Arhive categorie: PATRIMONIU

COMUNICATE DE PRESA, PATRIMONIU

Administrația useristă a lui Fritz calcă în picioare Constituția României

Timișoreni sunt clasificați în cetățeni de mâna I și mâna II. Timișorenii se află în fața unei situații de segregare fiscală și urbanistică. Timișorenii sunt tratați diferit, iar patrimoniul orașului este ignorat.
În ultima perioadă, Primăria Timișoara a adoptat o serie de măsuri care creează un sistem de segregare fiscală și urbanistică în oraș, afectând diferit cetățenii în funcție de zona în care locuiesc și de tipul de proprietate pe care o dețin. În acest context, unii timișoreni se confruntă cu impozite considerabil mărite, de până la 500%, în timp ce alte zone, cu terenuri care adăpostesc clădiri industriale monumente istorice de clasă A și B, beneficiază de o toleranță inexplicabilă din partea autorităților locale.
Proprietarii terenurilor ce includ locații precum Cazarma U, Abatorul, Guban și Moara Prohaska sau Fabrica de Pălării sunt privilegiați în comparație cu cei din alte zone, beneficiind de politici fiscale favorabile, în timp ce locuitorii altor cartiere sunt supuși unei presiuni fiscale exagerate. Această discrepanță ridică întrebări serioase legate de transparența și echitatea administrativă a Primăriei Timișoara. Practic unii timișoreni au fost supraimpozitați pentru 18 mp de fațadă, alții, care au în proprietate monument de clasă A au fost tolerați și nu au fost supraimpozitați.
În mod ideal, PUZ-urile (Planurile Urbanistice Zonale) pentru terenurile pe care se află clădiri istorice de patrimoniu ar trebui să fie elaborate cu un accent prioritar pe conservarea și punerea în valoare a acestora, mai ales având în vedere importanța lor culturală și istorică pentru oraș.
Clădirile de patrimoniu fie și industrial sunt parte integrantă din identitatea orașului. Acestea pot fi reabilitate pentru a găzdui diverse activități culturale, spații comerciale sau chiar locuințe, dar doar dacă se asigură protecția lor în fața deteriorării și respectarea normelor de conservare.
Așadar, înainte de a începe dezvoltarea unor zone care includ astfel de clădiri monument, ar trebui să existe un plan clar de protejare și restaurare a clădirilor de patrimoniu. În multe orașe din lume, acest tip de patrimoniu este protejat prin lege și există reglementări stricte privind intervențiile asupra acestor clădiri. Noi avem lege, dar este aplicată după chipul și asemănarea primarului și după voia consilierului local Răzvan Negrișanu. Un userist care profită la maximum de scăpările legislative și elaborează proiecte urbanistice cu cântec pe care le propune Consiliului Local Timișoara (dominat de useriști), contribuind consistent la bugetul usereului.
Oricum, conservarea acestora nu ar trebui să fie o opțiune, ci o obligație.
Așadar, da, PUZ-urile care includ terenuri ce găzduiesc clădiri istorice de patrimoniu industrial ar trebui să pună un accent semnificativ pe protejarea și punerea în siguranță a acestor clădiri, înainte ca orice altă dezvoltare să fie autorizată în zonele respective.
Un alt aspect alarmant este ignorarea constantă a clădirilor monument istoric din oraș. Aceste edificii, care fac parte din patrimoniul cultural al Timișoarei, continuă să fie neglijate de autoritățile locale, care obligația legală să le protejeze, nu să facă afaceri cu ele. Deși sunt surse valoroase de identitate locală și turism, aceste clădiri nu sunt protejate și nu sunt puse în siguranță, fapt care poate aduce prejudicii serioase imaginii orașului, dar și patrimoniului său cultural.
În acest context, cer Primăriei Timișoara să reanalizeze măsurile fiscale și să pună în aplicare politici care să garanteze un tratament echitabil pentru toți cetățenii orașului, indiferent de locația sau natura proprietății lor.
Eu nu sunt de acord cu supraimpozitarea acestor proprietăți, am votat împotrivă, dar dacă așa a hotărât majoritarea din Consiliul Local, legea să se aplice uniform nu prin segregare pentru că se încalcă articolul 16 aliniatul 1 din Constituție, care spune: Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
De asemenea, am elaborat un proiect de hotărâre prin care se va condiționa emiterea autorizației de construire de reabilitarea în prealabil a clădirilor monument istoric de clasă A și B în scopul protejării și punerii în valoare a acestora.
Timișoara merită o administrare echitabilă și o protecție adecvată a patrimoniului său cultural, pentru a deveni un exemplu de dezvoltare sustenabilă și de respect față de istoria sa.
COMUNICATE DE PRESA, PATRIMONIU

Incendiul bisericii de la Muzeul Satului ar trebui să spulbere neghiobia de la Consiliul Județean Timiș

Incendiul care a distrus biserica din Topla, aflată la Muzeul Satului din Timișoara, este o tragedie care depășește granițele unei simple pierderi materiale. Este o reflecție dureroasă a neglijării protejării patrimoniului nostru cultural, o dovadă a lipsei de profesionalism și implicare în gestionarea valorilor care ar trebui să definească identitatea noastră națională. Acest incident subliniază o problemă structurală mult mai profundă: nivelul de salarizare insuficient al personalului din muzee, care descurajează profesioniștii din domeniu să se dedice cu adevărat protecției patrimoniului, dar și absența unei politici clare și coerente de conservare a acestuia.

