Restaurare cu buldozerul…

Timisoara se afla in ipostaza de a avea o istorie destul de bogata, intinsa pe o perioada destul de scurta raportata la scara locului nostru ocupat pe continent. Dar acesta este destul de putin cunoscuta de cetatenii sai. Din diferite motive, chiar si perioade destul de bine documentate din trecutul nostru, se afla in umbra sau chiar o ceata groasa. Daca unele orase de aiurea din centralul european, la care am vrea sa ne reconfirmam apartenenta, fac eforturi de a scoate din piatra seaca istorii adevarate sau macar poveti si legende, iata ca la noi e ca la nimenea. Adica totul e pe dos. Din inconstienta sau prostie sadea se distruge si ce mai avem. Mai pe sleau spus se intra cu bocancii plini de noroi in istoria orasului si constiinta celor ce au supravietuit zilelor Revolutiei.

Stalpul cu urmele gloantelor de la Revolutie inainte de demolare

Istoria se scrie nu numai cu documente. Locul acestora este in arhive pentru studiul specialistilor. Pe langa acestea in vazul lumii se pot afla urme si semne mai mult sau mai putin vizibile. Unele ne sar in ochi dar nu stim semnificatia lor sau nu le putem intelege, in lipsa unei chei de interpretare. Multa lume se perinda pe stradute uitate sau pe bulevarde fatoase si vad ( daca au ochi si aplecare pentru inedit) fel de fel de vestigii. Pe langa multe trec nepasatori si necunoscatori. Chiar si in norocosul caz in care vad ceva interesant , nu se pot dumirii ce reprezinta. Nimeni nu are minimul interes de a le pune in valoare. Sau mai rau, le distrug cu neingaduita depasare.
Pentru multi, de varsta adulta, Revolutia pornita in orasul nostru e inca undeva foarte proaspata, nu doar in memorie. Dar pentru generatiile ceva mai noi poate insemna istorie, chiar daca mai recenta. Iata de ce orice semn ramas de acum un sfert de secol in urma de la acele evenimente tragice ar fi imperios necesar sa fie puse in evidenta si valoare spre binemeriata aducere aminte.
In 17 decembrie 1989, mai spre dupa masa, a inceput parte sangeroasa a represiunii impotriva demonstrantilor. Piata Libertatii a fost printre primele locuri unde s-a deschis focul cu munitie reala impotriva populatiei pasnice ce nu mai voia o stare de fapt bolnava. Urmele gloantelor de razboi, inca se mai pot vedea pe ici colo. Dar cel mai bine se puteau distinge chiar pe un stalp de iluminat din statia de tramvai din piata. Erau acolo, se puteau vedea, pipai, inca erau proaspete. Gaurile din metalul gros aratau fara putinta de tagada, absurdul unei epoci, destul de recente, in care oameni cu arme au tras fara mila asupra altor oameni fara arme.

In orice alt oras normal, s-ar fi facut totul pentru conservarea acestor urme. Exemple numeroase se pot vedea in multe orase din lume. La noi nu se mai pot vedea. Asa zisa restaurare sau modernizare sau ce va mai fi fiind santierul hidos din centru a sters foarte mult. Si nu cu mare grija cum ar fi fost firesc. S-a trecut la stergerea cu buldozerul a istoriei recente. In loc de conservare avem o mana de haidamaci sub indrumarea unor neaveniti ( sau poate chiar total ignoranti in loc de specialisti) care pun la pamant tot ce trece de puterea lor de intelegere.
Chiar si cei pusi sa conduca vremelnic orasul si pusi in cunostinta de cauza despre aceste urme dureroase dar necesare unui oras ce-si asuma trecutul sau, trec nepasatori si indiferenti. Foarte numeroasele asociatii de revolutionari au alta treaba( care o fi aceea?), nu de a pastra in memoria colectiva un episod de traire locala.
Cand cu ceva luni in urma, niste mancurti au dat un ordin absurd, de a tencuit zidul cazarmii de la Targoviste, unde a fost executat cuplul Ceausescu, ca sa arate mai „frumos”, toti au crezut ca e o gluma proasta. Acum, ca se pune problema de a intemeia un muzeu in acel loc, ridica din umeri. Dar iata ca nu mai au ce arata. Nebunia totala abia acum incepe, alti „destepti” vin cu o solutie. Ce e mai simplu decat sa faca alte urme de gloante cu un pichamer? Vor fi mai noi si mai trainice, ca podul de piatra!

Cu excavatorul prin istoria Timisoarei

Iata ca in Banat, unde unii se infoaie ca ar fi mai cu mot, am ajuns tot acolo. Dupa treptele incarcate de durere ale Catedralei Mitrolpolitane, schimbate ca o pereche de sosete maculate, precis se vor gasi cateva minti cu sinapsele intortochiate ce vor pune mana pe bormasina sa refaca gaurile de gloante din revolutie.

Titus Balan