Ministerul Culturii a lansat în dezbatere publică la începutul anului 2022, proiectul de lege privind Codul Patrimoniului Cultural, un act care vizează crearea unui sistem unitar și modern de reglementare, în scopul eficientizării actului administrativ și valorificării patrimoniului cultural național, pentru a aduce cultura românească, cu toate domeniile sale, la standarde europene.

Au trecut patru ani de guvernare hibridă împotriva firii, timp în care un subiect atât de sensibil pentru ceea ce poate însemna revoluționarea sistemului cultural și prezervarea istoriei naționale, a trecut complet neobservat dar și nefinalizat.

Punctul de vedere al experților și specialiștilor în domeniu, exprimat pe varianta actuală a Codului în dezbaterile publice, arată că acesta aduce doar deservicii patrimoniului cultural, prin prevederi incoerente, confuze, necorelate și inaplicabile sau chiar prevederi cu impact negativ direct în protejarea patrimoniului, cum ar fi simplificarea nejustificată a procedurii de atestare a experților în patrimoniu cultural, pentru creșterea artificială a numărului acestora în detrimentul profesionalismului. Apoi, deprofesionalizarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, prin eliminarea experților proveniți din zona asociațiilor/organizațiilor profesionale, renunțarea la principiile eficientizării precum reorganizarea ministerului în formulă regională.

Cu toate că în strategia națională de apărare a țarii, dintre anii 2015-2019 si 2020-2024, patrimoniul cultural se afla între valorile, interesele și simbolurile naționale și constituie astăzi unul dintre obiectivele interne de securitate natională și o resursă strategică de dezvoltare, impunând o abordare legislativă unitară și necesară. Cu toate acestea Codul Patrimoniului în opinia coaliției PNL – PSD trebuie să se transforme într-un produs al ambițiilor unor interese ascunse în jobenul unor funcționari publici din Ministerul Culturii, care produc doar efecte negative asupra strădaniei de prezervare a bunurilor cu valoare deosebită, și să pericliteze etalonul legislativ de protejare a patrimoniului cultural național.

De 34 de ani, din grija partidelor care s-au perindat la guvernare s-au dezvoltat activități infracționale cu efecte negative asupra patrimoniului cultural-naţional. Intenționat nu s-a dorit dezvoltarea unui sistem eficient şi integrat la nivel naţional și local de inventariere a bunurilor patrimoniale și arhitecturale pentru ca anumite cercuri de interese din interiorul și din jurul acestor partide să beneficieze de pe urma acestor bunuri de patrimoniu, fiind considerate ca simple bunuri cu care se poate face comerţ. Asta se întâmplă, pentru că avem oameni politici incompetenți, care au ca principală activitate, căpătuiala. De aceea, avem un stat român care nu ezită să confiște orice mic obiect dintr-un metal prețios nemarcat, vândut într-un anticariat, dar nu e capabil să dea o lege care să-i permită protejarea patrimoniului cultural al României.

Ca un mic detaliu : „ „Cele mai multe infracțiuni, înregistrate în fiecare an, au fost cele prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată și infracțiunile de furt și cele prevăzute de Legea nr. 182/2000 privind protejarea Patrimoniului cultural național mobil, republicată“, conform „Weekend Adevărul“.

Cetățean de onoare este un titlu onorific acordat de autoritățile locale unei persoane a cărei activitate sau existență este legată în mod deosebit de viața localității sau pentru talentul și serviciile deosebite aduse de aceasta localității.

În ziua de 26 septembrie 1927, avocatul dr. Aurel Cosma (1867-1931) şi avocatul Emanuil Ungureanu (1846-1929) au primit cetăţenia de onoare a oraşului.

 Dr. Aurel Cosma  Emanuil Ungureanu

Primarul Timișoarei, Lucian Georgevici în discursul rostit cu această ocazie arăta că „având în vedere munca prodigioasă şi dezinteresată desfăşurată de Dr. Aurel Cosma, timp de 35 ani şi avocatul Emanuil Ungureanu, timp de 60 ani, în interesul prosperării orașului Timișoara, pe teren social, naţional, cultural şi economic, consiliul comunal în unanimitate de voturi decide: se conferă cetăţenia de onoare domnilor Dr. Aurel Cosma şi Emanuil Ungureanu”.

