Și astăzi, ca și atunci, aerul Timișoarei era perfect respirabil, interesul economic, înaintea sănătății timișorenilor

La fel ca astăzi, presa din Timișoara în perioada interbelică era vigilentă și semnala administrației problemele serioase cu care se confruntau timișorenii.

”Timişoara a fost un oraş îngropat în praf, omniprezent în viaţa cotidiană. Oamenii din media atrăgeau atenţia „Serviciului Salubrităţii Municipiului că e timpul să înceapă stropirea străzilor, deoarece praful îneacă pietonii. Spectatorii de la meciul Ripensia – Universitatea Cluj, din data de 17 martie 1935, au trebuit să înfrunte norii de praf de pe Aleea Sofia Imbroane şi şi-au dat seama şi ei de cât de necesar e stropitul străzilor. Să întrebe cei dela Serviciul Salubrităţii pe unul care a fost ieri la Electrica dacă e nevoie de stropit?

Primăria pare înghiţită de praful Orientului într-o „administraţie roasă de carile imoralităţii”

La sfârşitul lunii martie 1937, atmosfera Timişoarei era încărcată de misterioase noxe albastre: „De un timp încoace atmosfera Timişoarei este complect asfixiată de nişte gaze grele, cari deplasându-se pe pământ, se strecoară în toate locuinţele, ce întâmplător cad în raza vântului dinspre fabriciile unde se produc materii chimice ce emană mirosuri dăunătoare sănătăţii. Aproape zilnic casele din strada 3 August, Cartierul Il, sunt năpădite de aceste gaze asfixiante, chiar şi în miez de noapte, în cât o rămânere în locuinţă devine
imposibilă. Acest gaz – cam de culoare albastră se rostogoleşte până în cartierul Cetăţii, dacă vântul bate întâmplător dinspre răsărit.

Este o enigmă cum se poate admite în mijlocul oraşului, asemenea instalaţiuni, care periclitează sănătatea publicului, având în vedere prescripţile legale, care pretind în asemenea cazuri distanţe considerabile de la aşezămintele de locuinţe de oameni. În urma numeroaselor plângeri făcute de cetăţeni la Primărie, aceasta a replicat că „nu pot avea urmări întru adevăr dăunătoare”.
Totuşi în urma sesizărilor făcute de mass-media s-a instituit o comisie de control coordonată de inginerul Peşteanu, directorul Uzinei Comunale de Gaz, pentru a studia problema răspândirii misteriosului gaz albastru. A fost pus un telefon „la dispoziţia cetăţenilor sub numărul  101.

În cazul reclamaţiilor era trimisă o echipă de cercetători experţi, pentru a face la faţa locului cercetările necesare;
domnul chimist-șef Schuller va sta la dispoziţie din însărcinarea Primăriei, oricând va fi solicitat din partea Serviciului de control pentru a colabora la identificarea gazelor.