Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei reuneşte un grup de voluntari angajaţi în documentarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului construit, a patrimoniului cultural, spiritual si intelectual din Timisoara si Banat. Mulţi dintre bănăţeni se mândresc cu Timişoara, puţini sunt cei care cunosc istoricul clădirilor din capitala Banatului, puţini sunt cei care cunosc cu adevărat istoria reală a Timişoarei, care din diferite motive a fost ascunsă nouă de regimul comunist.
Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei doreşte ca prin activitatea pe care o desfăşoară să prezinte publicului interesat, printr-o serie de articole şi filme documentare, istoria fiecărei clădiri de patrimoniu din Timişoara, istoria fiecărei personalităţi sau instituţii care prin activitatea desfăşurată a dus numele şi prestigiul oraşului în lume.

De multe ori, imobile de o importanţă majoră pentru urbea noastră au fost înstrăinate fără nici un fel de opoziţie din partea autorităţilor locale. Misiunea noastră este de a proteja patrimoniul istoric arhitectural al Timişoarei, ce cuprinde peste 14000 de cladiri, şi integrarea lui armonioasă în peisajul urban contemporan. Credem că dezvoltarea urbană a Timişoarei, trebuie, să includă conservarea şi restaurarea patrimoniului arhitectural. Din această cauză propunem: documentarea monumentelor istorice şi a ansamblurilor şi zonelor urbane cu valoare istorică arhitecturală, culturală şi ambientală; să împiedicăm demolări de imobile istorice, care au valoare ambientală, istorică şi culturală; stimularea participării civice la acţiunile de protecţie a patrimoniului; promovarea transparenţei decizionale a autorităţilor şi susţinerea dreptului cetăţenilor şi a comunităţilor locale de a fi consultate în legătură cu modificările din spaţiul urban.
Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei are statut juridic din 26 martie 2014. În această perioadă a realizat următoarele:

1. filmul documentar monografic CASTELUL HUNIADE

2. filmul documentar monografic FAMILIA ARENDT

3. filmul documentar monographic ION MARIN ALMĂJAN 

4. filmul pilot despre viaţa medicală a Timişoarei CLINICA 1 CHIRURGIE TIMIŞOARA

5. am depus cererea de clasare în regim de urgenţă a clădirii din Timişoara, strada Tigrului nr.7. Cererea a fost aprobată în data de 24 septembrie 2014, de către Comisia Regională a Monumentelor Istorice

6. am depus cererea de clasare în regim de urgenţă a clădirii de pe Bulevradul Loga, nr. 46, imobil în care funcţionează Centrul Cultural Francez. Cererea a fost aprobată în data de 15 ianuarie 2015 de către Comisia Regională a Monumentelor Istorice

7. am depus cerere de expropriere a casei Muhle, aflată în litigiu cu un clan de rromi

8. suntem într-un proiect în desfăşurare cu TVR 1 – realizarea filmului documentar
TIMIŞOARA – POVESTEA NESTIUTĂ

Activitatea Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei este reflectată şi în mass-media timişoreană, cât şi în pagina noastră web.

Câteva exemple:
http://www.pressalert.ro/tag/asociatia-culturala-salvati-patrimoniul-timisoarei/
http://www.tion.ro/asociatia-salvati-patrimoniul-timisoarei-acuza-primaria-ca-incalca-legea-monumentelor/1487195
http://adevarul.ro/continut/stiri/salvati-patrimoniul-timisoarei
http://www.ziare.com/stiri-timisoara/stiri-actualitate/asociatia-salvati-patrimoniul-timisoarei-cere-ministerului-culturii-exproprierea-casei-muhle-5375108