Avocatul Emanuel Ungureanu considera că la emanciparea românilor bănățeni cultura joacă un rol foarte important, iar aceasta nu se putea face fără bani. Ca urmare a sponsorizat biserica și școala. Înainte de 1918 a militat pentru păstrarea autonomiei școlilor confesionale românești și a Bisericii Ortodoxe Române iar ulterior a activat pentru consolidarea acestora. Între 1885–1897 a condus asociația politico-culturală Alumneul Românesc, al cărei scop principal era finanțarea studiilor unor tineri români talentați dar lipsiți de mijloace. În același scop a luat parte la înființarea fundațiilor Trandafil și Antoniu Mocioni și a întemeiat fundațiile Mitra Ungureanu 1892 și Emanuil Ungureanu. A activat pentru înființarea la Timișoara a unei academii comerciale și a unei universități. A înființat peste 100 de filiale ale Casei de Educație Națională. Între 1898–1906 a fost director al Despărțământului Timișoara al ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român a fost înființată la Sibiu între 23 -25 octombrie 1861, cu un rol însemnat pentru emanciparea culturală și politică a românilor din Imperiul Austro-Ungar).

Avocatul Aurel Cosma a fost membru fondator al Școalei Politehnice și a propus înființarea la Timișoara a unei Academii Comerciale. De asemenea, a sprijinit Biserica, fiind mereu deputat sinodal al diecezei Aradului. Din anul 1902, a fost președintele Partidului Național Român din Timișoara.

În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro-ungară, iar la sfârșitul războiului era comandantul lagărului de prizonieri din Timișoara. La 31 octombrie 1918, odată cu proclamarea Republicii Bănățene, în calitate de comandant a organizat Consiliul Militar Român din Timișoara și Garda Națională Românească. Tot atunci a organizat Consiliului Național Român din Timișoara, el fiind ales președinte. În calitate de conducător de facto al Banatului este ales în Marele Sfat Național Român.

La 17 noiembrie 1918 armata sârbă a ocupat Timișoara,revendicând întreg Banatul, și desființând organizațiile românești. Deși sârbii au încercat să împiedice delegații din Banat să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, totuși, delegația, al cărei șef era Aurel Cosma, s-a deplasat la Alba-Iulia și a cerut unirea Banatului cu România.

La 27 iulie 1919 ultimele unități ale armatei sârbe s-au retras, iar comandantul trupelor franceze care preluaseră Banatul, generalul Charles de Tournadre l-a numit prefect pe Aurel Cosma. Deși guvernul Averescu după venirea la putere în 13 martie 1920 l-a confirmat în mod excepțional ca prefect al județului (guvernul înlăturase toți ceilalți funcționari membri ai PNR), la 4 aprilie Aurel Cosma și-a dat demisia și a organizat filiala din Banat a Partidului Național Liberal, fiind președintele ei. În perioada 24 ianuarie 1922 – 30 octombrie 1923 a fost ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Brătianu. În 1927 este ales deputat din partea județului Timiș-Torontal, iar în primăvara anului 1931 senator.

La fel ca astăzi, presa din Timișoara în perioada interbelică era vigilentă și semnala administrației problemele serioase cu care se confruntau timișorenii.

”Timişoara a fost un oraş îngropat în praf, omniprezent în viaţa cotidiană. Oamenii din media atrăgeau atenţia „Serviciului Salubrităţii Municipiului că e timpul să înceapă stropirea străzilor, deoarece praful îneacă pietonii. Spectatorii de la meciul Ripensia – Universitatea Cluj, din data de 17 martie 1935, au trebuit să înfrunte norii de praf de pe Aleea Sofia Imbroane şi şi-au dat seama şi ei de cât de necesar e stropitul străzilor. Să întrebe cei dela Serviciul Salubrităţii pe unul care a fost ieri la Electrica dacă e nevoie de stropit?

