COMUNICATE DE PRESA

Patrimoniul cultural construit în România, protejat doar pe hârtie

Concluziile Primul Congres Internaţional al Arhitecţilor şi Tehnicienilor Monumentelor Istorice au fost cuprinse într-un document elaborat la sfârşitul unei conferinţe privind restaurarea monumentelor istorice şi a clădirilor, care a avut loc la Atena, în 1931. Acest document a introdus importante concepte şi principii de conservare:
• ideea unui patrimoniu mondial comun;
• importanţa localizării monumentelor;
• principiul de integrare a noilor materiale.

Consiliul Europei a declarat anul1975 ca, fiind Anul European de Arhitectură, care conduce la adoptarea prezentei Carte, care are ca scop dezvoltarea unei politici europene comune pentru protecţia patrimoniului arhitectural. Documentul defineşte natura patrimoniului arhitectural european, importanţa acesteia la Comunitatea Europeană, precum şi pericolul care există asupra patrimoniului datorită ignoranţei, neglijenţei şi a deteriorării, sau datorită presiunilor economice, traficului autovehiculelor, restaurării necorespunzătoare şi a speculaţiilor de proprietate.

În anul 1997, Parlamentul României ratifică Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Granada la 3 octombrie 1985.  Convenţia semnată la Granada defineşte măsuri legislative şi de protecţie pentru a proteja patrimoniul cultural al Statelor Europene, precum şi politici de conservare pentru protejarea patrimoniului arhitectural. Printre măsurile recomandate sunt:

• conservarea patrimoniului arhitectural ca o componentă de urbanism;
• refolosirea adaptivă a clădirilor;
• educaţia în meşteşugurile tradiţionale implicate în conservare-restaurare;
• limitarea accesului public ca o măsură de conservare;
• creşterea gradului de conştientizare publică şi suportul programelor educaţionale pentru formare profesională;
• asistenţă tehnică şi schimbul de informaţii.

Cu toate acestea, România este departe de punerea în practică a acestor convenții internaționale. Politicienii români sunt patrioți doar în declarațiile politice, în realitate distrug tot ce le stă în calea propriei bunăstări.

FOTOGRAFII

Fostele restaurante al Timișoarei, ”La Regina Angliei”,

Unul dintre cele mai frecventate localuri din cartierul timișorean Fabric în perioada antebelică a fost Ospătăria ”La Regina Angliei”. Pe lângă bucatele alese degustate în acest spațiu și-a găsit locul și teatrul, pentru că în curtea acestui han a funcționat Teatrul de Vară ”Arena”.

Succesul acestui local boem din Fabric se datorează poate și faptului că linia de tramvai tras de cai inaugurat în anul 1869, a făcut ca migrația timișorenilor să fie mai ușoară la întoarcere, în special în condițiile în care în cetate lucrurile erau mai restrictive. Seara, după spectacole (teatru, concerte), ori după petreceri, la cerere, se asigura transportarea publicului cu vagoane speciale.

PATRIMONIU

Patrimoniul Cultural Industrial al Timișoarei, neinteresant pentru administrația locală

Timisoara a fost un depozitar al unui patrimoniu cultural construit şi a unui patrimoniu industrial – construit sau mobil remarcabil pentru Sud-Estul Europei, datând în principal din perioada secolelor al XIX-lea – al XX-lea.
Situaţia economică precară a multora dintre timişoreni, proprietari sau chiriaşi ori dintre societăţile ce au avut patrimoniu industrial a dus la pierderea lui. Printr-o politică absurdă, au fost forţaţi, să abandoneze ori să vândă patrimoniul a cărui întreţinere era prea costisitoare, fie să-l „refuncţionalizeze”, cu investiţii distructive ieftine şi de slabă calitate, pentru a-l închiria. Din comoditate sau din lipsa unei strategii de perspectivă, sunt preferate construcţiile noi intervenţiilor mai pretenţioase pentru recuperare-restaurare, sunt casate şi distruse utilaje valoroase sub motivul retehnologizării… Aceste iniţiative au fost girate de toți cei care s-au perindat atât prin administrația locală cât și pe la guvern.
Au împărţit şi fragmentat întreg Patrimoniul Timişoarei până ce l-au făcut să dispară, ca printr-o magie. La inceputul comunismului, ”vizionarii roșii” au clădit o industrie ce a avut ca bază, tocmai, industria burgheză. După 33 de ani de la Revoluție, Timișoara încă pierde Patrimoniul Industrial şi multe clădiri istorice, fără nici un regret din partea Administrației Locale, care a preferat o dezvoltare spre interiorul vetrei orașului, nu spre exterior, călcând în picioare tot ce reprezintă identitatea Timișoarei. Așa cum la executarea deținuților politici, bunicii și parintii noștri au asistat neputincioși, tot așa şi noi asistăm la executarea Patrimoniului Cultural Construit al Timișoarei. Noul Plan Urbanistic General al Timisoarei este practic unul vechi, fiind întârziat mulți ani cu bună ştiinţă, probabil, încă nu sunt clarificate influenţele unor grupuri. Timişoara este un magnet pentru ”Rechinii Imobiliari”, chiar dacă pe Bega curge apă dulce. Din nefericire, Timişoara va rămâne fără Identitate, iar moștenirea lăsată de noi o să fie bogată în fier beton, sticlă, multe metale nepreţiose, venin și mult prost gust…
FOTOGRAFII