În martie 2009 s-a prăbuşit clădirea Arhivelor Oraşului Köln deasupra şantierului pentru realizarea liniei subterane de metrou, ducând la decesul a două persoane, pierderea a bunuri de arhivă inestimabile şi daune materizale în valoare de un miliard de euro. Cu câteva luni înaintea catastrofei s-au observat fisuri atât în pereţii clădirii ce adăpostea arhivele cât şi în ai celor din jur dar semnalele de alarmă au fost ignorate. Pe data de 3 martie, muncitorii din subteran au observat nereguli şi au ieşit să avertizeze persoanele de la suprafaţă. Pentru două persoane însă, pentru clădirea arhivelor şi a încă doua imobile a fost însă prea târziu, acestea surpându-se peste locul unde se lucra la tunelul subteran. Chiar dacă încă se conduc anchete pentru aflarea cauzei catastrofei, o ipoteză este scăderea nivelului pânzei freatice datorită mai multor fântâni ilegale din împrejurimi, ceea ce ar fi dus la o diferenţă de nivel a pânzei freatice între două zone şi ar fi condus la curenţi subterani, pe principiul vaselor comunicante (vezi foto). Aceştia ar fi spălat solul nisipos de sub clădire creând un gol sub aceasta. Menţionăm că în Germania există norme stricte pentru prevenirea a astfel de situaţii. Incert este şi dacă executantul are vreo vină. Ce este cert însă, este că Timişoara dispune de un sol nisipos datorită mlaştinilor care se întindeau în trecut aici, că pânza freatică este foarte ridicată în Timişoara (între 0,5 – 4m) şi că normele noastre, cele existente, de multe ori nu se respectă cu stricteţe. De asemenea, clădirea Muzeului Banatului prezintă fisuri serioase tot datorită alunecării solului nisipos care s-a uscat pe baza lucrărilor efectuate la pasajul din Piaţa Victoriei înainte de 1989 (dacă clădirea Operei Române a putut fi salvată atunci prin pomparea de beton lichid in subteran, nu se poate spune încă acelaşi lucru despre clădirea muzeului).

Aşadar există aceleaşi premise ca în cazul arhivelor din Köln: un sol nisipos, o pânză freatică a cărei nivel ar putea necesita coborârea sa în zona unde se lucrează, fisuri în clădirile învecinate, ba chiar antecedente extact în acelaşi perimetru şi valoarea inestimabilă a cladirilor de patrimoniu în imediata vecinătate a cărora ar urma să se lucreze, dar şi a persoanelor care locuiesc în ele şi a căror viaţă ar putea fi pusă în pericol.

Detalii pierdute la acoperisul catedralei Millenium si al Palatului Hilt & Vogel

Biserica Millennium din cartierul Fabric, cel mai mare lăcaş de cult romano-catolic şi una dintre cele mai importante clădiri din Timişoara, din punct de vedere istoric şi arhitectural, a fost construită în stil neoromanic  între 1896 şi 1901 după planurile arhitectului Ludwig von Ybl.

Din păcate la recenta refacere a acoperişului  acesteia nu s-a ţinut cont de decoraţiunile iniţiale ale învelitorii din ţiglă. Pe lângă tonalitatea nepotrivită a ţiglei s-au omis total motivele florale albe de-a lungul  coamei şi zig-zag-ul de factură gotică, închis la culoare, ce se întindea paralel sub acestea şi care se mai remarca doar cu greu datorită trecerii timpului şi a nepăsări.

Dacă ne uităm la acoperişul Bisericii Mátyás din Budapesta vom remarca aceleaşi motive: cele florale de-a lungul coamei, unele geometrice dedesubt, aici însă mult mai abundente şi lucarnele similare celor de pe Biserica Millennium. Acoperişul provine din aceeaşi perioadă, fiind apoi reconstruit cu minuţiozitate cu ţigle de la vestita manufactură Zsolnay după ce fusese distrus in cel de-al Doilea Război Mondial.

În timp ce în alte ţări din Europa de Est, monumentele sunt restaurate cu atenţie pentru detaliu, la noi se preferă simplificarea treptată a acestora.

Nici palatele din Piaţa Victoriei nu sunt tratate corespunzător. Dacă învelitoarea din ţiglă a acoperişului Palatului Hilt & Vogel fost refăcută cum scrie la carte, lucarna din tablă a fost aşezată înapoi într-o stare deplorabilă, uşor cârpită, iar două din cele trei ornamente din tablă din vârful acoperişului au fost înlăturate de tot, după ce cu ceva timp în urmă fuseseră înlocuite unele din puţinele burlane tipice pentru clădirile din Piaţa Victoriei încă păstrate cu unele simple.

Casa de pe strada Tigrului nr.7 este lovita de lipsa de reactie a autoritatilor. O alta poveste trista se aseaza pe obrazul Timisoarei. O cladire frumoasa, eleganta cu fatada restaurata ne-a atras atentia. Am povestit si altora despre acest imobil. Cei care locuiesc in zona ne povesteau despre trecutul ei plin de fast., unde locuitorii cartierului Fabric se distrau dupa o saptamana de munca. Cei drept noi cei de laSalvati Patrimoniul Timisoarei nu am stiut prea multe despre acel imobil. Povestea ne-a fost spusa de cei de la Liga Banateana, care au si pus-o pe lista lor de Monumente Istorice.

