Deși Strategia Națională de Apărare a Țării recunoaște patrimoniul cultural ca obiectiv de securitate națională și resursă strategică de dezvoltare, la Timișoara asistăm la un paradox dureros: o administrație care proclamă grija față de istorie, dar nu mișcă niciun deget pentru a o proteja.
Primăria Timișoara se mulțumește cu nimic — cu statistici, rapoarte și promisiuni fără acoperire — în timp ce monumente de clasă A și B sunt lăsate să se prăbușească sub privirile neputincioase ale unei comunități care își iubește orașul, dar nu este ascultată.
foto: pressalert.ro
Un exemplu grăitor este Complexul Abatorului Comunal de pe strada Eroilor de la Tisa, o bijuterie arhitecturală și industrială a Timișoarei, astăzi în ruină. De asemenea, Fabrica de Țigarete, un alt simbol al istoriei urbane, se degradează rapid, fără ca administrația locală să intervină pentru punerea în siguranță, deși legea permite astfel de acțiuni chiar și în cazul proprietății private, atunci când monumentul este în pericol.
Deși există inițiative legislative locale menite să sporească grija și responsabilitatea Primăriei Timișoara față de aceste monumente, ele nu sunt agreate de Instituția Arhitectului-Șef, care în loc să sprijine demersurile de protejare, caută motive de blocaj și amână orice pas concret. În Primăria Timișoara, de prea multe ori, funcționarii nu caută soluții, ci explicații despre „de ce nu se poate”.
În loc să pună proiectele în dezbatere publică și să invite specialiști, arhitecți, istorici și oameni din domeniul patrimoniului la dialog constructiv, administrația preferă tăcerea birocratică și pasivitatea, pierzând timp prețios în care monumentele continuă să se degradeze.
Codul Patrimoniului, în forma propusă la nivel național, nu oferă soluții, ci mai degrabă justificări pentru neintervenție. O lege ambiguă, care nu impune obligații clare și nu oferă mecanisme eficiente pentru salvarea patrimoniului, devine scutul perfect al pasivității.
administrația locală nu are o strategie coerentă de conservare și pune accentul doar pe proiecte estetice, nu pe protejarea valorii autentice a orașului;
inițiativele de protejare sunt blocate chiar din interiorul instituției;
nu există măsuri reale pentru punerea în siguranță a monumentelor aflate în stare critică;
parteneriatul public-privat în domeniul conservării lipsește complet, iar autoritățile par să se fi resemnat cu distrugerea lentă a patrimoniului.
Patrimoniul nu este o povară bugetară și nici o marfă politică — este o comoară a identității naționale.
O administrație care nu protejează memoria orașului își condamnă viitorul la uitare.
Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei cere public Primăriei Timișoara și Ministerului Culturii să își asume responsabilitatea legală și morală de a interveni de urgență pentru salvarea monumentelor istorice de pe teritoriul orașului și să deschidă o dezbatere publică reală pe tema protejării patrimoniului local.
Festivalul de Satiră și umor „Cal Verde” – Timișoara redevine capitala umorului inteligent
Timișoara, 18 octombrie 2025 – După o absență de câțiva ani, Festivalul Internațional de Satiră „Cal Verde” a revenit în atenția publicului timișorean, marcând cea de-a VIII-a ediție a unui eveniment devenit deja reper pentru iubitorii de umor și spirit critic.
Desfășurat vineri, 17 octombrie, în sala de conferințe a Hotelului Ibis, festivalul a reunit scriitori și umoriști din Serbia, Bosnia, Macedonia și România, oferind un veritabil festin de ironie, aforism și inteligență literară.
Inițiat în anul 2013 de scriitorul timișorean Goran Mrakić, „Cal Verde” și-a asumat, încă de la început, misiunea de a promova aforismul satiric din spațiul ex-iugoslav și de a crea punți culturale între Serbia și România – două țări legate nu doar de proximitate geografică, ci și de asemănări profunde în mentalitate și realități socio-politice.
Publicul prezent a savurat o seară de umor rafinat și autoironie, într-o atmosferă caldă și plină de vervă. Printre invitații ediției din acest an s-au numărat:
Aleksandar Čotrić, Senka Pavlović, Bojan Ljubenović, Jovan Zafirović – Serbia
Stanislav Tomić, Miladin Berić – Bosnia
Ljupka Cvetanova – Macedonia
Ovidiu Eftimie și Ionuț Foltea, reprezentând publicația Times New Roman – România
Ediția 2025 a festivalului a fost realizată în colaborare cu Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei și cu artistul grafic Emanuel Cernescu, reafirmând spiritul liber, critic și creativ al Timișoarei – oraș care, dincolo de statutul său cultural, continuă să fie un spațiu al ideilor, al diversității și al satirei de calitate.