”Numai din cultură răsăre bunăstarea economică”, Emanuil Ungurianu

Născut la 21 decembrie 1845 în localitatea Satchinez, judeţul Timiş, Emanuil Ungurianu a fost alături de Alexandru Mocioni, Vicențiu Babeș, P. Rotariu. Andrei Mocioni, Coriolan Brediceanu, Aurel Cosma reprezentantul unei generaţii de cxcepție a Banatului, care şi-a dedicat întreaga sa viaţă şi avere binelui neamului său. După ce a urmat şcoala primară în comuna sa natală, a absolvit cursurile gimnaziale la Timişoara în perioada 1860 – 1868. În perioada  1869 – 1872 a fost studentul Facultăţii de Drept din Budapesta, apoi după terminarea studiilor universitare, timp de 35 de ani, a practicat avocatura în capitala Banatului.

Emanuil Ungurianu a fost conştient de rolul pe care îl avea cultura în emanciparea românilor bănățeni. În opinia sa, numai din cultură răsăre bunăstarea economică, dar, în același timp era conștient că fără bani nu se putea face  cultură. În perioada 1898 – 1906, fruntașul bănăţean a fost directorul despărţământului Timişoara al ASTREI. Potrivit lui Emanuil Ungurianu, despărţământul urma să contribuie la propăşirea culturală şi economică a românilor bănăţeni. El a donat pentru înzestrarea bibliotecilor despărţământului foarte multe cărți, iar pentru scopurile culturale ale Asociaţiunii importante sume importante de bani.

Potrivit lui Emanuil Ungurianu. biserica şi şcoala reprezentau două instituţii deosebit de importante pentru românii bănăţeni. Până la 1918, el a activat in vederea păstrării autonomiei şcolilor confesionale româneşti, a Bisericii Ortodoxe Române, iar după realizarea Uniriia făcut eforturi pentru consolidarea celor două instituții. Fruntașul român bănăţean susținea şi necesitatea ca învăţătorii şi preoţii să fie bine pregătiţi profesional şi să aibă o înaltă ţinută morală. În domeniul învăţământului, E. Ungurianu a făcut o serie de donaţii in contul şcolilor româneşti din Banat, fiind preocupat şi de dezvoltarea şcolilor profesionale în care să înveţe tineri români din mediul rural. În același timp a avut in vedere îmbunătățirea situației materiale a învățătorilor români din Banat. După anul, 1918, E. Ungurianu a activat pentru înfiinţarea la Timişoara a unei Academii Comerciale, precum şi a unei Universităţi.

Emanuil Ungurianu a fost reprezentant al românilor timişeni în Sinodul Episcopiei Aradului și deputat în Congresul Naţional Bisericesc de la Sibiu, Emanuil Ungurianu a depus eforturi multiple pentru reinfiinţarea Episcopiei Timişoarei. Totodată el a făcut donaţii mai multor biserici din Banat.

Ridicarea stării economice a neamului său a constituit unul dintre obiectivele vieţii sale. A evidenţiat necesitatea păstrării pământului în mâinile ţăranului român, iar după 1918 s-a pronunţat pentru sprijinirea financiară a acestuia de către statul român. În concepţia sa era necesară îmbogăţirea cunoştinţelor profesionale ale ţăranilor prin organizarea de conferinţe de către specialiştii din agricultură.

Emanuil Ungurianu a urmărit crearea unei clase de meseriasi si comercianti români, proveniţi in special din mediul rural, eforturile sale s-au concentrat pentru  înfiinţărea de şcoli profesionale şi cămine pentru cursanţi.

Tot pentru propăşirea economică a neamului său Emanuil Ungurianu a activat pentru crearea unui sistem bancar românesc în Banat, deţinând o bună perioadă de timp functia de director executiv al băncii „Timișana” .

În plan politic a participat la principalele momente ale luptei pentru emancipare naţională a românilor din Imperiul Austro-ungar. A făcut parte din organizaţiile judeţene Timiş-Torontal ale Partidului Naţional Român şi respectiv Partidului Naţional Ţărănesc, solicitând oamenilor politici seriozitate şi moralitate.

Alături de Alexandru Mocioni, V. Babeş, C. Brediceanu,  E. Ungurianu a fost preocupat de înfiinţarea unor ziare româneşti în Banat, pe care apoi le-a sprijinit financiar pentru a le ajuta să supravieţuiască precum ”Luminătorul” și ”Dreptatea”.