Inainte

După demolare

După demolare

După demolare

Din acest motiv am vizitat mai des zona si casa. Intr-o zi spre surprindereaa noastra am gasit cateva buldozere care demolau in graba cladirea. Ne-am permis sa intrebam muncitorii ce se intampla. Au dat din umeri, dar in scurt a aparut un domn cu un SUV si ne-a intrebat ce grija avem noi pentru ceea ce face el? Am incercat un dialog, nu am reusit! El era proprietarul! Asa ca ne-am adresat autoritatilor. Am constatat cu uimire, ca acest proprietar nu avea autorizatie de demolare, avea doar un certificat de urbanism. Cu toate acestea politistul care se ocupa de caz ne-a zis ca fapta lui nu este infractiune, ci doar contraventie. Inca un domn “distins” este mai presus de lege, care isi permite sa o calce in picioare profitand de lipsa de reactie a autoritatilor. Dupa sesizarea noastra, lucrarile de demolare s-au oprit.
Vom vedea ce o sa urmeze.

Recent si-au terminat lucrarile echipele ce au scos la lumina urme vechi din piata sfantul Gheorghe. Doctorul Florin Drasovean a tinut o scurta dar forte docta conferinta despre trecutul cetatii chiar in groapa din centrul orasului.

Aici au iesit la lumina mai multe urme din epoci diferite incepand cu perioada medievala continuand cu epoca otomana si apoi cu cea austriaca.

Santierul arheologic din piata Sf. Gheorghe cu zidurile bisericii

Cele mai importante descoperiri sunt un fragment masiv din fundatia bisericii iezuite Sfantul Gheorghe, dar si fragmente din geamia mare a orasului, ce s-a aflat cam pe acelasi loc. Din acest ansamblu musulman a fost gasita chiar si fundatia minaretului.

Urmele minaretului

Tot aici a fost si un fost cimitir turcesc arondat lacasului de cult. Case de lemn din interiorul fortificatiilor din perioada turca se vad foarte clar. Foarte importante sunt de asemenea parti masive din doua apeducte ce aprovizionau orasul cu apa potabila. Acestea erau cel mai probabil dintr-o epoca mai veche si abandonate dupa cucerirea turceasca. Asta poate fi motivul pentru care invatatul geograf otoman Evliya Celebi, calator pe aceste meleaguri pe la anul 1660, in descrirea despre Cetatea Timisoarei mentioneaza ca aici se bea apa din santurile de aparare si din fantanile din oras.

Case din barne de lemn atcte de ciuperca Merulius

Apeductele vechi din tuburi de ceramica izolate cu calti si mortare rezistente la umezeala( tehnica folosita inca si in zilele noastre) dau dovada confortului urban destul de ridicat din cetatea veche a Timisorei. Sa nu uitam ca pentru o scurta perioada din secolul XIV, Regele Carol Robert de Anjou a mutat curtea regala aici, deci de facto orasul a fost capitala regatului maghiar.
Toate aceste vestigii, deosebit de valoroase, ar trebui conservate si pastrate in cat mai mare masura generatiilor viitoare. Dupa opinia profesorului Drasovean, aproape totul se poate pastra. Doar casele de lemn nu mai pot fi salvate, din cauza atacului puternic al ciupercii Merulius, ce nu poate fi starpita decat prin foc.
Ramane sarcina consilierilor locali sa gasesca cele mai optime metode si de a aproba cele mai inteligente proiecte de punere in valoare a trecutului.

Titus Balan

Timisoara se afla in ipostaza de a avea o istorie destul de bogata, intinsa pe o perioada destul de scurta raportata la scara locului nostru ocupat pe continent. Dar acesta este destul de putin cunoscuta de cetatenii sai. Din diferite motive, chiar si perioade destul de bine documentate din trecutul nostru, se afla in umbra sau chiar o ceata groasa. Daca unele orase de aiurea din centralul european, la care am vrea sa ne reconfirmam apartenenta, fac eforturi de a scoate din piatra seaca istorii adevarate sau macar poveti si legende, iata ca la noi e ca la nimenea. Adica totul e pe dos. Din inconstienta sau prostie sadea se distruge si ce mai avem. Mai pe sleau spus se intra cu bocancii plini de noroi in istoria orasului si constiinta celor ce au supravietuit zilelor Revolutiei.