În lipsa unei strategii bine definite, care să sprijine atât formarea continuă a personalului, cât și implementarea unor măsuri de prevenire a riscurilor, patrimoniul cultural devine vulnerabil în fața factorilor de risc. Fiecare astfel de incident pune în evidență nu doar o iresponsabilitate administrativă, ci și o realitate sumbră: patrimoniul nostru nu este considerat o prioritate. Ignorarea nevoilor muzeelor, subfinanțarea și lipsa de strategii de protecție adecvate se traduc, în final, în pierderi ireparabile.

Acest incident ar trebui să fie un semnal de alarmă. Protejarea patrimoniului cultural nu este doar o chestiune de responsabilitate administrativă, ci de respect față de istoria noastră. Este esențial să înțelegem că, fără o politică clară, o implicare activă și un sistem de salarizare care să motiveze profesioniștii din domeniu, vom continua să pierdem treptat nu doar obiecte, ci și legătura profundă cu rădăcinile noastre.

PATRIMONIU

Protejarea patrimoniului cultural este cadou pentru generațiile viitoare

Patrimoniul cultural reprezintă sufletul unei națiuni, fiind fundamentul pe care se construiește identitatea și continuitatea unei societăți. Este o moștenire ce reflectă istoria, tradițiile, credințele și realizările unui popor, iar protejarea și conservarea acestuia sunt esențiale pentru menținerea legăturii cu trecutul și pentru a oferi un punct de referință solid pentru viitor.

Păstrarea patrimoniului cultural nu este doar o responsabilitate morală, ci și un act de respect față de generațiile viitoare. Distrugerea acestuia, prin orice formă, este o crimă împotriva acestora, o pierdere ireparabilă care nu poate fi compensată. Fiecare monument, fiecare tradiție sau meșteșug este o fereastră către istoria noastră, iar pierderea lor echivalează cu ștergerea unei părți din memoria colectivă.

Valorificarea patrimoniului cultural, însă, nu trebuie să însemne distrugerea lui în schimbul unor beneficii imediate. Vânzarea terenurilor sau demolarea unor obiective de valoare istorică sub pretextul dezvoltării economice este un gest necugetat și iresponsabil. Astfel de decizii nu doar că riscă să stea la baza unei crize de identitate pentru generațiile viitoare, dar și reduc șansele de a construi o societate bazată pe respectul valorilor tradiționale și educația culturală.

În schimb, valorificarea patrimoniului trebuie să însemne protejarea acestuia și integrarea lui într-un cadru sustenabil de dezvoltare, în

care trecutul și viitorul coexista armonios. Conservarea patrimoniului poate aduce nu doar beneficii culturale, dar și economice, prin turismul cultural sau prin dezvoltarea unor industrii creative care se bazează pe tradiții și meșteșuguri vechi.

Astfel, protejarea patrimoniului cultural este un act de responsabilitate față de istoria noastră, dar și un cadou pentru viitor. Numai prin respectul pentru trecut și prin promovarea lui corectă putem asigura o societate echilibrată și conștientă de importanța rădăcinilor sale. Distrugerea acestui patrimoniu sub orice formă este un act care condamnă nu doar prezentul, ci și viitorul, fiind o greșeală care va lăsa o moștenire negativă, fără posibilitatea de a fi corectată.

PATRIMONIU

Nepăsarea aduce mai multe prejudicii decât incultura

Ministerul Culturii a lansat în dezbatere publică la începutul anului 2022, proiectul de lege privind Codul Patrimoniului Cultural, un act care vizează crearea unui sistem unitar și modern de reglementare, în scopul eficientizării actului administrativ și valorificării patrimoniului cultural național, pentru a aduce cultura românească, cu toate domeniile sale, la standarde europene.

Au trecut patru ani de guvernare hibridă împotriva firii, timp în care un subiect atât de sensibil pentru ceea ce poate însemna revoluționarea sistemului cultural și prezervarea istoriei naționale, a trecut complet neobservat dar și nefinalizat.