În anul 1912, Emanuil Ungurianu a depus întreaga sa avere de aproximativ jumătate de milion de coroane în scopul sprijinirii instituţiilor şcolare, culturale şi bisericeşti româneşti. (Analele Banatului)

PATRIMONIU

Lupta lui Sever Bocu cu statul român în problema descentralizarii trebuie continuată

Sever Bocu a fost un susţinător al descentralizării administrative considera că „Centralismul nu are naţionalitate. Acesta a dus, fie că a fost unguresc sau românesc, la aceleaşi concluzii logice: exploatare sau sărăcie.”Centralismul excesiv întreţinea nu numai sentimentele de frustrare ale provinciilor, dar şi o birocraţie supărătoare şi condamnabilă. De aceea, bănăţenii, la fel ca şi ardelenii „priveau meschinăria, indisciplina şi mizeria birocraţiei ca pe o povară a României balcanice, refuzând să se înhame la ea. Se socoteau a fi mai destoinici şi superiori din punct de vedere moral”. Deşi descentralizarea figura în programele multor partide politice, ea a rămas doar la nivelul programatic, fiind sursa unor permanente nemulţumiri în toate provinciile româneşti.

Sever Bocu

Cei mai mulţi dintre bănătenii nemultumiţi de evoluția Banatului în cadrul României Mari legau această evoluţie de modul de exercitare a conducerii politice. Referindu-se la acest fapt, Sever Bocu constata cu amărăciune că în majoritatea ţărilor din Europa au venit după război clase noi la conducere, ieşite din ordinea războiului, din moralitatea sacrificiului. La noi clasa ambuscaţilor, a profitorilor, dezertorilor, trădătorilor a apucat deasupra. Fumul tămâiei se ridică acum pe un cult al negării trecutului, al inutilităţii sacrificiului, al descalificării idealurilor pentru care ne-am jertfit. „S-au integrat rapid în această „clasă” şi oportuniştii bănăţeni pentru că „impostorii se căutau de veacuri, dincolo şi dincoace de munte”, ei fiind „primii ce aveau să-şi întindă mâna” și să primească totul de-a gata. Atunci, orizontul de speranţă a unora mai sceptici s-a redus atât de mult încât s-a ajuns la limita „blasfemiei”, afirmându-se cu cinism că: ”A fost mai bine sub unguri!”

În teorie, gestionarea fondurilor la nivel local, alocarea lor pentru realizarea bunurilor publice în acord cu cerinţele comunităţii locale, în mod optim, generează un proces de dezvoltare a unităţii administrativ-teritoriale mult mai ridicat decât dacă producerea lor s-ar realiza centralizat şi s-ar distribui în mod egal fără a se ţine cont de cererea locală existentă. Aceasta s-a putut observa în majoritatea ţărilor dezvoltate şi nu numai. Norvegia este un exemplu relevant în acest sens, deoarece descentralizarea colectivităţilor teritoriale şi, mai ales, descentralizarea finanţelor publice locale poate avea un puternic efect asupra bunăstării unităţilor administrativ-teritoriale.

În practică, cu toții am sperat că Strategie Naţională de Descentralizare a Puterii Locale va oferi UAT-urilor mai multă libertate. Dar realitatea este una tristă. Statul român nu are capacitatea de a restitui UAT-urilor ce a luat cu forța în anii comunismului. Descentralizarea mult visată și râvnită rămâne  doar pe hârtie, iar dezideratul lui Sever Bocu rămâne în sarcina generației noastre de a-l împlini.

Să încercăm un exercițiu de imaginație: cum ar fi arătat Banatul și Timișoara, dacă decentralizarea statului român nu ar fi rămas doar pe pliantele din campaniile electorale ale partidelor politice?

PATRIMONIU

Timișoara și Banatul în mijlocul marilor interese

Timişoara este așezată în inima câmpiei Banatului, la răscruce de drumuri şi aflată permanent în mijlocul jocului de interese al marilor imperii, aceasta a trăit toate bucuriile şi vicisitudinile vremurilor. Capitală a Regatului Maghiar, apoi reședință al vilayetului turcesc, citadelă a provinciei bănăţene a Camerei Aulice, Timişoara a avut întotdeauna şansa de a se afla în avangarda timpului. Spaţiu de implementare experimentală a reformelor iluministe, dar şi de aplicare a celor mai revoluţionare cuceriri tehnice, fiind primul oraş din Europa cu  iluminat stradal.  Timişoara a fost o pildă a deschiderii culturale şi spirituale cu largi ecouri în continentul european. Poate că tocmai această deschidere spre nou, într-un mediu multicultural, a fost una din cauzele izbucnirii Revoluţiei Române din 1989.

Banatul nostru, la un moment dat, a dispărut ca entitate administrativă și a fost șters multă vreme din paginile de istorie, iar în anul 1868 Ungaria a făcut pace cu Casa de Habsburg, Banatul devenind Ungaria de Sud. După Unire, a fost pus în remorca Ardealului până când Majestatea Sa Regele Carol al II-lea a recunoscut Banatul ca entitate administrativă, cu reședința la Timișoara. De-a lungul timpului, regiunea noastră a fost stimulată de reformele împăraților de la Viena, Maria Teresia și Iosif al II-lea, dintre anii 1740 si 1790. De atunci, Banatul s-a ridicat înspre o prosperitate benefică pentru creșterea nivelului de civilizație și pentru coagularea ideilor de egalitate și libertate și bună înțelegere între neamuri.