Primăria pare înghiţită de praful Orientului într-o „administraţie roasă de carile imoralităţii”

La sfârşitul lunii martie 1937, atmosfera Timişoarei era încărcată de misterioase noxe albastre: „De un timp încoace atmosfera Timişoarei este complect asfixiată de nişte gaze grele, cari deplasându-se pe pământ, se strecoară în toate locuinţele, ce întâmplător cad în raza vântului dinspre fabriciile unde se produc materii chimice ce emană mirosuri dăunătoare sănătăţii. Aproape zilnic casele din strada 3 August, Cartierul Il, sunt năpădite de aceste gaze asfixiante, chiar şi în miez de noapte, în cât o rămânere în locuinţă devine
imposibilă. Acest gaz – cam de culoare albastră se rostogoleşte până în cartierul Cetăţii, dacă vântul bate întâmplător dinspre răsărit.

Este o enigmă cum se poate admite în mijlocul oraşului, asemenea instalaţiuni, care periclitează sănătatea publicului, având în vedere prescripţile legale, care pretind în asemenea cazuri distanţe considerabile de la aşezămintele de locuinţe de oameni. În urma numeroaselor plângeri făcute de cetăţeni la Primărie, aceasta a replicat că „nu pot avea urmări întru adevăr dăunătoare”.
Totuşi în urma sesizărilor făcute de mass-media s-a instituit o comisie de control coordonată de inginerul Peşteanu, directorul Uzinei Comunale de Gaz, pentru a studia problema răspândirii misteriosului gaz albastru. A fost pus un telefon „la dispoziţia cetăţenilor sub numărul  101.

În cazul reclamaţiilor era trimisă o echipă de cercetători experţi, pentru a face la faţa locului cercetările necesare;
domnul chimist-șef Schuller va sta la dispoziţie din însărcinarea Primăriei, oricând va fi solicitat din partea Serviciului de control pentru a colabora la identificarea gazelor.

În cea de-a doua jumătate a secolului al-XVII-lea granițele Imperiului Habsburgic au atins extinderea maximă. Urmare a unei serii de războaie cu Imperiul Otoman, aceștia au cucerit Bucovina, au încorporat Transilvania și Banatul, iar frontierele au fost fixate de-a lungul Dunării, între Banat și viitoarea Serbie. Teritoriile situate în imediata apropiere a granițelor au fost considerate drept regiuni de interes pentru imperiu.

Imperiul Habsburgic s-a remarcat prin cartarea celui mai întins teritoriu în cadrul Primei Ridicări Topografice. Aceasta a acoperit vechiul imperiu Austriac, teritoriul Ceh, Galiția și Bucovina, Ungaria, Croația, Transilvania.

Cea de-a doua ridicare topografică  este o realizare de excepție a măsurătorilor topografice care au avut loc în Imperiul Austro-Ungar. Conținutul, estetica și desenul sunt remarcabile. Desi datorită duratei mari a ridicării topografice (1806-1869) nici din punct de vedere al conținutului și nici ca realizare tehnică nu poate fi considerată unitară, experiența ultimilor 30 de ani a demonstrat cel puțin în România ca planurile respective pot fi utilizate și astăzi.

Timișoara pe Harta Banatului 1769-1773

Transilvania și Banatul erau administrate de Imperiul Austro-Ungar, prin urmare, evidențele ce urmăreau schimbările de proprietate și ipotecile se aplicau conform Codului civil austriac. Revoluția de la 1848  a cuprins intreaga Europa la inceputul, fapt ce a determinat transformarea Imperiului Habsburgic în Imperiul dualist Austro-Ungar, și prin urmare Ardealul și Banatul trec în stăpânirea Regatului Maghiar. Codul civil austriac a fost înlocuit cu dreptul cutumiar ungar, fapt ce a pus pentru o vreme în pericol instituția cărtilor funciare, însă Ministerul Justiției, a emis o serie de ordonanțe care impuneau ca procesul de introducere a cărtilor funciare în Ardeal și Banat să continue conform vechiului Regulament al Cărții Funciare din 1855.

