Despre steagul Banatului

Dacă în prima notiță a Asociației de Heraldică și Vexilologie din Banat am tratat istoria stemei Banatului, astăzi vă propun o discuție despre steagul Banatului. Întâi de toate să vedem dacă Banatul are sau nu un steag în momentul de față. Citez din Liga Bănățeană, cea care a propus primul steag în anul 2009: „Culoarea ce ar putea reprezenta Banatul este legată în primul rând de bogăția și fertilitatea pământului. În heraldică, culoarea verde simbolizează onoarea, rațiunea, tinereţea, prospeţimea, regenerarea, libertatea și sănătatea. Verdele este de asemenea culoarea onoarei și a victoriei. În creștinism, verdele este simbolul speranţei. Benefic, verdele dobândește şi o valoare mitică, aceea a păşunilor verzi (<<green pastures>>), ale raiurilor înverzite ale iubirilor din copilărie (<<vert paradis des amours enfantines>>). Diferite culori sunt considerate a fi culori patriotice în ţări diferite. În cazul în care o culoare este asociată unei ţări, ţineţi cont de faptul că galbenul s-ar putea să nu aibă nicio implicaţie patriotică, in timp ce verdele este o culoare ce sugerează o mare mândrie. Nuanţele de verde au şi ele semnificaţii diferite. Verdele închis poate fi asociat cu masculinitatea, conservatorismul şi bogăţia. Misticii germani (Mechtilde von Magdeburg, Angelus Silesius) asociază verdele cu albul, pentru a califica Botezul Domnului şi virtuţile hristice, justiţia reprezentată de verde întregind neprihănirea albului. Albul semnifică puritate, blândeţe, pace şi loialitate. Pe lângă greutatea simbolistică a crucii creştine, acest semn grafic împarte suprafaţa în patru părţi, iar cifra patru devine reprezentativă pentru scopul acestul steag din cel puţin două motive: – delimitarea spaţiului geografic al Banatului are patru laturi: Mureş la nord, Tisa la Vest, Dunărea la sud şi munţii Banatului la est; – cifra patru reprezintă şi cele patru etnii importante din Banat: românii, sârbii, nemţii şi maghiarii. Simplitatea poate fi unul din cele mai importante argumente în cazul de faţă. Din păcate istoria nu ne ajută decât parţial în această alegere a unei singure culori. După cum se știe, Banatul istoric nu a avut însemne heraldice consemnate de istorie, decât prin asociere cu puterile care au stăpânit zona de-a lungul timpului. În acest sens, cea mai directă asociere este cea cu steagul Casei de Savoia. Istoria Banatului, aşa cum îl ştim astăzi, a început odată cu eliberarea Timişoarei în 1716 de către armatele imperiale conduse de Eugen de Savoia.” Steagul propus de Liga Bănățeană arată astfel:

Ideea împărțirii steagului în patru, cu o cruce pe mijloc, este sclipitoare, explicată pe îndelete de ligă mai sus. Trebuie să spun că salut inițiativa ligii și, cu permisiunea lor, doresc să fac unele precizări ori eventuale adăugiri.

Deși istoria Banatului așa cum îl știm noi astăzi a început odată cu eliberarea Timișoarei de către trupele imperiale conduse de Eugen de Savoia, Banatul nu înseamnă doar Timișoara. Banatul mai înseamnă și Caraș, Severin sau Torontal, dar și părțile sârbești sau ungurești ale regiunii. Acestea fiind spuse, consider că ar trebui să ne îndreptăm privirea către omul căruia îi datorăm ceea ce este astăzi provincia – Contele Florimund de Mercy, primul administrator imperial al Banatului Timișoarei. El, și nu Eugen de Savoia, este omul care a întocmit primele planuri de dezvoltare ale regiunii, creierul din spatele modernizării și europenizării Banatului. Consider, deci, că steagul Banatului putea fi inspirat din stindardul de arme al Contelui de Mercy.

Un steag simplificat din stema contelui ar însemna o pânză albastră cu o cruce galbenă. Întâlnim oare în istoria Banatului ori a Timișoarei un astfel de steag? Se pare că da.

Pe un steag din Timișoara începutului de veac XIX, avem brodată o stemă a orașului. Stema orașului din acea perioadă avea în cartierul senestra, sus, un turn de apă de care sunt arborate două steaguri ale Casei de Savoia – pânză roșie și cruce albă. Pe această stemă însă, avem și un alt model de steag – albastru cu galben. Exact ca stema Casei de Mercy. Să fie oare o coincidență? Se prea poate. Chiar și așa, consider că memoria Contelui Florimund de Mercy, părintele Banatului, ar trebui imortalizată într-un steag care să aducă aminte de acesta. Și ce steag mai potrivit decât steagul regiunii pe care a ridicat-o la nivel european?

O altă mărturie a folosirii culorilor albastru și galben în heraldica și vexilologia bănățeană o reprezintă chiar steagul Comitatului Timiș.

Mai mult, trei din personalitățile ce au marcat istoria Banatului aveau, în însemnul personal, culorile albastru și galben: Regele Károly I al Ungariei, omul ce a făcut Timișoara Capitala Ungariei, Ioan Huniade, fost Ban al Severinului și Comite al Timișului, omul al cărui nume îl poartă și castelul din Timișoara și nu în ultimul rând, Pavel Chinezu, fost Comite al Timișoarei și un erou în „Armata Neagră” a Regelui Mátyás I al Ungariei în luptele cu otomanii.

Alte personalități marcante în Banat au fost Baronul Franz Anton de Engelshofen și Contele de Clary-Aldringen, administratori ai Banatului; sau membrii familiei Mocioni. Și aceștia aveau în stemele personale culorile albastru și galben.

De luat în considerare este și stema Banatului concepută de heraldistul Jószef Sebestyén în anul 1921, de unde a intrat în mentalul colectiv și expresia de „leu bănățean”. Menționez încă o dată că leul rampant și podul din stema Banatului desenată la începutul veacului al XX-lea nu au legătură cu Oltenia, ci sunt elemente preluate din stemele Comitatelor Timiș (leul rampant de aur) și Caraș-Severin (podul).

În consecință, Asociația de Heraldică și Vexilologie din Banat propune adoptarea stindardului Contelui de Mercy ca steag al Banatului. Astfel, atât memoria contelui, cât și memoria altor personalități bănățene este pusă la loc de cinste în însemnele regiunii.

Drăgan – George Basarabă