentru că ne-au pus la dispoziție spațiul https://atlashotel.ro/ și că au fost alături de începutul proiectului nostru.
Hotelul Atlas este situat în zona centrală a Timișoarei, chiar peste drum de Piața Sf. Gheorghe, Atlas Hotel este un spațiu de cazare original, cu o identitate aparte.
Atlas Hotel înseamnă căldură, ospitalitate și energii pozitive!
Construcție nouă, finalizată în 2021, hotelul dispune de 51 spații de cazare structurate pe mai multe tipuri de camere și apartamente.
CASTING pentru FILM DOCUMENTAR despre grupul PRO MUSICA
CASTING pentru FILMUL DOCUMENTAR-ARTISTIC despre grupul PRO MUSICA
Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei organizează casting pentru un documentar artistic-muzical despre grupul timișorean ”PRO Musica”. Filmul va conține interviuri cu principalii componenți ai grupului, fragmente din concertele susținute de PRO Musica din perioada 1973-2003, dar și reconstituiri teatralizate ale unor momente care se bazează pe mărturii ale muzicienilor-colaboratori, prieteni sau admiratori ai formației.
În acest sens, în perioada 17 mai – 20 mai 2023 se organizează CASTING în vederea selectării unor interpreți, actori profesioniști sau amatori, pentru realizarea unor scene ficționale din istoria PRO MUSICA.
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– pentru personajele membrilor grupului, vârsta între 17 și 27 de ani;
– pentru personajele cu care interacționează
membrii grupului, vârsta intre 35 și 50 de ani.
– minime asemănări cu membrii grupului în diversele etape ale evoluției acestuia. Informațiile pot fi vizualizate pe pagina web:
www.salvatipatrimoniultimisoarei.ro
– minime cunoștințe muzicale (îndeosebi de ghitară și/sau pian) pentru cei care îi interpretează pe componenții grupului;
Într-o primă etapă, candidații sunt invitați să trimită o fotografie format jpg. pe adresa salvatipatrimoniultimisoarei@gmail.com, însoțită de o scurtă autoprezentare (data și locul nașterii, studii, ocupația actuală, date de contact – telefon, email etc.). Pentru informații suplimentare sunați la telefon: 0722906236.
Ulterior, candidații selectați, vor fi invitați la interviul final.
Termenul limită de trimitere a fotografiilor este 16 mai 2023.
Castingul va avea loc la sediul Asociației ”Student Plus”, Bulevardul Take Ionescu nr.40.
Pentru a fi cât mai eficiente deciziile celor ce doresc să participe la casting, atașăm pe pagina noastră web: www.salvatipatrimoniultimisoarei.ro fotografiile membrilor formației Pro Musica și ale altor personaje apropiate prin context formației din anii ’70-’90.
Pentru a viziona fotografiile membrilor formației Pro Musica și a celorlalte personaje din film accesați link-ul de mai jos:
https://drive.google.com/drive/folders/19hNpdR72SvmwOYwDO2PD5hgiG9jjNJVk
Banatul, Limesul Roman și UNESCO
După Roșia Montană, România pregătește un nou dosar pentru UNESCO. Este vorba despre limesul roman, adică sistemul de apărare folosit de Imperiul Roman, la granița de nord, împotriva popoarelor barbare. Acest sistem consta într-un zid de piatră sau un val de pământ, construit la granițele provinciilor.