După o pauză de patru ani, Festivalul de Satiră și Umor „Cal Verde” revine spre bucuria iubitorilor de cultură și voie bună. Evenimentul bilingv sârbo-român reunește artiști, scriitori și umoriști din România, Serbia, Bosnia și Macedonia, într-o adevărată sărbătoare a spiritului critic, a ironiei fine și a bunei dispoziții.
Inițiat de scriitorul și publicistul Goran Mrakić, „Cal Verde” continuă tradiția de a uni prin râs comunitățile din această regiune multiculturală, demonstrând că umorul rămâne cel mai frumos limbaj comun, capabil să depășească granițe și diferențe culturale.
Festivalul va avea loc în data de 17 octombrie, ora 18:00, la Hotelul Ibis Timișoara, cu sprijinul Asociației Culturale „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, promotoare a valorilor culturale locale și a dialogului intercultural și a ziarului ZIUA de Vest.
Evenimentul promite o seară memorabilă, plină de zâmbete, inteligență și artă, reafirmând rolul satirei și al umorului ca forme vii ale libertății de exprimare și ale prieteniei dintre popoare.
De mai bine de zece ani, Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, condusă de Ilie Sîrbu, se află în prima linie a demersurilor pentru protejarea și salvarea Casei Muhle, monument istoric de importanță națională și simbol al floriculturii timișorene.
Demersuri oficiale și presiune asupra instituțiilor
Încă din 2015, Asociația a adresat Ministerului Culturii și Consiliului Județean Timiș solicitări ferme de expropriere a Casei Muhle, invocând cadrul legal și responsabilitatea statului de a conserva patrimoniul istoric. Această inițiativă, coordonată de Ilie Sîrbu, a fost una dintre primele acțiuni civice concrete menite să readucă imobilul în atenția publică și să pună presiune asupra autorităților locale și centrale.
Mobilizare civică și propuneri constructive
Asociația a organizat campanii de strângere de semnături, susținute de mii de timișoreni, cerând declararea imobilului ca fiind de utilitate publică. În colaborare cu reprezentanți politici sensibili la problemă, s-a propus transformarea Casei Muhle în „Muzeul Rozelor”, un omagiu adus tradiției horticole și familiei Muhle, recunoscută la nivel european.
Pe parcursul anilor, Ilie Sîrbu și echipa am tras repetate semnale de alarmă privind degradarea accelerată a imobilului: acoperiș prăbușit, infiltrații, pereți crăpați. În 2019, Asociația a solicitat Primăriei Timișoara depunerea unei ordonanțe președințiale pentru a obliga proprietarii să intervină, iar în lipsa acestora, administrația locală să acționeze pe cheltuiala lor. Totodată, Asociația a cerut în repetate rânduri deschiderea de noi procese în instanță pentru a stopa colapsul clădirii.
Dialog public și presiune constantă
Sub conducerea lui Ilie Sîrbu, Asociația a menținut subiectul Casei Muhle pe agenda publică prin conferințe, comunicate și luări de poziție în presă. Deși s-a confruntat adesea cu lipsa de reacție a autorităților sau chiar cu tentative de intimidare, Asociația și-a continuat activitatea, demonstrând perseverență și consecvență în apărarea patrimoniului timișorean.
Rezultate și perspective
Datorită presiunii civice constante, în ultimii ani au fost realizate primele lucrări de consolidare și restaurare a fațadei și acoperișului Casei Muhle. Mai mult, Primăria Timișoara a anunțat intenția de a exercita negocieri directe cu proprietarii, pentru a readuce imobilul în patrimoniul comunității. Toate aceste evoluții nu ar fi fost posibile fără eforturile continue ale Asociației. Cu toate acestea, noi nu ne dorim premierea sub o formă sau alta a celor care au distrus, practic, acest simbol al Timișoarei. De aceea, considerăm că declararea de utilitate publică pentru expropriere este cea mai bună soluție. În data de 27 noiembrie 2024, de data aceasta Ilie Sîrbu, în calitate de de consilier local AUR, a depus primul său proiect de hotărâre în cadrul Consiliului Local Timișoara, vizând declararea utilității publice de interes local a proiectului „Casa Memorială Wilhelm și Arpad Muhle și Muzeul Trandafirilor.” Acest pas reprezintă o etapă obligatorie pentru inițierea procedurii de expropriere a imobilului situat pe Bd. Mihai Viteazu nr. 3.
Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei” și președintele său, Ilie Sîrbu, au demonstrat prin acțiuni concrete, consecvente și curajoase că societatea civilă poate fi forța care obligă instituțiile să-și respecte responsabilitățile. Casa Muhle nu este doar o clădire, ci un simbol al identității Timișoarei, iar salvarea sa este rezultatul unui efort colectiv în care această Asociație a jucat rolul decisiv.
Ne aflăm în pragul unei reforme legislative majore în domeniul urbanismului. Noul Cod al Urbanismului, aflat în procedură parlamentară, este prezentat ca o soluție la birocrația care sufocă dezvoltarea și ca un pas către digitalizare și eficiență. La prima vedere, toate par în regulă. Cine nu își dorește un sistem mai clar și mai rapid?
Dar dacă privim mai atent, între intențiile declarate și textul de lege apar suspiciuni fundamentate. Sub pretextul scurtării termenelor, se strecoară portițe periculoase pentru mediul înconjurător, pentru spațiile urbane și, poate cel mai grav, pentru patrimoniul construit.
Foto Agerpres
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Iordachi
Acolo unde înainte era nevoie de o autorizație clară, emisă în baza unei documentații solide, noul Cod propune ca în multe cazuri să fie suficientă o simplă notificare. Inclusiv pentru intervenții în zone extrem de sensibile, precum albiile minore ale râurilor, zonele cu risc natural sau chiar în apropierea monumentelor istorice.
Recent, Ministrul Dezvoltării a detaliat una dintre măsurile prevăzute în Cod: pentru o casă unifamilială, ridicată în mediul rural, cu o suprafață de maximum 150 de metri pătrați și cu un singur nivel, nu ar mai fi necesară autorizația de construire, ci doar o notificare la primărie, dacă există un proiect întocmit de un specialist. Tot prin notificare — a mai spus ministrul — vor putea fi construite foișoare, terase, bucătării de vară sau garaje, dar doar în intravilan și cu respectarea regulamentelor locale.
Deși aceste măsuri nu sunt încă aprobate oficial, ele ridică deja îngrijorări serioase. Pentru că în practică, România nu duce lipsă de construcții ilegale sau speculative, ci de autorități care să le țină piept. Relaxarea legislației fără o consolidare a controlului deschide larg ușa abuzurilor.
O poartă deschisă pentru distrugerea urbană
Am văzut în Timișoara — și nu doar aici — cum clădiri istorice au fost mutilate, cum spațiile verzi s-au transformat peste noapte în parcări, iar construcțiile ilegale au devenit realitate urbană, cu sau fără acte. Un cod care elimină filtrele legale nu face decât să consacre această realitate, să o ridice la rang de normalitate.
Și mai grav, se permite ca în zonele de patrimoniu sau în situri naturale protejate, intervențiile să fie posibile fără expertiză specializată sau fără avize esențiale. Este un atac la adresa memoriei colective, a identității noastre urbane și culturale.
O reformă pentru cetățeni sau pentru interese imobiliare?
Codul ar fi trebuit să protejeze mai bine orașele, să întărească regimul de protecție al patrimoniului și să clarifice ce se poate construi, unde și cum. În schimb, pare că ținta reală nu este debirocratizarea, ci debalansarea legii în favoarea celor care vor să o ocolească.
O societate sănătoasă are nevoie de reguli clare, aplicate echitabil. Nu de reguli slabe, aplicate selectiv. Dacă nu intervenim acum, riscăm ca acest cod — născut în numele modernizării, să devină instrumentul perfect pentru legalizarea abuzurilor și pentru accelerarea degradării spațiului construit și natural al României.
Când râurile înghit case, vina nu e doar a ploii — ci și a legilor care lasă loc abuzului
Inundațiile din Pechea, Broșteni și din alte zone ale țării nu sunt doar catastrofe naturale. Sunt și deconturi ale iresponsabilității legislative. Sub ochii noștri, în tăcere și în ambalajul frumos al „simplificării birocrației”, noul Cod al Urbanismului aflat în dezbatere parlamentară subminează grav regimul juridic al apelor și al terenurilor aparținând statului.
Mai exact, codul permite ca în albia minoră a unui râu să se poată construi fără autorizație de construire, printr-o simplă notificare, dacă lucrarea este considerată „provizorie” și are „caracter tehnic”. Această formulare vagă este o invitație deschisă la abuz. Ce e „provizoriu”? Cine stabilește caracterul „tehnic”? Și cum rămâne cu legea?
