Arhive categorie: PATRIMONIU

COMUNICATE DE PRESA, PATRIMONIU

Regulamentul pentru reabilitarea bogatului patrimoniu cultural, impracticabil

Așa cum noi am mai spus de mai multe ori, singura soluție pentru reabilitarea bogatului patrimoniu cultural al Municipiului Timișoara este: declararea de utilitate publică a fațadelor și acoperișurilor, cu finanțarea realizării expertizelor tehnice dintr-un buget pus la dispoziție de către primărie. În acest sens, există și cadrul legal. Pentru declararea de utilitate publică există Legea nr. 33 din 27 mai 1994, în care Articolul 1 scrie: ”Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.” și Articolul 6 ”Sunt de utilitate publică lucrările privind: prospectiunile şi explorarile geologice; extractia şi prelucrarea substanţelor minerale utile; instalaţii pentru producerea energiei electrice; căile de comunicaţii, deschiderea, alinierea şi lărgirea strazilor; sistemele de alimentare cu energie electrica, telecomunicaţii, gaze, termoficare, apa, canalizare; instalaţii pentru protecţia mediului; îndiguiri şi regularizări de riuri, lacuri de acumulare pentru surse de apa şi atenuarea viiturilor; derivatii de debite pentru alimentari cu apa şi pentru devierea viiturilor; staţii hidrometeorologice, seismice şi sisteme de avertizare şi prevenire a fenomenelor naturale periculoase şi de alarmare a populaţiei, sisteme de irigaţii şi desecări; lucrări de combatere a eroziunii de adîncime; clădirile şi terenurile necesare construcţiilor de locuinţe sociale şi altor obiective sociale de învăţământ, sănătate, cultura, sport, protecţie şi asistenţa socială, precum şi de administraţie publică şi pentru autorităţile judecătoreşti; salvarea, protejarea şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a parcurilor naţionale, rezervaţiilor naturale şi a monumentelor naturii; prevenirea şi înlăturarea urmărilor dezastrelor naturale – cutremure, inundaţii, alunecări de terenuri; apărarea tarii, ordinea publică şi siguranţă naţională.”Expropriator, în înţelesul prezentei legi, este statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările de interes naţional, şi judeţele, municipiile, oraşele şi comunele, pentru lucrările de interes local. Iar pentru rezolvarea finanțării expertizelor tehnice Legea 422, Articolul 39 clarifică prin aliniatele (1) și (2): (1) Costul lucrărilor de proiectare, expertizare, conservare, reparare, consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, indiferent de grupa în care sunt clasate, ori a altor imobile din ansambluri sau situri istorice, aflate în proprietate publică ori privată, incluse în programe de importanță națională sau internațională, stabilite prin hotărâre a Guvernului inițiată la propunerea ministerelor implicate în realizarea acestora, poate fi acoperit integral ori parțial de la bugetul de stat sau al unităților administrativ-teritoriale, prin bugetul ordonatorilor de credite care participă la realizarea programelor.(2) Pentru acoperirea costului lucrărilor prevăzute la alin. (1) nu este obligatorie constituirea de garanții de către beneficiarii contribuției.”Din punctul de vedere al Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei ”Programul de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiul Timișoara” și Regulamentul de aplicare par a fi editate de către o autoritate financiară și în nici un caz de către o autoritate publică. Sprijinul financiar acordat timișorenilor plătitori de impozite este condiționat de tehnici și subtilități de garanții întâlnite doar la instituțiile bancare și la cei care practică ”cămătăria” sub orice formă.
Ceea ce au uitat cei care au gândit acest regulament este faptul că aceste palate și case ale Timișoarei au fost ”furate”de la proprietari prin ”Marea Naționalizare” de statul comunist. Prin proceduri neclare, comuniștii le-au apartament, pe unele le-au transformat în ”blocuri sociale” în care au fost cazați oameni cărora nu le-a păsat de valoarea lor arhitecturală și istorică.
Prin emiterea unui astfel de regulament, Primăria Municipiului Timișoara contribuie, în mod voit, la distrugerea Patrimoniului Cultural Construit continuând lucrărilor începute de Partidul Comunist la sfârșitul anilor `40. Faptul că administrația Timișoarei nu este capabilă să găsească o soluție pentru păstrarea identității arhitecturale a orașului nostru ne demonstrează și că nu are oameni capabili și vizionari. Întreg proiectul ”Program de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiul Timișoara” este blocat în impotența folosirii bugetului local, fiind lăsat fără perspective de finanțare venite din spațiul European. Practic, cei care acceptă ”Sprijinul Financiar” al Primăriei Municipiului Timișoara încuviințează înjugarea lor din punct de vedere financiar și confirmă neputința Primăriei Timișoara de a găsi soluții accesibile pentru timișorenii plătitori de taxe și impozite.