Importanța cadastrului a fost pusă la punct încă din secolul al XIX-lea de administrația austro-ungară, pentru o mai bună taxare a proprietarilor de terenuri din imperiu. Astfel, singura soluție era o înregistrare riguroasă a acestor terenuri, pe bază de masurători. În anul 1874, în Imperiul Austro-Ungar s-a înființat Cartea funciară, pentru toate provinciile sale. Astfel, au obținut o bază de date care conținea atât hărți, rezultate în urma măsurătorilor și transpunerii lor grafice, cât și documente descriptive care prezintă date despre terenuri, proprietarii acestora, informații despre vânzări succesive, moșteniri, etc

Astăzi, în România în condițiile unei tehnologii superioare, totalul de 3.181 de UAT-uri din România, până la sfârșitul lunii aprile a anului 2023 au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 189 UAT-uri (din care în 171 UAT-uri în integralitate și în 18 UAT-uri parțial), precum și în sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de 4.607.191,26 ha​​”, potrivit datelor ANCPI. Ceea ce înseamnă că doar 5,3% dintre localitățile din România au cadastrul finalizat în totalitate. Cu cele 18 care încă mai au ceva de lucru, s-ar apropia de 6 procente. În concluzie, nu suntem capabili să facem cadastrarea integrală a țării sau poate nu se vrea.

Agenția Națională de Cadastru și Publictate Imobiliară susține că au fost cheltuite până acum circa 55 de milioane de euro din cele 300 alocate prin Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, care urma să se încheie în 2023 cu cadastrarea integrală a țării. Între timp, pentru a nu pierde banii alocați și pentru a nu îi da înapoi pe cei cheltuiți deja, autoritățile au început să facă demersuri pentru prelungirea acestui termen. Mai mult, încă din vara anului trecut a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru prelungirea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară până la încheierea cadastrării, iar în documentul respectiv scrie că „denumirea „Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023“ se înlocuiește cu denumirea „Programul național de cadastru și carte funciară“.

Primăria Municipiului Timișoara nu a fost și nu este interesată de aceste fonduri pentru cadastrarea orașului, motivul este unul suficient de clar: în haos poți împarte și desparte după interesele celor care dau mai mult, fie ei și susținători din umbră sau pe față ai unor partide politice… Acesta este unul dintre motivele pentru care administrația Municipiului Timișoara nu cunoaște care e surpafața intravilanului și a extravilanului orașului și nici numărul exact al clădirilor aflate pe teritoriul administrativ al Municipiului Timișoara.

Dezvoltarea economică a Banatului se datorează și existenţei canalului Bega. În anul 1732 a fost efectuat primul transport de marfă, de la Pancevo la Timişoara fiind încărcat cu carne sărată și slănină… Traseul pe care îl are în ziua de astăzi Canalul Bega a fost definitivat de inginerul Fremaut, care a găsit soluţia pentru regularizarea debitului acestuia, construind nodul hidrotehnic de la Coştei.
În anul 1869 s-au realizat primele curse de pasageri pentru transportul în comun, primele de acest fel de pe teritoriul actual al României.

Cândva Portul Timișoara era viu cu o activitate intensă. În trecut, pe Canalul Bega, soseau șlepuri încărcate cu sfeclă pentru Fabrica de Zahăr. Țăranii erau aduși de la sate tot pe Bega, cu vapoare, pentru a face comerț cu fructe și legume în Timișoara.

În anii ’30, pe Canalul Bega puteau circula vapoare de până la 70 de metri lungime, cu circa 50 de vagoane încărcate. Tot atunci, pe Bega se transportau în jur de 250.000 de tone de mărfuri pe an şi aproape 500.000 de pasageri.
Lipsa de activitate de pe Canalul Bega ne prezintă o clasă politică ștearsă, neimplicată în exploatarea resurselor Banatului pentru bunăstarea bănățenilor.