Punctul de vedere al experților și specialiștilor în domeniu, exprimat pe varianta actuală a Codului în dezbaterile publice, arată că acesta aduce doar deservicii patrimoniului cultural, prin prevederi incoerente, confuze, necorelate și inaplicabile sau chiar prevederi cu impact negativ direct în protejarea patrimoniului, cum ar fi simplificarea nejustificată a procedurii de atestare a experților în patrimoniu cultural, pentru creșterea artificială a numărului acestora în detrimentul profesionalismului. Apoi, deprofesionalizarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, prin eliminarea experților proveniți din zona asociațiilor/organizațiilor profesionale, renunțarea la principiile eficientizării precum reorganizarea ministerului în formulă regională.

Cu toate că în strategia națională de apărare a țarii, dintre anii 2015-2019 si 2020-2024, patrimoniul cultural se afla între valorile, interesele și simbolurile naționale și constituie astăzi unul dintre obiectivele interne de securitate natională și o resursă strategică de dezvoltare, impunând o abordare legislativă unitară și necesară. Cu toate acestea Codul Patrimoniului în opinia coaliției PNL – PSD trebuie să se transforme într-un produs al ambițiilor unor interese ascunse în jobenul unor funcționari publici din Ministerul Culturii, care produc doar efecte negative asupra strădaniei de prezervare a bunurilor cu valoare deosebită, și să pericliteze etalonul legislativ de protejare a patrimoniului cultural național.

De 34 de ani, din grija partidelor care s-au perindat la guvernare s-au dezvoltat activități infracționale cu efecte negative asupra patrimoniului cultural-naţional. Intenționat nu s-a dorit dezvoltarea unui sistem eficient şi integrat la nivel naţional și local de inventariere a bunurilor patrimoniale și arhitecturale pentru ca anumite cercuri de interese din interiorul și din jurul acestor partide să beneficieze de pe urma acestor bunuri de patrimoniu, fiind considerate ca simple bunuri cu care se poate face comerţ. Asta se întâmplă, pentru că avem oameni politici incompetenți, care au ca principală activitate, căpătuiala. De aceea, avem un stat român care nu ezită să confiște orice mic obiect dintr-un metal prețios nemarcat, vândut într-un anticariat, dar nu e capabil să dea o lege care să-i permită protejarea patrimoniului cultural al României.

Ca un mic detaliu : „ „Cele mai multe infracțiuni, înregistrate în fiecare an, au fost cele prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată și infracțiunile de furt și cele prevăzute de Legea nr. 182/2000 privind protejarea Patrimoniului cultural național mobil, republicată“, conform „Weekend Adevărul“.

PATRIMONIU

Vești din Timișoara interbelică

Cetățean de onoare este un titlu onorific acordat de autoritățile locale unei persoane a cărei activitate sau existență este legată în mod deosebit de viața localității sau pentru talentul și serviciile deosebite aduse de aceasta localității.

În ziua de 26 septembrie 1927, avocatul dr. Aurel Cosma (1867-1931) şi avocatul Emanuil Ungureanu (1846-1929) au primit cetăţenia de onoare a oraşului.

 Dr. Aurel Cosma  Emanuil Ungureanu

 

 

Primarul Timișoarei, Lucian Georgevici în discursul rostit cu această ocazie arăta că „având în vedere munca prodigioasă şi dezinteresată desfăşurată de Dr. Aurel Cosma, timp de 35 ani şi avocatul Emanuil Ungureanu, timp de 60 ani, în interesul prosperării orașului Timișoara, pe teren social, naţional, cultural şi economic, consiliul comunal în unanimitate de voturi decide: se conferă cetăţenia de onoare domnilor Dr. Aurel Cosma şi Emanuil Ungureanu”.

Avocatul Emanuel Ungureanu considera că la emanciparea românilor bănățeni cultura joacă un rol foarte important, iar aceasta nu se putea face fără bani. Ca urmare a sponsorizat biserica și școala. Înainte de 1918 a militat pentru păstrarea autonomiei școlilor confesionale românești și a Bisericii Ortodoxe Române iar ulterior a activat pentru consolidarea acestora. Între 1885–1897 a condus asociația politico-culturală Alumneul Românesc, al cărei scop principal era finanțarea studiilor unor tineri români talentați dar lipsiți de mijloace. În același scop a luat parte la înființarea fundațiilor Trandafil și Antoniu Mocioni și a întemeiat fundațiile Mitra Ungureanu 1892 și Emanuil Ungureanu. A activat pentru înființarea la Timișoara a unei academii comerciale și a unei universități. A înființat peste 100 de filiale ale Casei de Educație Națională. Între 1898–1906 a fost director al Despărțământului Timișoara al ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român a fost înființată la Sibiu între 23 -25 octombrie 1861, cu un rol însemnat pentru emanciparea culturală și politică a românilor din Imperiul Austro-Ungar).