Ce legi sunt încălcate sau golite de conținut?
Constituția României – art. 136 alin. (3)
„Bogățiile de interes public ale subsolului, albiile minore ale râurilor, plajele și resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietății publice.” Nicio construcție privată nu poate fi permisă în mod tacit pe un teren care aparține statului și care trebuie protejat, nu concesionat mascat.
Legea Apelor nr. 107/1996 – art. 3 și art. 111
Prevede clar că albiile minore sunt zone cu regim special de protecție, iar intervențiile umane sunt permise numai cu autorizație de gospodărire a apelor și doar pentru lucrări strict necesare: apărare, întreținere, regularizare. Noul Cod ocolește această lege, deschizând calea construcțiilor civile, recreative sau turistice pe terenuri unde orice intervenție ar trebui strict reglementată și controlată.
Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții – art. 1 și art. 3. Toate construcțiile se pot executa doar pe baza unei autorizații de construire, cu excepții clar definite. Noul Cod înlocuiește această cerință fundamentală cu o notificare administrativă vagă, care elimină controlul preventiv asupra amplasamentului și legalități.
Legea protecției mediului nr. 195/2005 – art. 20-22. Obligațiile privind evaluarea de mediu, studiile de impact și avizele de mediu sunt complet ignorate de această „liberalizare” a construcțiilor în albiile râurilor.
În lipsa unei evaluări, se pot construi în zone cu biodiversitate sensibilă, coridoare ecologice sau zone cu risc ridicat de inundații.
Consecințele sunt directe și dramatice:
Risc crescut de inundații în zonele urbanizate ilegal, fără diguri, fără plan de evacuare, fără protecție.
Conflicte de proprietate și ocuparea abuzivă a domeniului public.
Speculă imobiliară mascată prin barăci, pontoane, construcții temporare transformate ulterior în pensiuni „intrate în legalitate”.
Pierderea definitivă a unor terenuri care ar fi trebuit să rămână naturale, neatinse.
Interzicerea expresă a oricărei construcții civile sau comerciale în albiile minore, indiferent de caracterul „provizoriu”.
Revenirea la obligația de a obține autorizație de construire în toate cazurile, cu aviz de la Apele Române și de la Garda de Mediu.
Definirea juridică strictă a termenului „provizoriu” — durată maximă, lipsa utilităților, obligație de dezafectare.
Încadrarea clară a albiei minore ca zonă de protecție strategică, nu zonă de dezvoltare imobiliară.
Dacă nu luăm atitudine acum, vom vedea în fiecare vară cum râurile își iau înapoi teritoriul, iar politicienii se plâng că „natura e de vină”. Nu, vina este a omului care a stricat echilibrul. Și vina cea mai mare este a celor care au elaborat legea ce a permis asta.
Piața Traian mai are de așteptat. Licitația pentru regenerarea urbană a fost anulată oficial pe 22 iulie, la cinci luni după ce a fost lansată cu surle, trâmbițe și promisiuni. Motivul? Simplu: documentația pusă la dispoziție de Primăria Timișoara a fost un haos în toată regula – plină de omisiuni, neconcordanțe și… fragmente copiate din planuri destinate Regiei de Transport din Bistrița.
Da, ați citit bine: Bistrița. Probabil că în ritmul ăsta, la următoarea licitație, vom vedea specificații tehnice de la metroul din Paris.
Constructorii, care se încăpățânează să citească documentațiile chiar și când ele nu sunt gândite pentru citit, au semnalat tot felul de aberații: materiale lipsă, prevederi contradictorii și clauze contractuale de-a dreptul ilegale. Una dintre firme chiar a depus contestație la CNSC. Final previzibil: anularea licitației.
Ironia supremă? În ședința ordinară din trecută, 22 iulie, doamna viceprimar chiar a recunoscut public că Primăria Timișoara are o problemă gravă cu „slaba calitate a specialiștilor” cu care lucrează. Ei bine, iată că nu aduce ceasu’ florar ce aduce vorba sinceră. Da… a avut dreptate.
Poate e momentul ca administrația useristă a lui Samuel D. Fritz să înțeleagă că „specialist” nu e un cuvânt decorativ într-un CV, și că o licitație serioasă începe cu o documentație serioasă.
Până atunci, Piața Traian rămâne o promisiune cu termen de expirare necunoscut. Iar regenerarea urbană… mai așteaptă să fie regenerată.
Foto: www.tion.ro 
