Avem un oraș absolut minunat. N-ar strica să contribuim poate ceva mai mult la păstrarea și conservarea a ceea ce alcătuiește valoarea lui intrinsecă. Din plimbările strategice de monitorizare pentru a observa pulsul orașului, constatăm o serie de detalii mici, noi, fragmentale, unele care ne clătesc ochii, altele care se așază discrepant și distonant în fotografia de ansamblu. Pentru că acolo unde nu se clădește cu rațiune și simțire deopotrivă, lucrurile se fac compulsiv ori demonstrativ, cu acel soi aparte de gratuitate decizională. Atunci când realitatea practică ne este, după cum bine observăm în anumite aspecte, nouă citadinilor, profund negratifiantă. Și oare care ar fi fundația orașului viitorului, dacă nu civismul activ care joacă unul dintre cele mai importante roluri într-o societate civilizată?! Poate chiar cel mai important.
Din rațiuni de continuitate și coerență urbană și din punct de vedere infrastructural, dinamismul oeașului nostru nu se evidențiază prin peticirea lui cu o serie de elemente separate, nespecifice contextului cultural, asezonându-l cu priveliști pestrițe. Timișoara are un Plan Urbanistic General, are o suită de clădiri istorice și de legături între cartiere și zone, care îi conturează sistematizarea. Nu poți implanta în țesutul orașului niște desene incompatibile cu caracteristica dominantă. Timișoara este orașul-cetate, cu o anumită sobrietate și cu un predominant aer burghez. Nu vom vedea de exemplu niciodată Timișoara în haina unui oraș-metropolă, agitat și cosmopolit, pentru că nu este astfel. Timișoara are elemente de Art Nouveau care sunt puternic stilizate (întâlnite aproape pretutindeni în Piața Victoriei, Piața Unirii, cartierele Fabric și Elisabetin), iar culorile care domină sunt calde, tomnatice. La o simplă aruncare de privire, vom constata nuanțe prăfuite de brun-roșcat, galben palid sau auriu, cafeniu, oranj și verde pastel. Stilul acesta arhitectural este în sine pretențios, de aceea când vine vorba de amenajări exterioare de revigorare urbană, care să susțină estetic frumusețea fațadelor de clădiri, abordarea sa nu este deloc simplă. Accesul pieptonal pe lângă aceste vechi și deosebite piese arhitecturale merită și el pavat cu o abordare de contrast. În plus, Timișoara mai are acest romantism pronunțat și aparte, format din linii drepte și ondulate, așadar, tot ce aș putea imagina în materie de renovare a bulevardelor și căilor de promenadă ar fi niște porțiuni sau fâșii de pavaj în nuanțe similare, pământii, poate chiar cu dale cu forme rotunjite sau trotuare clare, monocrome, care să odihnească ochiul privitorului, fie că este localnic ori vizitator. Demersul de modernizare a aspectului Timișoarei nu ar trebui să constea într-o schimbare radicală a vechiului, ci într-o recondiționare a acestuia mai degrabă. În zonele istorice, unde se cere respectarea fermă a patrimoniului, procesul de gentrificare nu va fi decât unul minimal, de îmbunătățire prin pliere pe ceea ce este existent și pe împrejurimi, prin păstrarea aerului de vechi într-o formă studiată, și nu printr-o transformare flagrantă, ieșită din context. Un exemplu bun este păstrarea pietrei cubice în restaurarea Pieței Unirii, conservându-i astfel aspectul de vechime, conciliabil cu stilul arhitectural existent.
Trebuie spus că pe fondul pandemic al autoizolării, se constată de curând în Timișoara câteva schimbări de infrastructură care par să nu susțină ideile de mai sus. Aceste consoane nearmonioase ar crea mai multă confuzie chiar și în rândul viitorilor turiști străini, decât noutate și claritate în viziune, și conferă zonelor frecventate și tranzitate ale Timișoarei nimic altceva decât un aspect dezordonat și nedefinit. Ne referim la noile benzi desenate de pe trotuare „avangardiste”,din care te poți aștepta să sară uâte un personaj animat – gen Stitch. Trotuarele din fața Catedralei Mitropolitane, cel de-a lungul bulevardului I.C. Brătianu, care delimitează Parcul Civic și cel de pe strada Martin Luther, care mărginește clădirea Tribunalului Timiș. Aceste „table de șah” sub formă de piese de table risipite la nervi la scară largă nu se înscriu deloc în estetica și geometria zonală. Aspectul „futurist” al acestor bucăți de trotuar nu are un corepondent efectiv în oraș pentru a putea justifica prezența lor în zona de centru. Iar stridența și poziționarea izolată și desperecheată a acestui model de pavaj face ca introducerea lui în peisajul cotidian să fie mai curând stingheră și ostilă. În plus, în opinia mai multor timișoreni, inclusiv montarea dalelor ar fi necalitativă din punct de vedere al finisajului și nu ar urma întocmai codul bunelor… norme. Bunăoară, o intenție-hibrid, nu departe de aventuroasa străduință, este întâlnită în Piața Libertății, redenumită cu o mică-mare urmă de ironie și Piața Roșie, unde rezultatul este la distanță semnificativă ca execuție de imaginea 3D din proiect (aceasta înfățișează un model mai compact și mai bine stratificat concentric de aranjare a dalelor).
Pierdem în numele unei false dezvoltări în forță și pe fondul de supușenie absolută, părți importante din ceea ce definește Timișoara, fără posibilitatea de a recupera. Ne aflăm acolo unde trecutul patrimoniului nostru întâlnește viitorul… asta ar trebui să dea de gândit Direcției de Urbanism a Municipiului Timișoara, chiar dacă ar trebui să calce peste interesele aservite ale Direcției Edilitare pentră că acolo unde e Lege nu e tocmeală de piață.
Șantierul trotuarelor se desfășoară în Situl urban Cartierul „Cetatea cod LMI TM-II-s-A-06095 municipiul TIMIŞOARA Piaţa Victoriei – Piaţa Iancu de
Hunedoara – Str. Telbisz Carol- Piaţa Brătianu I.C. – Str. Dima – Str. Oituz – Str. Sf.Ioan .
