Lupta lui Sever Bocu cu statul român în problema descentralizarii trebuie continuată

Sever Bocu a fost un susţinător al descentralizării administrative considera că „Centralismul nu are naţionalitate. Acesta a dus, fie că a fost unguresc sau românesc, la aceleaşi concluzii logice: exploatare sau sărăcie.”Centralismul excesiv întreţinea nu numai sentimentele de frustrare ale provinciilor, dar şi o birocraţie supărătoare şi condamnabilă. De aceea, bănăţenii, la fel ca şi ardelenii „priveau meschinăria, indisciplina şi mizeria birocraţiei ca pe o povară a României balcanice, refuzând să se înhame la ea. Se socoteau a fi mai destoinici şi superiori din punct de vedere moral”. Deşi descentralizarea figura în programele multor partide politice, ea a rămas doar la nivelul programatic, fiind sursa unor permanente nemulţumiri în toate provinciile româneşti.

Sever Bocu

Cei mai mulţi dintre bănătenii nemultumiţi de evoluția Banatului în cadrul României Mari legau această evoluţie de modul de exercitare a conducerii politice. Referindu-se la acest fapt, Sever Bocu constata cu amărăciune că în majoritatea ţărilor din Europa au venit după război clase noi la conducere, ieşite din ordinea războiului, din moralitatea sacrificiului. La noi clasa ambuscaţilor, a profitorilor, dezertorilor, trădătorilor a apucat deasupra. Fumul tămâiei se ridică acum pe un cult al negării trecutului, al inutilităţii sacrificiului, al descalificării idealurilor pentru care ne-am jertfit. „S-au integrat rapid în această „clasă” şi oportuniştii bănăţeni pentru că „impostorii se căutau de veacuri, dincolo şi dincoace de munte”, ei fiind „primii ce aveau să-şi întindă mâna” și să primească totul de-a gata. Atunci, orizontul de speranţă a unora mai sceptici s-a redus atât de mult încât s-a ajuns la limita „blasfemiei”, afirmându-se cu cinism că: ”A fost mai bine sub unguri!”

În teorie, gestionarea fondurilor la nivel local, alocarea lor pentru realizarea bunurilor publice în acord cu cerinţele comunităţii locale, în mod optim, generează un proces de dezvoltare a unităţii administrativ-teritoriale mult mai ridicat decât dacă producerea lor s-ar realiza centralizat şi s-ar distribui în mod egal fără a se ţine cont de cererea locală existentă. Aceasta s-a putut observa în majoritatea ţărilor dezvoltate şi nu numai. Norvegia este un exemplu relevant în acest sens, deoarece descentralizarea colectivităţilor teritoriale şi, mai ales, descentralizarea finanţelor publice locale poate avea un puternic efect asupra bunăstării unităţilor administrativ-teritoriale.

În practică, cu toții am sperat că Strategie Naţională de Descentralizare a Puterii Locale va oferi UAT-urilor mai multă libertate. Dar realitatea este una tristă. Statul român nu are capacitatea de a restitui UAT-urilor ce a luat cu forța în anii comunismului. Descentralizarea mult visată și râvnită rămâne  doar pe hârtie, iar dezideratul lui Sever Bocu rămâne în sarcina generației noastre de a-l împlini.

Să încercăm un exercițiu de imaginație: cum ar fi arătat Banatul și Timișoara, dacă decentralizarea statului român nu ar fi rămas doar pe pliantele din campaniile electorale ale partidelor politice?