În anul Patrimoniului European, în anul Centenarului, aproape, că nu mai avem nimic în comun cu ceea ce am fost cândva!

Ramași anonimi pentru contemporani, maistorii satelor bănățene au fost cei care au susținut prin măiestria lor pe paorii bănățeni – mândria Banatului. Tot acești maistori anonimi  au învățat meserie, au perfecționat unelte și au inventat scule sau procedee de prelucrare, ce au constituit pași înainte pentru ca Banatul să devină un etalon în această parte a Europei.

Ucenicii acestor meștesugari deprindeau, în afara de secretele meseriei, un alt fel de învățătura, mai importantă decât meștesugul în sine: învățau să fie riguroși, să respecte normele meseriei și dorințele clienților. Se integrau, cu alte cuvinte, într-o cultură a muncii, care constituia o bază socială prin valorile pe care le impunea.

Organizați în bresle sau independenți, ei au transmis din generație în generație ceea ce azi numim „know-how”. Generația noastră nu a mai fost “antrenată” să continue acest lucru de mână, în alte părți numit ARTĂ. La începutul secolului XXI, 90 % din aceste meserii nu se mai practică nici măcar ocazional. Unele ateliere recuperate, zac fără viață în Muzee fără viață.

Brâgle – dispozitiv folosit în covăcie pentru potcovitul boilor și vacilor folosite la tracțiune (putrezește în Teregova)

În anul Patrimoniului European, atragem atenția, celor care sunt vremelnic la frâiele unor instituții ale statului, că nu au făcut nimic din punct de vedere legal să protejeze acești meșteșugari. În 2018, când Europa se fălește cu un Patrimoniu, România, încă este încorsetată de mințile unor slujbași respectuoși cu politica celor care i-au instalat în funcții dar orbi la valorile poporului din care fac parte. Nu știm de ateliere conservate în satele bănățene, sau de campanii ale Ministerului Culturii ori a Direcțiilor Județene pentru Cultură, prin care să îndemne tinerii să ducă mai departe o meserie “de patrimoniu”, constituind astfel, un patrimoniu viu pentru celelalte generații.

Băile Imperiale,  putrezesc în Stațiunea Băile Herculane

Nu ne mirăm, pentru că directorii acestor direcții de cultură nu sunt capabil să gestioneze un patrimoniu cultural construit, vezi bisericile din lemn din zona Făgetului care putrezesc, Stațiunea Buziaș, Stațiunea Băile Herculane, dar să gândească pe termen lung și foarte lung asemenea proiecte. Ei  nu văd și nu înțeleg mai mult de ce se întâmplă în biroul isi petrec orele obligatorii de serviciu. Legea le permite multe, dar nu au curaj, preferă să rămână vasalii unor politicieni submediocrii, dirijați de o politică ce nu are nimic în comun cu cei care i-au votat.

În anul Patrimoniului European, în anul Centenarului, aproape, că nu mai avem nimic în comun cu ceea ce am fost cândva!