Deși Strategia Națională de Apărare a Țării recunoaște patrimoniul cultural ca obiectiv de securitate națională și resursă strategică de dezvoltare, la Timișoara asistăm la un paradox dureros: o administrație care proclamă grija față de istorie, dar nu mișcă niciun deget pentru a o proteja.

Primăria Timișoara se mulțumește cu nimic — cu statistici, rapoarte și promisiuni fără acoperire — în timp ce monumente de clasă A și B sunt lăsate să se prăbușească sub privirile neputincioase ale unei comunități care își iubește orașul, dar nu este ascultată.

foto: pressalert.ro

Un exemplu grăitor este Complexul Abatorului Comunal de pe strada Eroilor de la Tisa, o bijuterie arhitecturală și industrială a Timișoarei, astăzi în ruină. De asemenea, Fabrica de Țigarete, un alt simbol al istoriei urbane, se degradează rapid, fără ca administrația locală să intervină pentru punerea în siguranță, deși legea permite astfel de acțiuni chiar și în cazul proprietății private, atunci când monumentul este în pericol.

Deși există inițiative legislative locale menite să sporească grija și responsabilitatea Primăriei Timișoara față de aceste monumente, ele nu sunt agreate de Instituția Arhitectului-Șef, care în loc să sprijine demersurile de protejare, caută motive de blocaj și amână orice pas concret. În Primăria Timișoara, de prea multe ori, funcționarii nu caută soluții, ci explicații despre „de ce nu se poate”.

În loc să pună proiectele în dezbatere publică și să invite specialiști, arhitecți, istorici și oameni din domeniul patrimoniului la dialog constructiv, administrația preferă tăcerea birocratică și pasivitatea, pierzând timp prețios în care monumentele continuă să se degradeze.

Codul Patrimoniului, în forma propusă la nivel național, nu oferă soluții, ci mai degrabă justificări pentru neintervenție. O lege ambiguă, care nu impune obligații clare și nu oferă mecanisme eficiente pentru salvarea patrimoniului, devine scutul perfect al pasivității.

Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei atrage atenția că:

• administrația locală nu are o strategie coerentă de conservare și pune accentul doar pe proiecte estetice, nu pe protejarea valorii autentice a orașului;
• inițiativele de protejare sunt blocate chiar din interiorul instituției;
• nu există măsuri reale pentru punerea în siguranță a monumentelor aflate în stare critică;
• parteneriatul public-privat în domeniul conservării lipsește complet, iar autoritățile par să se fi resemnat cu distrugerea lentă a patrimoniului.

 

Patrimoniul nu este o povară bugetară și nici o marfă politică — este o comoară a identității naționale.
O administrație care nu protejează memoria orașului își condamnă viitorul la uitare.

Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei cere public Primăriei Timișoara și Ministerului Culturii să își asume responsabilitatea legală și morală de a interveni de urgență pentru salvarea monumentelor istorice de pe teritoriul orașului și să deschidă o dezbatere publică reală pe tema protejării patrimoniului local.