Prima etapă a proiectului de colaborare dintre Liceul Teoretic Special ”Iris” Timisoara și Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei s-a desfășurat marți, 20 noiembrie 2018, ora 13 în sala de festivități a instituției de învățământ. Reprezentantul nostru a citit copiilor prezenți câteva pasaje din cartea ”Poveste din Timișoara” și le-a povestit întâmplări relevante despre trecutul orașului nostru. Întâlnirea a fost una prietenească într-o atmosferă relaxantă, copii au intervenit cu întrebări pertinente referitoare la istoria și la economia Timișoarei. Nu erau străini de ceea ce se întâmplă în oraș. Laurențiu, un elev din clasa a IX-a, la un moment dat a început să enumere fabricile pierdute ale orașului nostru, Guban, Fabrica de Ciorapi, Kandia, Dermatina, Fabrica de Pantofi Banatul, Fabrica de Lapte, Fabrica de Pâine explicându-ne că nu era necesară demolarea lor și nu înțelegea de ce transportul în comun din Timișoara merge atât de prost, pentru că așa cum spunea el: Timișoara are tradiție în asta. Așa am aflat despre pasiunea lui Laurențiu legată de mijlocele de transport în comun urban și feroviar. Laurențiu știe pe de rost mersul trenurilor și date istorice legate de istoria tramvaiului și a firobuzului în Timișoara. Între noi și copii acestei școli s-a creat o legătură, ce cu siguranță o sa fie una de durată.
La sfârșitul întâlnirii,copii ne-au mulțumit și ne-au cerut să mai trecem pe la ei, să le povestim despre Timișoara și despre Banat. Mulțumim pe acestă cale doamnei psiholog Cosmina Nicoraș, coordonatoarea proiectului din partea școlii și a doamnei profesor Liliana Nacev pentru implicare. Activitățile noastre la Liceul Teoretic Special ”Iris” Timisoara vor continua!
Comentariile sunt închise pentru ”Povestea din Timișoara” a ajuns la ”Iris”