Cetatea de la Cornești, trebuie protejată

Timișoara se pregătește să devină Capitală Culturală Europeană. Din acest motiv Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei propune celor care administrează Timișoara și județul Timiș să-și îndrepte privirea spre un AS pe care Cetatea Timișoarei îl poate avea în anul 2021 pentru a încânta pe cei care o vor vizita. Este vorba despre Cetatea de la Cornești care este la o aruncătura de băț de Timișoara. Dorim să atragem atenția asupra acestui sit arheologic, ce poate deveni de interes pentru cei interesati de cultura. Impreună cu Muzeul Național al Banatului am demarat o campanie de sensibilizare a autorităților pentru a preîntâmpina vandalizarea acestui sit arheologic si punerea cat mai rapid a acestuia in deplină siguranță.

Fortificaţia de la Corneşti are 1.700 de hectare şi este cea mai mare cetate de pe teritoriul Europei în Epoca Bronzului. Fortificaţia apare pe primele hărţi Mercy (1723-1725), iar apoi pe toate hărţile militare până la sfârşitul Primului Război Mondial. Primele săpături au fost realizate în 1939 de arheologul Marius Moga, însă până recent nu s-au găsit fonduri pentru a le continua.

La nord de localitatea Corneşti, situatǎ la 18 km nord de Timişoara, se aflǎ Iarcurile, cea mai mare fortificaţie de epoca bronzului din Europa.

Toponimul de „Iarcuri” poate fi asociat fie cu urmele unor şanţuri de hotar sau fortificaţii de pǎmânt (val şi şanţ), fie cu tronsoane ale vechilor  drumuri romane. Termenul de „iarc” („şanţ de hotar”) ar putea deriva fie din cuvântul turcesc („ark”, „arka”) sau din slavǎ („jarak”), sensul general fiind cel de „şanţ”, „canal”, „tranşee”.

Dimensiunea uriaşǎ a acestei fortificaţii preistorice a atras atenţia topografilor militari de la începutul sec. XVIII. Cea mai timpurie reprezentare a fortificaţiei de la Corneşti-Iarcuri pe care o cunoaştem în prezent apare pe o hartǎ întocmitǎ în anul 1720 (Mappa von dem Temesvaer District). Urmǎtoarele reprezentǎri ale fortificaţiei de la Corneşti apar pe mai multe copii ale hǎrţilor întocmite de inginerul D. Haring, locotenentul C.I. Kayser şi stegarul D’Hautemont  (aşa numitele „hǎrţi Mercy”), întocmite în perioada 1723-1725.

Valurile de pǎmânt care delimiteazǎ Incintele I, II şi III ale fortificaţiei preistorice au fost marcate de topografii habsburgici cu toponimul de „Schantz Klenovaz/Schanz Kienovatz”. Acest toponim se va pǎstra pe diferite hǎrţi din  sec. XVIII, printre ultimele numǎrându-se hǎrţile publicate la Viena în 1765 şi 1800.

Atribuite iniţial populaţiilor avare, valurile de pǎmânt de la Corneşti sunt datate în perioada târzie a epocii bronzului (a doua jumǎtate a milen. II a.Chr.), fiind construite de comunitǎţile de tip Cruceni-Belegiš din zonǎ.

În anul 2007, datorită lui Alexandru Szentmiklosi, directorul secţiei de Arheologie a Muzeului National al Banatului, şi a investiţiei primite în special din Germania, au reînceput căutările şi lucrările arheologice abandonate în urmă cu 80 de ani.

Acum, instituţii străine prestigioase şi specialişti recunoscuţi la nivel internaţional din România, Germania, Austria, Anglia şi Statele Unite ale Americii lucrează la descifrarea uneia dintre cele mai bine păzite enigme din jurul Timişoarei.

În 2007, când arheologii de la Muzeul Național al Banatului au redeschis şantierul, existau trei ipoteze: o fortificaţie din perioada dominaţiei avare, putând fi capitala unui stat care 200 de ani a fost cel mai puternic din Europa Centrală, o vastă aşezare din Epoca Bronzului, iar a treia, care a plecat de la un cercetător din Canada, ruinele capitalei lui Attila, regele hunilor.