Arhive categorie: RAPORT DE ACTIVITATE

Raport de activitate 2018

Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei reuneşte un grup de voluntari angajaţi în documentarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului construit, cultural, spiritual si intelectual din Timisoara si Banat. Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei doreşte ca prin activitatea pe care o desfăşoară să prezinte publicului interesat, printr-o serie de articole şi filme documentare, istoria fiecărei clădiri de patrimoniu din Timişoara, trecutul personalităţilor care prin activitatea desfăşurată a dus prestigiul oraşului în lume.

 

                            Raport de activitate pe anul 2018

 

Activitatea Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei în anul 2018 a început cu o serie de semnale trase legate de încălcarea Legii 422 (Legea patrimoniului) și a Legii 50 (Legea autorizarii și executării construcțiilor). Deși la nivel european anul 2018 a fost declarat ca An al Patrimoniului în orașul, în acest sens nu s-a mișcat nimic, atât la nivel național cât și la nivel local. Faptele au lipsit cu desăvârșire.

Prin acțiuni concrete și prin colaborare cu Timișoara Civică am reușit să blocăm două Planuri Urbanistice Zonale. Este vorba despre PUZ-ul de pe Strada Kiriac 17 și Piața Bisercii nr. 7 și mai multe Hotarâri de Consiliu Local ale Municipiului Timișoara.

Am semnat mai multe protocoale de colaborare cu mai multe școli din municipiul Timișoara în baza cărora am demarat o serie de Ateliere de Socializare prin Lucru Manual, Caligrafie, Fotografie organizate la centrul Multifuncțional al Consiliului Județean Timiș.

Am colaborat la realizarea filmulului documentar muzical Concertul – gândit de Ilie Stepan. Am editat cartea pentru copii Poveste din Timisoara.

În baza protocolului  de colaborare semnat cu Muzeul Național al Banatului am realizat regia și scenariul filmului documentar Contribuția Banatului la Fărurirea României Mari –  Drumul spre Alba Iulia. Am reușit să organizăm o echipă formidabilă pentru desăvârșirea acestui proiect: Cosmin Țiglar, prof. Dr. Vasile Dudaș, Rafael Vasilcin, Adrian Mardan, Marius Danci, Zsolt Tamassy, Dumitrița Ungureanu cărora le mulțumim pentru efortul depus în realizarea acestei producții…  Filmul a  fost finanțat  de Ministerul Culturii și Identității naționale, Consiliul Județean Timiș prin Muzeul Național al Banatului.

Întreaga noastră activitate pe anul 2018 a dost reflectată în presă și pe pagina noastră www.salvatipatrimoniultimisoarei.ro

Mulţumim presei pentru că a fost alaturi de noi. Iar sponsorilor le dorim viaţă lungă pentru ca proiectele noastre să prindă radacini. Mulţumim colaboratorilor nostri și celor care cred  în proiectele și activitățile noastre.

Mulțumim membrilor Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei pentru tot și pentru toate. Remarcăm disponibilitatea și activitatea Marius Mircea Rusan și a Ralucăi Rusan .

Ilie Sîrbu

 

 

Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei

29 Decembrie 2018

www.salvatipatrimoniultimisoarei.ro

 

Atelier de informare si raport de activitate al asociatiei

Asociatia Culturala Salvati Patrimoniul Timisoarei organizeaza in data de 7 Decembrie 2017 ora 17.30 un atelier de informare pentru reabilitarea cladirilor istorice. Evenimentul este sustinut de ing. Dan Marius Pascariu, specialist in Ministerul Culturii care va vorbi despre reabilitarea corecta a fatadelor si a tamplariilor. In continuare, directorul Asociatiei Culturale Salvati Patrimoniul Timisoarei va prezenta membrilor si celor prezenti activitatea asociatiei pe anul 2017.

