Canalizarea râului Bega a început în anul 1828, atunci când contele Mercy a dispus săparea unui canal care să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei.S-a construit astfel canalul navigabil propriu-zis, pe un traseu  cu o lungime totală de 116 km, până la confluenţa cu Tisa.  În anul 1732 se finalizează canalul navigabil Bega din cartierul Iosefin în aval, pe traseul actual, legând Timișoara prin Tisa și Dunăre cu sistemul fluvial al Europei Centrale, circulă astfel,  primul vapor, până la Pancevo.  În anul 1739, inginerul olandez Fremaut continuă canalizarea intervenind cu diguri pentru reglementarea cursului râului Bega.
Canalul Begava reprezenta până la apariția căii ferate principala cale de transport a mărfurilor grele.

Într-un timp relativ scurt, canalul este abandonat, cunoscut astăzi, ca Bega Veche. În anul 1752 funcționa Portul Timișoara în cartierul Iosefin. Între ani 1735 şi1754 se construieşte o nouă variantă, mai la sud, între Timişoara şi Klekk. Noul traseu este mult mai drept şi favorabil navigaţiei însă depinde mult de nivelul apei a cărei debit oscilează constant. Fermaut soluţionează această problemă şi începe înanul 1758, construcţia în amonte a două noduri hidrotehnice, la Topolovăț și Coșteiu. Nodurile permit transferul de apă între Bega şi Timiş, în funcţie de nevoi. Astfel se rezolvă problema debitului pe canalul Bega, dar se şi îmbunătăţeşte în mod considerabil gospodărirea apelor într-o zonă cunoscută istoric pentru terenurile mlăştinoase şi inundaţiile frecvente. Până la începutul Primului Război Mondial navigau pe canal 563 ambarcaţiuni comerciale, timp de 305 zile pe an. Volumul de mărfuri transportate ajunge la un maxim de 250.000 tone/an în perioada interbelică.
În Timișoara, în 1902, se proiectează traseul actual al canalului Bega în cartierul Fabric, canal executat împreună cu podurile aferente pentru străzile care îl traversau, până în 1910.

La data de 15 noiembrie1857, a fost inaugurata calea ferată între Szeged, Jimbolia si Timisoara (113,9 Km), linie care unea Banatul cu Ungaria si Austria. Un an mai târziu la 30 august 1858, a fost inaugurată calea ferată între Timişoara-Jebel-Voiteg-Stamora Moraviţa-Vârşeţ-Iasenova, făcând legătura între portul Baziaș de pe Dunăre și Viena. La 6 aprilie 1871, a avut loc inaugurarea traseului Timișoara-Arad. La 23 octombrie 1876, inaugurarea căii ferate Timișoara-Lugoj-Caransebeș, apoi, între 1871-1880 a fost construită cea mai importantă parte a liniei Jimbolia –Timișoara – Lugoj – Tr. Severin – Craiova – Pitești – București – Ploiești – Buzău – Galați – Tecuci – Mărășești – Roman. La data de 10 iunie 1879, se inaugurează linia Timişoara-Caransebeş-Orşova-Vârciorova.

În 25 septembrie 1895, inaugurarea liniei Timișoara-Sânnicolaul Mare; 18 noiembrie 1896, s-a inaugurat (fiind construită cu capital privat) calea ferata între Timișoara și Buziaș. La 29 mai 1897, s-a deschis linia Timișoara-Radna, iar la 31 iulie 1897, inaugurarea liniei Timișoara-Cruceni. Urmăriți cu atenție ritmul cu care s-a construit tesătura de linii ferate care au brăzdat Banatul. Din nefericire, astăzi, multe dintre ele sunt pustiite…