Cartea „Poveste din Timișoara” este un prim pas concret realizat de Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei pentru a pune în mișcare un proiect propriu numit COPIII TIMIȘOAREI. Scopul proiectului constă în recuperarea memoriei Banatului și a cetății Timișoara. Vor urma alti pași, considerăm noi, însemnați în a readuce în actualitate trecutul îndepărtat al Timișoarei și Banatului. Dorim să schimbăm atitudinea bănățenilor față de istoria noastră locală. Este o campanie grea la care ne înhămăm pentru a dobândi „premiul suprem” – implicarea copiilor Timișoarei în activități de salvare a memoriei Cetății. Am ales modalitatea cea mai eficientă, din punctul nostru de vedere, de a pătrunde în lumea copiilor sub forma unor povești cu întâmplări și evenimente ce au marcat orașul în care trăiesc în format de carte scrisă în concurență cu tehnologiile secolului XXI. E mare nevoie de curiozitatea lor pentru a trezi marele Spirit al Timișoarei, aflat deocamdată în adormire. Se tot spune că nu există interes pentru astfel de activități. Interes există, dacă este implicare! Grija față de patrimoniul cultural construit, față de istoria și personalitățile din trecut și cele din prezent ale Timișoarei, trebuie, să sporească. Prin implicarea copiilor în activități specifice vârstei lor, putem spune, că identitatea Timișoarei va rămâne nealterată.
Cartea ”Poveste din Timișoara” scrisă de Ilie Sîrbu aduce în discuție o perioadă a Timișoarei pe care mulți o vor ascunsă sub preș. Personaje cu nume specifice celor care ne-au stăpânit peste un secol și jumătate au prin viață pentru a prezenta viața din orașul nostru în ultimele sale zile otomane. Nu este o poveste cu un final fericit pentru personajele principale, dar trimite spre un început fericit: intrarea Timișoarei sub umbrela unei mari puteri politice și militare a Europei ce și-a lăsat amprenta asupra orașului, Imperiul Habsburgic. Se adresează copiilor pentru că pregătirile cetății pentru asediul trupelor prințului Eugeniu de Savoya sunt văzute și trăite de, Ibrahim, fiul pașei Mehmed și prietenul său Azair, fiul lui Sahir – omul de încredere al Pașei. Timișoara otomană este prezentată în detaliu… dar ne oprim cu descrierea poveștii pentru a vă spori curiozitatea.
În cadrul evenimentului nostru organizat împreună cu Centrul Multifuncțional Bastion al Consiliului Județean Timiș din Timișoara, strada Hector, nr. 4, am prezentat și macheta unei biserici fortificate gândită și realizată de colonel (r) Marius Mircea Rusan – membru al asociației noastre, căruia îi mulțumim pe această cale pentru implicare. Macheta a atras atenția celor prezenți și va rămâne o lungă perioadă în custodia Centrului Multifuncțional Bastion. Macheta prezentată alături de carte a fost un antrenament necesar pentru proiectele viitoare ale Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei. În viitor vom dezvolta un nou proiect alaturi de Mihai Fediuc – membru ACSPT, de data aceasta în tainele lemnului
Comentariile sunt închise pentru „Poveste din Timisoara” aduce la viață alte povești din Timișoara