Cadastrarea Banatului între realitatea istorică austriacă și haosul funciar românesc

În cea de-a doua jumătate a secolului al-XVII-lea granițele Imperiului Habsburgic au atins extinderea maximă. Urmare a unei serii de războaie cu Imperiul Otoman, aceștia au cucerit Bucovina, au încorporat Transilvania și Banatul, iar frontierele au fost fixate de-a lungul Dunării, între Banat și viitoarea Serbie. Teritoriile situate în imediata apropiere a granițelor au fost considerate drept regiuni de interes pentru imperiu.

Imperiul Habsburgic s-a remarcat prin cartarea celui mai întins teritoriu în cadrul Primei Ridicări Topografice. Aceasta a acoperit vechiul imperiu Austriac, teritoriul Ceh, Galiția și Bucovina, Ungaria, Croația, Transilvania.

Cea de-a doua ridicare topografică  este o realizare de excepție a măsurătorilor topografice care au avut loc în Imperiul Austro-Ungar. Conținutul, estetica și desenul sunt remarcabile. Desi datorită duratei mari a ridicării topografice (1806-1869) nici din punct de vedere al conținutului și nici ca realizare tehnică nu poate fi considerată unitară, experiența ultimilor 30 de ani a demonstrat cel puțin în România ca planurile respective pot fi utilizate și astăzi.

Timișoara pe Harta Banatului 1769-1773

Transilvania și Banatul erau administrate de Imperiul Austro-Ungar, prin urmare, evidențele ce urmăreau schimbările de proprietate și ipotecile se aplicau conform Codului civil austriac. Revoluția de la 1848  a cuprins intreaga Europa la inceputul, fapt ce a determinat transformarea Imperiului Habsburgic în Imperiul dualist Austro-Ungar, și prin urmare Ardealul și Banatul trec în stăpânirea Regatului Maghiar. Codul civil austriac a fost înlocuit cu dreptul cutumiar ungar, fapt ce a pus pentru o vreme în pericol instituția cărtilor funciare, însă Ministerul Justiției, a emis o serie de ordonanțe care impuneau ca procesul de introducere a cărtilor funciare în Ardeal și Banat să continue conform vechiului Regulament al Cărții Funciare din 1855.

Importanța cadastrului a fost pusă la punct încă din secolul al XIX-lea de administrația austro-ungară, pentru o mai bună taxare a proprietarilor de terenuri din imperiu. Astfel, singura soluție era o înregistrare riguroasă a acestor terenuri, pe bază de masurători. În anul 1874, în Imperiul Austro-Ungar s-a înființat Cartea funciară, pentru toate provinciile sale. Astfel, au obținut o bază de date care conținea atât hărți, rezultate în urma măsurătorilor și transpunerii lor grafice, cât și documente descriptive care prezintă date despre terenuri, proprietarii acestora, informații despre vânzări succesive, moșteniri, etc

Astăzi, în România în condițiile unei tehnologii superioare, totalul de 3.181 de UAT-uri din România, până la sfârșitul lunii aprile a anului 2023 au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 189 UAT-uri (din care în 171 UAT-uri în integralitate și în 18 UAT-uri parțial), precum și în sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de 4.607.191,26 ha​​”, potrivit datelor ANCPI. Ceea ce înseamnă că doar 5,3% dintre localitățile din România au cadastrul finalizat în totalitate. Cu cele 18 care încă mai au ceva de lucru, s-ar apropia de 6 procente. În concluzie, nu suntem capabili să facem cadastrarea integrală a țării sau poate nu se vrea.

Agenția Națională de Cadastru și Publictate Imobiliară susține că au fost cheltuite până acum circa 55 de milioane de euro din cele 300 alocate prin Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, care urma să se încheie în 2023 cu cadastrarea integrală a țării. Între timp, pentru a nu pierde banii alocați și pentru a nu îi da înapoi pe cei cheltuiți deja, autoritățile au început să facă demersuri pentru prelungirea acestui termen. Mai mult, încă din vara anului trecut a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru prelungirea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară până la încheierea cadastrării, iar în documentul respectiv scrie că „denumirea „Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023“ se înlocuiește cu denumirea „Programul național de cadastru și carte funciară“.

Primăria Municipiului Timișoara nu a fost și nu este interesată de aceste fonduri pentru cadastrarea orașului, motivul este unul suficient de clar: în haos poți împarte și desparte după interesele celor care dau mai mult, fie ei și susținători din umbră sau pe față ai unor partide politice… Acesta este unul dintre motivele pentru care administrația Municipiului Timișoara nu cunoaște care e surpafața intravilanului și a extravilanului orașului și nici numărul exact al clădirilor aflate pe teritoriul administrativ al Municipiului Timișoara.