Atelierul de Informare „Reabilitarea Cladirilor Istorice” a mai facut un pas catre proprietarii caselor din cartierele vechi si cei interesati de salvarea patrimoniului Timisoarei. „Problemele des intalnite in reabilitarea unei fatade” a fost titlul prezentarii ing. Sevastian Susaru in care a aratat punctual celor prezenti, ce ar trebui sa urmareasca de la semnarea contractului cu arhitectul, cu firma constructoare pana la finalul lucrarilor. Drepturile celor care detin cladiri istorice au fost subliniate in cateva randuri facand referiri la Legea 422. A evidentiat si ca Lipsa implicarii autoritatilor in protejarea cladirilor istorice, care in opinia noastra a dus la dezastrul cu care se confrunta, astazi, Timisoara.
Al doilea punct al Atelierului de Informare a fost „Principalele cauze ale degradarii unei cladiri istorice” prezentat de ing. Marius Dan Pascariu. A evidentiat cat de importanta este o lucare bine facuta la invelitoarele acoperisurilor. Fotografiile prezentate au fost realizate in cartierele istorice ale Timisoarei si cu siguranta au trezit neliniste in randul celor prezenti, inainte de a se aseza la o terasa vor arunca o privire spre cornisa cladirii care umbreste „spatiul de relaxare”… in orice moment o „caramida zburatoare”, un „ornament razbunator”, o tencuiala rebela” poate urma legile fizicii cazand peste paharele cu licori racoritoare. Exemplele aratate in cadrul Atelierului de Informare le vom publica in zilele urmatoare pe toate canalele noastre de informare. Un acoperis bine facut, corect realizat din toate punctele de vedere prelungeste cu zeci de ani existenta unei case. A mai adus in discutie intretinerea unei case. Daca ea a fost reabilitata nu inseamna ca in urmatorii ani nimeni nu mai verifica „starea tehnica” a cladirii. A amintit obligativitatea decolmatarii burlanelor de preluare a apei de ploaie. Una dintre concluzii a fost una clara: cand ne plimbam pe trotuarele Timisoarei, o privire aruncata in sus, poate face diferenta dintre lumea asta si cea de dincolo.
Pentru o informare corecta a timisorenilor referitor la implicarea societatii civile in reabilitarea cladirilor istorice am invitat pe cei de la Expose Arhitecture, care prin arh. Laura Drascovici a prezentat proiectul „Adopta o casa” si a adus clarificari la nelamuririle celor prezenti referitor la acest program.
Asa dupa cum am mai informat, „Atelierul de informare” organizat de Asociatia Culturala Salvati Patrimoniul Timisoarei are si o parte practica. In urma problemelor aduse in discutie de proprietarii de cladiri istorice prezenti, specialistii nostri se vor deplasa la adresele mentionate pentru a evalua situatia caselor si a-i consilia in demersurile lor de reabilitare a cladirilor istorice.
Comentariile sunt închise pentru Inca un pas catre timisoreni