Activitatea Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei pe anul 2015

Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei reuneşte un grup de voluntari angajaţi în documentarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului construit, a patrimoniului cultural, spiritual si intelectual din Timisoara si Banat. Mulţi dintre bănăţeni se mândresc cu Timişoara, puţini sunt cei care cunosc istoricul clădirilor din capitala Banatului, puţini sunt cei care cunosc cu adevărat istoria reală a Timişoarei, care din diferite motive a fost ascunsă nouă de regimul comunist.
Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei doreşte ca prin activitatea pe care o desfăşoară să prezinte publicului interesat, printr-o serie de articole şi filme documentare, istoria fiecărei clădiri de patrimoniu din Timişoara, istoria fiecărei personalităţi sau instituţii care prin activitatea desfăşurată a dus numele şi prestigiul oraşului în lume.
De multe ori, imobile de o importanţă majoră pentru urbea noastră au fost înstrăinate fără nici un fel de opoziţie din partea autorităţilor locale. Misiunea noastră este de a proteja patrimoniul istoric arhitectural al Timişoarei, ce cuprinde peste 14000 de cladiri, şi integrarea lui armonioasă în peisajul urban contemporan. Credem că dezvoltarea urbană a Timişoarei, trebuie, să includă conservarea şi restaurarea patrimoniului arhitectural. Din această cauză propunem: documentarea monumentelor istorice şi a ansamblurilor şi zonelor urbane cu valoare istorică arhitecturală, culturală şi ambientală; să împiedicăm demolări de imobile istorice, care au valoare ambientală, istorică şi culturală; stimularea participării civice la acţiunile de protecţie a patrimoniului; promovarea transparenţei decizionale a autorităţilor şi susţinerea dreptului cetăţenilor şi a comunităţilor locale de a fi consultate în legătură cu modificările din spaţiul urban.
Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei are statut juridic din 26 martie 2014.

Raport de activitate pe anul 2015

Activitatea în anul 2015 a început cu cererea de clasare în regim de urgenţă a imobilului de pe Bulevardul C. D. Loga nr. 46, în care în prezent funcţionează Institutul Francez. Cererea a fost aprobată de Direcţia de Cultură şi Patrimoniu a judeţului Timiş. Obiectivul clasării în regim de urgenţă al acestui imobil a fost preluat de Direcţia de Patrimoniu. În acest moment documentarea este finalizată şi a fost propusă Comisiei de Monumente.
Un alt obiectiv, care din păcate nu este atins, încă,  a fost Exproprierea Casei Muhle. Am cerut atât Ministerului Culturii cât şi Consiliului Judeţean Timiş să exproprieze acest imobil aflat într-o stare avansată de degradare. La cererea noastră un proiect de înfiinţare a Casei Memoriale Wilhelm şi Arpad Muhle şi al Muzeului Rozelor a fost depus de consilierul judeţean Marius Martinescu pe Ordinea de zi a Şedinţei Consiliului Judeţean Timiş din data de 12 iunie, dar nu a fost aprobat.
Cea mai mediatizată acţiune a Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei a fost cererea pentru dezbatere publică depusă în baza Legii 52 împotriva Proiectului Amenajarea pasajului auto Piaţa Victoriei, Studiu de Fezabilitate pentru reorganizarea circulaţiei şi reproiectarea infrastructurii rutiere şi de transport public în centrul oraşului, pe Inelul I de circulaţie şi Plângerea prealabilă împotirva Hotarârii 427 din 16 octombrie, care a avut ca rezultat punerea faţă în faţă a societăţii civile cu Administraţia Municipiului Timişoara.

La toate aceste mari obiective ale activităţii noastre se adaugă 50 de sesizări cu privire la încălcarea Legii 422, adresate, atât Direcţiei de Urbanism a Primăriei Timişoara, Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu a judeţului Timiş, Biroului de Combatere a Criminalităţii contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Judeţului Timiş cât şi Poliţei Locale Timişoara. Adunate  suma amenzilor din urma constatărilor organelor de control sesizate de Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei se ridică la peste 35000 lei. Putem spune că şi noi am avut o contribuţie la Bugetul Municipiului Timişoara.

Din luna iunie a anului 2015 avem un parteneriat cu Muzeul Banatului. În strategia de dezvolatre a judeţului Timiş am propus un draft de proiect de înfiinţare al Muzeului Timişoarei. Sperăm sa se întample acest ideal. Avem proiecte începute alaturi de Neuromed, iar cel mai important proiect al Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei este amenajarea unui sediu, pentru care deja am semnat un contract este vorba de imobilul din Piaţa Traian nr 4. Un spaţiu în care să ne desfăşuram activitatea pentru care ne-am înfiinţat. Pentru anul 2016 am incheiat un parteneriat cu cei de la Vodca Perfect, atât pentru amenajarea spaţiului închiriat cât şi pentru alte proiecte.

Mulţumim presei pentru că au fost alaturi de noi în faţa cărora facem o reverenţă. Iar sponsorilor le dorim viaţă lungă pentru că proiectele noastre să prindă radacini. Mulţumim pe această cale tuturor celor care cred în proiectele noastre.
Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei
22 Decembrie 2015

Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei