După ce proprietarii de clădiri istorice au fost ridicati la rangul de „nesimțiți” de către primarul Timișoarei, suntem nevoiți să-i informăm pe timișoreni că atât consiliul local cât și primarul au obligații în ceea ce privește clădirile aflate în zonele protejate. Vă prezentăm extrase din Legea 422 care indică obligațiile fiecăruia, proprietar sau autoritate locala ori centrala. Legea mai clarifică o altă „intoxicație” cea a finanțării, numai că la acest capitol, autoritățile locale și primarul, trebuie, să dea dovadă de curaj în a finanța reabilitarea clădirilor aflate in zone protejate. Cum politicienii nostri nu sunt capabil să-și asume responsabilități în a reabilita clădirile protejate de lege și binele comunității, rămân la stadiul de LAȘI, invocând tot felul de neputințe ascunzandu-se după neputințe și fuste legislative. Posibilități sunt dar cine să le studieze. Se preferă negația și datul vinei, pentru starea dezastruasă în care se află patrimoniul construit al Timișoarei, numai pe proprietari. Probabil, cei care lucrează la Direcția de Urbanism a Municipiului Timișoara, primarul Timișoarei și angajații Direcției județene pentru Cultură Timiș nu au auzit de munca de prevenție, pentru ca se preferă amenda – ca modalitate de intimidare. În cei 17 ani scurși de la elaborarea Legii 422 , dacă se punea accentul doar pe prevenție altul ar fi fost stadiul miilor de clădiri istorice ale Timișoarei, dar s-a urmărit doar profitul imediat al unor agenti economici și rezultatul se vede .Deși a constituit un important subiect de campanie electorală, absența unui Plan Urbanistic General (PUG) al Timișoarei pare să se prelungească la infinit. De la semnarea contractului pentru elaborarea unui nou PUG au trecut mulți ani, iar informațiile publice cu privire la stadiul în care se află acesta au încremenit în timp. Specialiștii apreciază că un asemenea plan urbanistic ar trebui înnoit la fiecare cinci ani, o perioadă considerată suficientă pentru ca noile tendințe de dezvoltare a unei localități să se manifeste, iar timpul maximum admis ar fi de un deceniu. Din cauză că Municipiul Timișoara este adminstrat pe criterii de provizorat, înțelegem de ce s-a îngăduit ca Timișoara să rămână într-un prelungit provizorat al PUG-ului, iar consilierii timișoreni se complac într-o imensă „ciganie bănățeană urbanistică”

Timișoara, Strada Ion Ghica

Legea 422

Art. 38. –

(1) Contribuția financiară a statului, constând în sume alocate prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor cu destinația protejării monumentelor istorice, indiferent de deținător, poate să acopere total sau parțial costul lucrărilor de protejare a monumentelor istorice.

(2) Contribuția financiară a consiliilor județene, municipale, orășenești și comunale, după caz, poate să acopere integral sau parțial costul lucrărilor de intervenție asupra monumentelor istorice care fac parte din grupa B, precum și, individual sau prin cofinanțare, costul lucrărilor de protejare a monumentelor istorice care fac parte din grupa A, aflate pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective.

(3) Contribuția financiară a statului și a autorităților administrației publice locale poate fi asigurată prin cofinanțare, precum și în parteneriat, inclusiv cu proprietarul sau cu alte persoane fizice sau juridice.

(4) Situațiile în care statul, respectiv autoritățile administrației publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor menționate la alin. (1)-(3), proporția contribuției statului, procedurile, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul, municipiul, orașul sau comuna, se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor și a Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) În situațiile și în condițiile prevăzute la alin. (4), la data alocării sprijinului financiar în cuantumul contribuției statului sau a autorităților administrației publice locale asupra imobilului monument istoric în cauză se constituie o garanție imobiliară pentru o perioadă de 10 ani în favoarea statului, respectiv a unităților administrativ-teritoriale.

(6) Garanția imobiliară prevăzută la alin. (5) se recuperează în totalitate de la beneficiarul contribuției statului sau, după caz, a autorităților administrației publice locale, împreună cu dobânzile aferente, în situația în care bunul în cauză a fost înstrăinat de proprietar altei persoane decât statul sau autoritatea administrației publice locale înainte de împlinirea perioadei de 10 ani de la constituirea garanției imobiliare.

Art. 40. –

Pentru stimularea protejării monumentelor istorice, proprietarii persoane fizice care realizează pe cheltuială proprie, integral sau parțial, lucrări de întreținere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare, precum și programe și proiecte culturale beneficiază, în condițiile legii, de reducerea cu minimum 50% a cuantumurilor impozitelor și a taxelor aferente acestor lucrări cuvenite bugetelor locale.

Art. 43. –

Proprietarii de monumente istorice sunt scutiți de plata taxei de autorizare a intervențiilor executate, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, asupra monumentelor istorice deținute, în cazul în care utilizează bunul imobil numai pentru activități necomerciale sau, în mod direct, numai pentru locuit.

Art. 44. –

Proprietarii imobilelor din zona de protecție a monumentelor istorice beneficiază de reducerea cu 50% a taxelor de autorizare pentru lucrările pe care le finanțează și care sunt necesare pentru păstrarea integrității fizice și a cadrului construit sau natural al monumentelor istorice, astfel cum sunt ele reglementate prin documentația de urbanism sau de amenajare a teritoriului, aprobată pentru zona de protecție respectivă, sau prin avizul direcției pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București.

