Ne aflăm în pragul unei reforme legislative majore în domeniul urbanismului. Noul Cod al Urbanismului, aflat în procedură parlamentară, este prezentat ca o soluție la birocrația care sufocă dezvoltarea și ca un pas către digitalizare și eficiență. La prima vedere, toate par în regulă. Cine nu își dorește un sistem mai clar și mai rapid?

Dar dacă privim mai atent, între intențiile declarate și textul de lege apar suspiciuni fundamentate. Sub pretextul scurtării termenelor, se strecoară portițe periculoase pentru mediul înconjurător, pentru spațiile urbane și, poate cel mai grav, pentru patrimoniul construit.

Foto Agerpres

Acolo unde înainte era nevoie de o autorizație clară, emisă în baza unei documentații solide, noul Cod propune ca în multe cazuri să fie suficientă o simplă notificare. Inclusiv pentru intervenții în zone extrem de sensibile, precum albiile minore ale râurilor, zonele cu risc natural sau chiar în apropierea monumentelor istorice.

Recent, Ministrul Dezvoltării a detaliat una dintre măsurile prevăzute în Cod: pentru o casă unifamilială, ridicată în mediul rural, cu o suprafață de maximum 150 de metri pătrați și cu un singur nivel, nu ar mai fi necesară autorizația de construire, ci doar o notificare la primărie, dacă există un proiect întocmit de un specialist. Tot prin notificare — a mai spus ministrul — vor putea fi construite foișoare, terase, bucătării de vară sau garaje, dar doar în intravilan și cu respectarea regulamentelor locale.

Deși aceste măsuri nu sunt încă aprobate oficial, ele ridică deja îngrijorări serioase. Pentru că în practică, România nu duce lipsă de construcții ilegale sau speculative, ci de autorități care să le țină piept. Relaxarea legislației fără o consolidare a controlului deschide larg ușa abuzurilor.

O poartă deschisă pentru distrugerea urbană

Am văzut în Timișoara — și nu doar aici — cum clădiri istorice au fost mutilate, cum spațiile verzi s-au transformat peste noapte în parcări, iar construcțiile ilegale au devenit realitate urbană, cu sau fără acte. Un cod care elimină filtrele legale nu face decât să consacre această realitate, să o ridice la rang de normalitate.

Și mai grav, se permite ca în zonele de patrimoniu sau în situri naturale protejate, intervențiile să fie posibile fără expertiză specializată sau fără avize esențiale. Este un atac la adresa memoriei colective, a identității noastre urbane și culturale.

O reformă pentru cetățeni sau pentru interese imobiliare?

Codul ar fi trebuit să protejeze mai bine orașele, să întărească regimul de protecție al patrimoniului și să clarifice ce se poate construi, unde și cum. În schimb, pare că ținta reală nu este debirocratizarea, ci debalansarea legii în favoarea celor care vor să o ocolească.

O societate sănătoasă are nevoie de reguli clare, aplicate echitabil. Nu de reguli slabe, aplicate selectiv. Dacă nu intervenim acum, riscăm ca acest cod — născut în numele modernizării, să devină instrumentul perfect pentru legalizarea abuzurilor și pentru accelerarea degradării spațiului construit și natural al României.

Când râurile înghit case, vina nu e doar a ploii — ci și a legilor care lasă loc abuzului

Inundațiile din Pechea, Broșteni și din alte zone ale țării nu sunt doar catastrofe naturale. Sunt și deconturi ale iresponsabilității legislative. Sub ochii noștri, în tăcere și în ambalajul frumos al „simplificării birocrației”, noul Cod al Urbanismului aflat în dezbatere parlamentară subminează grav regimul juridic al apelor și al terenurilor aparținând statului.

Mai exact, codul permite ca în albia minoră a unui râu să se poată construi fără autorizație de construire, printr-o simplă notificare, dacă lucrarea este considerată „provizorie” și are „caracter tehnic”. Această formulare vagă este o invitație deschisă la abuz. Ce e „provizoriu”? Cine stabilește caracterul „tehnic”? Și cum rămâne cu legea?

Ce legi sunt încălcate sau golite de conținut?

1. Constituția României – art. 136 alin. (3)

„Bogățiile de interes public ale subsolului, albiile minore ale râurilor, plajele și resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietății publice.” Nicio construcție privată nu poate fi permisă în mod tacit pe un teren care aparține statului și care trebuie protejat, nu concesionat mascat.

2. Legea Apelor nr. 107/1996 – art. 3 și art. 111

Prevede clar că albiile minore sunt zone cu regim special de protecție, iar intervențiile umane sunt permise numai cu autorizație de gospodărire a apelor și doar pentru lucrări strict necesare: apărare, întreținere, regularizare. Noul Cod ocolește această lege, deschizând calea construcțiilor civile, recreative sau turistice pe terenuri unde orice intervenție ar trebui strict reglementată și controlată.

3. Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții – art. 1 și art. 3. Toate construcțiile se pot executa doar pe baza unei autorizații de construire, cu excepții clar definite. Noul Cod înlocuiește această cerință fundamentală cu o notificare administrativă vagă, care elimină controlul preventiv asupra amplasamentului și legalități.
4. Legea protecției mediului nr. 195/2005 – art. 20-22. Obligațiile privind evaluarea de mediu, studiile de impact și avizele de mediu sunt complet ignorate de această „liberalizare” a construcțiilor în albiile râurilor.

În lipsa unei evaluări, se pot construi în zone cu biodiversitate sensibilă, coridoare ecologice sau zone cu risc ridicat de inundații.

Consecințele sunt directe și dramatice:

Risc crescut de inundații în zonele urbanizate ilegal, fără diguri, fără plan de evacuare, fără protecție.

Conflicte de proprietate și ocuparea abuzivă a domeniului public.

Speculă imobiliară mascată prin barăci, pontoane, construcții temporare transformate ulterior în pensiuni „intrate în legalitate”.

Pierderea definitivă a unor terenuri care ar fi trebuit să rămână naturale, neatinse.

Propunerea Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei:

1. Interzicerea expresă a oricărei construcții civile sau comerciale în albiile minore, indiferent de caracterul „provizoriu”.
2. Revenirea la obligația de a obține autorizație de construire în toate cazurile, cu aviz de la Apele Române și de la Garda de Mediu.
3. Definirea juridică strictă a termenului „provizoriu” — durată maximă, lipsa utilităților, obligație de dezafectare.
4. Încadrarea clară a albiei minore ca zonă de protecție strategică, nu zonă de dezvoltare imobiliară.

Dacă nu luăm atitudine acum, vom vedea în fiecare vară cum râurile își iau înapoi teritoriul, iar politicienii se plâng că „natura e de vină”. Nu, vina este a omului care a stricat echilibrul. Și vina cea mai mare este a celor care au elaborat legea ce a permis asta.