Avocatul Aurel Cosma a fost membru fondator al Școalei Politehnice și a propus înființarea la Timișoara a unei Academii Comerciale. De asemenea, a sprijinit Biserica, fiind mereu deputat sinodal al diecezei Aradului. Din anul 1902, a fost președintele Partidului Național Român din Timișoara.

În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro-ungară, iar la sfârșitul războiului era comandantul lagărului de prizonieri din Timișoara. La 31 octombrie 1918, odată cu proclamarea Republicii Bănățene, în calitate de comandant a organizat Consiliul Militar Român din Timișoara și Garda Națională Românească. Tot atunci a organizat Consiliului Național Român din Timișoara, el fiind ales președinte. În calitate de conducător de facto al Banatului este ales în Marele Sfat Național Român.

La 17 noiembrie 1918 armata sârbă a ocupat Timișoara,revendicând întreg Banatul, și desființând organizațiile românești. Deși sârbii au încercat să împiedice delegații din Banat să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, totuși, delegația, al cărei șef era Aurel Cosma, s-a deplasat la Alba-Iulia și a cerut unirea Banatului cu România.

La 27 iulie 1919 ultimele unități ale armatei sârbe s-au retras, iar comandantul trupelor franceze care preluaseră Banatul, generalul Charles de Tournadre l-a numit prefect pe Aurel Cosma. Deși guvernul Averescu după venirea la putere în 13 martie 1920 l-a confirmat în mod excepțional ca prefect al județului (guvernul înlăturase toți ceilalți funcționari membri ai PNR), la 4 aprilie Aurel Cosma și-a dat demisia și a organizat filiala din Banat a Partidului Național Liberal, fiind președintele ei. În perioada 24 ianuarie 1922 – 30 octombrie 1923 a fost ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Brătianu. În 1927 este ales deputat din partea județului Timiș-Torontal, iar în primăvara anului 1931 senator.

 

 

PATRIMONIU

Și astăzi, ca și atunci, aerul Timișoarei era perfect respirabil, interesul economic, înaintea sănătății timișorenilor

La fel ca astăzi, presa din Timișoara în perioada interbelică era vigilentă și semnala administrației problemele serioase cu care se confruntau timișorenii.

”Timişoara a fost un oraş îngropat în praf, omniprezent în viaţa cotidiană. Oamenii din media atrăgeau atenţia „Serviciului Salubrităţii Municipiului că e timpul să înceapă stropirea străzilor, deoarece praful îneacă pietonii. Spectatorii de la meciul Ripensia – Universitatea Cluj, din data de 17 martie 1935, au trebuit să înfrunte norii de praf de pe Aleea Sofia Imbroane şi şi-au dat seama şi ei de cât de necesar e stropitul străzilor. Să întrebe cei dela Serviciul Salubrităţii pe unul care a fost ieri la Electrica dacă e nevoie de stropit?

Primăria pare înghiţită de praful Orientului într-o „administraţie roasă de carile imoralităţii”

La sfârşitul lunii martie 1937, atmosfera Timişoarei era încărcată de misterioase noxe albastre: „De un timp încoace atmosfera Timişoarei este complect asfixiată de nişte gaze grele, cari deplasându-se pe pământ, se strecoară în toate locuinţele, ce întâmplător cad în raza vântului dinspre fabriciile unde se produc materii chimice ce emană mirosuri dăunătoare sănătăţii. Aproape zilnic casele din strada 3 August, Cartierul Il, sunt năpădite de aceste gaze asfixiante, chiar şi în miez de noapte, în cât o rămânere în locuinţă devine
imposibilă. Acest gaz – cam de culoare albastră se rostogoleşte până în cartierul Cetăţii, dacă vântul bate întâmplător dinspre răsărit.


Este o enigmă cum se poate admite în mijlocul oraşului, asemenea instalaţiuni, care periclitează sănătatea publicului, având în vedere prescripţile legale, care pretind în asemenea cazuri distanţe considerabile de la aşezămintele de locuinţe de oameni. În urma numeroaselor plângeri făcute de cetăţeni la Primărie, aceasta a replicat că „nu pot avea urmări întru adevăr dăunătoare”.
Totuşi în urma sesizărilor făcute de mass-media s-a instituit o comisie de control coordonată de inginerul Peşteanu, directorul Uzinei Comunale de Gaz, pentru a studia problema răspândirii misteriosului gaz albastru. A fost pus un telefon „la dispoziţia cetăţenilor sub numărul  101.

În cazul reclamaţiilor era trimisă o echipă de cercetători experţi, pentru a face la faţa locului cercetările necesare;
domnul chimist-șef Schuller va sta la dispoziţie din însărcinarea Primăriei, oricând va fi solicitat din partea Serviciului de control pentru a colabora la identificarea gazelor.