Stalpul cu urmele gloantelor de la Revolutie inainte de demolare

Istoria se scrie nu numai cu documente. Locul acestora este in arhive pentru studiul specialistilor. Pe langa acestea in vazul lumii se pot afla urme si semne mai mult sau mai putin vizibile. Unele ne sar in ochi dar nu stim semnificatia lor sau nu le putem intelege, in lipsa unei chei de interpretare. Multa lume se perinda pe stradute uitate sau pe bulevarde fatoase si vad ( daca au ochi si aplecare pentru inedit) fel de fel de vestigii. Pe langa multe trec nepasatori si necunoscatori. Chiar si in norocosul caz in care vad ceva interesant , nu se pot dumirii ce reprezinta. Nimeni nu are minimul interes de a le pune in valoare. Sau mai rau, le distrug cu neingaduita depasare.
Pentru multi, de varsta adulta, Revolutia pornita in orasul nostru e inca undeva foarte proaspata, nu doar in memorie. Dar pentru generatiile ceva mai noi poate insemna istorie, chiar daca mai recenta. Iata de ce orice semn ramas de acum un sfert de secol in urma de la acele evenimente tragice ar fi imperios necesar sa fie puse in evidenta si valoare spre binemeriata aducere aminte.
In 17 decembrie 1989, mai spre dupa masa, a inceput parte sangeroasa a represiunii impotriva demonstrantilor. Piata Libertatii a fost printre primele locuri unde s-a deschis focul cu munitie reala impotriva populatiei pasnice ce nu mai voia o stare de fapt bolnava. Urmele gloantelor de razboi, inca se mai pot vedea pe ici colo. Dar cel mai bine se puteau distinge chiar pe un stalp de iluminat din statia de tramvai din piata. Erau acolo, se puteau vedea, pipai, inca erau proaspete. Gaurile din metalul gros aratau fara putinta de tagada, absurdul unei epoci, destul de recente, in care oameni cu arme au tras fara mila asupra altor oameni fara arme.

In orice alt oras normal, s-ar fi facut totul pentru conservarea acestor urme. Exemple numeroase se pot vedea in multe orase din lume. La noi nu se mai pot vedea. Asa zisa restaurare sau modernizare sau ce va mai fi fiind santierul hidos din centru a sters foarte mult. Si nu cu mare grija cum ar fi fost firesc. S-a trecut la stergerea cu buldozerul a istoriei recente. In loc de conservare avem o mana de haidamaci sub indrumarea unor neaveniti ( sau poate chiar total ignoranti in loc de specialisti) care pun la pamant tot ce trece de puterea lor de intelegere.
Chiar si cei pusi sa conduca vremelnic orasul si pusi in cunostinta de cauza despre aceste urme dureroase dar necesare unui oras ce-si asuma trecutul sau, trec nepasatori si indiferenti. Foarte numeroasele asociatii de revolutionari au alta treaba( care o fi aceea?), nu de a pastra in memoria colectiva un episod de traire locala.
Cand cu ceva luni in urma, niste mancurti au dat un ordin absurd, de a tencuit zidul cazarmii de la Targoviste, unde a fost executat cuplul Ceausescu, ca sa arate mai „frumos”, toti au crezut ca e o gluma proasta. Acum, ca se pune problema de a intemeia un muzeu in acel loc, ridica din umeri. Dar iata ca nu mai au ce arata. Nebunia totala abia acum incepe, alti „destepti” vin cu o solutie. Ce e mai simplu decat sa faca alte urme de gloante cu un pichamer? Vor fi mai noi si mai trainice, ca podul de piatra!

Cu excavatorul prin istoria Timisoarei

Iata ca in Banat, unde unii se infoaie ca ar fi mai cu mot, am ajuns tot acolo. Dupa treptele incarcate de durere ale Catedralei Mitrolpolitane, schimbate ca o pereche de sosete maculate, precis se vor gasi cateva minti cu sinapsele intortochiate ce vor pune mana pe bormasina sa refaca gaurile de gloante din revolutie.

Titus Balan