Gestionarea Patrimoniului Cultural construit al Timișoarei a ajuns la cotitură

Municipiul Timișoara se află într-o situație aparent fără ieșire în ceea ce privește reabilitarea clădirilor monument istoric și a celor aflate în ansamblu architectural. Acest fapt se petrece doar din lipsa unei politici publice clare, a necunoașterii legislației și a lipsei de asumare politică. Față de abordarea tradițională a patrimoniului, bazată pe Lista Națională a Monumentelor Istorice, elaborată de Ministerul Culturii în anul 2010,  întemeiat pe subvenționarea unui număr limitat de elemente de patrimoniu, transformă această activitate, cel puțin în Timișoara, într-un mod de risipire al banului public. Deși avem o asociație profesională a arhitecților în Timișoara, aceasta nu se implică suficient în a populariza în rândul timișorenilor importanța patrimoniului cultural construit pentru comunitatea locală. Deși cei care conduc această organizație profesională, constituită din arhitecți, cunosc recomandările Convențiilor internaționale pentru protecția patrimoniului cultural construit, evită din diverse motive, probabil financiare, implicarea timișorenilor în astfel de activități civice.

De exemplu, Convenția de la Faro din anul 2005, stabilește atât cadrul general, cât și reglementări mai concrete cum ar fi – dreptul la patrimoniu cultural sau aspecte ce țin de patrimoniu, ca fiind parte a interesului public. Promovează un patrimoniu viu în concordanță cu spiritul și sensul locului. Această viziune nu se bazează doar pe implicarea statului, ci și a oamenilor. Relația dintre peisajul urbanistic și patrimoniu generează unicitatea locului, determinând atașamentul colectivității care vede în menținerea intergrității clădirilor de patrimoniu, un martor al continuității, element esențial în calitatea vieții. După această viziune, patrimoniul nu se mai mărginește la turism și activități conexe, ci îl transformă într-o resursă locală, ce trebuie lăsată ca resursă generațiilor viitoare.

Administrația locală a Municipiului Timișoara, asociațiile profesionale nu au făcut nimic în acest sens, nu au gândit nici o strategie care să implice comunitatea locală. Credem că este momentul ca profesioniștii din primărie, din aceste organizații profesionale să implice membrii Federației Asociațiilor de Locatari Timișoara în proiecte de informare și de conștientizare a importanței pentru comunitatea noastră a acestor clădiri de patrimoniu. Credem că este momentul să-și schimbe politica de management a protejării patrimoniului, astfel prin implicarea timișorenilor se diversifică modalitatea de protejare, reabilitare și conservare a patrimoniului și capătă un nou sens, de moștenire – transmis generațiilor viitoare, nu ca un monument mort, ci ca o reînnoire permanentă a trecutului, așa cum s-a întâmplat la un moment dat cu Casa Muhle. Primăria Municipiului Timișoara trebuie să-și apropie cetățenii nu să-I transforme în adversari, iar disputele politice pe acestă temă trebuie să dispară!

Soluția reabilitării acestor clădiri nu constă numai în amendarea proprietarilor, ci și în găsirea unor resurse financiare pentru a pune în aplicare convențiile internaționale pentru protejarea patrimoniului la care a aderat și Republica România.

Scopurile Consiliului Europei este cel de a realiza o uniune cât mai strânsă între membrii săi, în scopul salvgardării şi promovării idealurilor şi principiilor bazate pe respectul faţă de drepturile omului, al democraţiei şi a Statului de drept, care prezintă patrimoniul lor comun.