CAPITOLUL II

Atribuțiile autorităților administrației publice locale

Art. 45. –

(1) În vederea protejării monumentelor istorice și a respectării prevederilor legale în acest domeniu autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții:

b) asigură protejarea monumentelor istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al municipiului, respectiv orașului sau comunei, precum și a celor abandonate sau aflate în litigiu, alocând resurse financiare în acest scop;

c) cooperează cu ceilalți proprietari sau administratori de monumente istorice;

e) participă la finanțarea lucrărilor de protejare a monumentelor istorice, prevăzând distinct sumele necesare în acest scop în bugetele pe care le administrează;

f) cuprind în programele de dezvoltare economico-socială și urbanistică, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea monumentelor istorice, elaborează, actualizează și aprobă documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism privind monumentele istorice sau zonele protejate care conțin monumente istorice;

g) iau măsurile tehnice și administrative necesare în vederea prevenirii degradării monumentelor istorice;

Art. 47. –

Primarul are următoarele atribuții specifice:

a) verifică existența tuturor avizelor de specialitate în domeniul monumentelor istorice și conformitatea autorizației cu prevederile acestora, precum și îndeplinirea dispozițiilor cuprinse în Obligația privind folosința monumentului istoric, conform prevederilor legale, asigură menționarea în autorizație a tuturor condițiilor conținute în avize la autorizarea lucrărilor asupra monumentelor istorice și asupra imobilelor situate în zona lor de protecție, respectiv la eliberarea pentru acestea a autorizației de funcționare;

b) ia măsuri pentru autorizarea cu prioritate a documentațiilor tehnice care se referă la intervenții asupra monumentelor istorice;

e) asigură paza și protecția monumentelor istorice aflate în domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, precum și ale monumentelor istorice abandonate sau aflate în litigiu, semnalând de urgență direcției pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, orice caz de nerespectare a legii;

Art. 50. –

(1) Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare în vederea protejării monumentelor istorice aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.

(2) Autoritățile publice centrale prevăd în bugetele proprii fondurile aprobate prin bugetul de stat pentru protejarea monumentelor istorice aflate în proprietatea publică sau privată a statului, pe care le administrează.

(3) În bugetul Ministerului Culturii și Cultelor se prevăd:

Art. 51.

(3) Timbrul monumentelor istorice este obligatoriu pentru:

d) activitățile de cazinou, jocuri de noroc și jocuri mecanice.

Dacă din punct de vedere ecomonic Banatul progresa rapid, puterea de la Viena (în ciuda loialității față de împărat exprimată cu mari sacrificii în 1849, când  Timișoara a rezistat asediului de 107 zile inițiat de  trupele revoluționare maghiare) nu se lasă înduplecată de fruntașii bănățeni care doreau autonomia Banatului.

Pagubele pricinuite de asediul din 1849 au fost  rapid acoperite, economia Timișoarei s-a pus în mișcare, fapt dovedit de înființarea Camerei de Comerț și Industrie din Timișoara în anul 1852, iar doi ani mai târziu, Cetatea intră în legătură cu marile orașe ale imperiului prin introducerea telegrafului. Banca Națională a Austriei deschide o sucursală în anul 1855, iar în anul 1857 se introduce iluminatul public cu gaz aerian, astfel Timișoara înlocuiește vechile lămpi cu petrol, fapt ce atrage deschiderea unei farbrici de gaz de iluminat la care lucreaza 50 de persoane. Dar evenimentul anului 1857 este inaugurarea liniei ferate Timișoarei – Budapesta.

Cu toate acestea, contele Mendsdorff-Pouilly, trimisul guvernului de la Viena pentru a examina situația Banatului și a evalua cerința bănățenilor de autonomie, în raportul său susține că Banatul nu se poate conduce și administra singur și în 27 decembrie 1860, împăratul decretează încorporarea Banatului la Ungaria.

Poate vă întrebați de ce etniile din Banat se manifestau contra maghiarilor, în anul 1918?! Legile emise de la Budapesta urmăreau creșterea ritmului de asimilare a limbii maghiare și cum puteau să impună limba maghiară? Pe filiera educației, bineînțeles! În anul 1907, ministrul cultelor și al instrucțiunii publice Albert Apponyi emite o lege prin care își arată interesul de modernizare și uniformizare a instituțiilor de învățământ, dar nu ascunde de a le subordona obiectivelor politice de maghiarizare. Astfel, se avea în vedere, mărirea orelor de predare în limba maghiară și introducerea studiului acestei limbi în școlile confesionale sau cele întreținute de comunitățile locale. Multe școli confesionale, care au cerut ajutor de la bugetul de stat care nu era unul mic, atenție, era unul dintre cele mai mari din Europa acelor vremuri, au fost nevoiți să urmeze cerințele noilor legi sau au fost obligați să-și siteze activitatea.România de atunci era preocupată de soarta românilor de peste munți, dar o făcea discret ca să nu atragă consecințe diplomatice grave. Era politica cumințeniei pentru un regat mic prins în clește de expansiunea unor două mari puteri.