Proiectul Copiii Timișoarei la debut

With
Comentariile sunt închise pentru Proiectul Copiii Timișoarei la debut

În baza unui acord de parteneriat dintre Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara și Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei a avut loc prima activitate extrașcolară din cadrul Proiectului Copiii Timișoarei. Elevii clasei a VI-a au fost oaspeții nostri în după amiaza de astăzi. Au fost interesați să afle povești și fapte adevărate despre timișorenii de altădată și istoria bisericilor, piețelor și a clădirilor din cartierul Cetate al Timișoarei. Elevii Clasei a VI-a a Școlii Gimnaziale nr. 13 din Timișoara nu sunt străini de activitățile asociației noastre, ei au mai participat la Atelierul de Socializare prin Caligrafie organizat de ACSPT. Le-au fost prezentați Carol Robert de Anjou, Eugeniu de Savoya, Florimound Mercy, Ioan de Hunedoara, Matias Corvin, Pavel Chinezu, Mehmet – ultimul pașă al Timișoarei, Iosif al II-lea, George Rukavina  cel care apărat orașul în timpul asediul cetăţii Timişoara (25 aprilie-9 august 1849), Carol Telbisz, Aurel Cosma. Interesul elevilor pentru trecutul Timișoarei a fost mare.

Au primit  texte și fotografii despre eroii și clădirile Timișoarei, le-au fost prezentate cele trei porți ale Cetății Timișoara din perioada austriacă. În pauza de înghețată am discutat despre perioada otomană a Timișoarei. Mulțumim pe această cale doamnei Sorina Ana Sîrbu și doamnei Iuliana Komloși pentru sprijunul acordat!