Punct de vedere al Asociației Cullturale Salvați Patrimoniul Timișoarei pentru dezbaterea publică în ceea ce privește Programul de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiul Timișoara și Regulamentul de aplicare al acestuia.
Se face referire la Inventarul stării clădirilor monument istoric, ansamblu sau aflate în raza de protecție conform Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara elaborat în anul 2003.
Am dori să vedem acest Inventar al stării clădirilor monument istoric…și să ni se transmită în format electronic, dacă în acest inventar sunt incluse atât fișele de constatare a fiecărui imobil în parte cât și dacă în acest inventar sunt incluse și clădirile care sunt proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara.
În situația în care un proprietar are înscrisă o ipotecă imobiliară în favoarea unei bănci, înainte de încheierea contractului de sprijin financiar, se comunică băncii noua stare de fapt înscrierea în Cartea Funciară și suma garantării sprijinului financiar. Ce se întâmplă, dacă banca nu este de acord?
Cine stabilește actualizarea sumelor din contractul de sprijin financiar în condițiile în care prețurile nu au o stabilitate constantă?
Contractul de sprijin financiar este semnat de Primăria Municipiului Timișoara cu asociația de locatari dar este garantat de un contract individual de garanție imobiliară însoțit de o scrisoare de garanție imobiliară? Cum se explică legalitatea acestui contract?!
Acordarea sprijinului financiar se efectuează prin virarea de către Primăria Municipiului Timișoara direct către executant a sumelor facturate conform Contractului de Achiziție Publică. Cu toate acestea Primăria Municipiului nu-și asumă nici un fel de obligație cu privire atât la obligațiile constructorului, ale dirigintelui de șantier, dar nici la Obligațiile Primăriei în condițiile în care nu face plățile către constructor. În prezentul Regulament nu se explică situația în care Primăria nu face plățile către Constructor, către cine se îndreaptă constructorul pentru nerespectarea contractului?

 

PATRIMONIU

Gestionarea Patrimoniului Cultural construit al Timișoarei a ajuns la cotitură

Municipiul Timișoara se află într-o situație aparent fără ieșire în ceea ce privește reabilitarea clădirilor monument istoric și a celor aflate în ansamblu architectural. Acest fapt se petrece doar din lipsa unei politici publice clare, a necunoașterii legislației și a lipsei de asumare politică. Față de abordarea tradițională a patrimoniului, bazată pe Lista Națională a Monumentelor Istorice, elaborată de Ministerul Culturii în anul 2010,  întemeiat pe subvenționarea unui număr limitat de elemente de patrimoniu, transformă această activitate, cel puțin în Timișoara, într-un mod de risipire al banului public. Deși avem o asociație profesională a arhitecților în Timișoara, aceasta nu se implică suficient în a populariza în rândul timișorenilor importanța patrimoniului cultural construit pentru comunitatea locală. Deși cei care conduc această organizație profesională, constituită din arhitecți, cunosc recomandările Convențiilor internaționale pentru protecția patrimoniului cultural construit, evită din diverse motive, probabil financiare, implicarea timișorenilor în astfel de activități civice.

De exemplu, Convenția de la Faro din anul 2005, stabilește atât cadrul general, cât și reglementări mai concrete cum ar fi – dreptul la patrimoniu cultural sau aspecte ce țin de patrimoniu, ca fiind parte a interesului public. Promovează un patrimoniu viu în concordanță cu spiritul și sensul locului. Această viziune nu se bazează doar pe implicarea statului, ci și a oamenilor. Relația dintre peisajul urbanistic și patrimoniu generează unicitatea locului, determinând atașamentul colectivității care vede în menținerea intergrității clădirilor de patrimoniu, un martor al continuității, element esențial în calitatea vieții. După această viziune, patrimoniul nu se mai mărginește la turism și activități conexe, ci îl transformă într-o resursă locală, ce trebuie lăsată ca resursă generațiilor viitoare.

Administrația locală a Municipiului Timișoara, asociațiile profesionale nu au făcut nimic în acest sens, nu au gândit nici o strategie care să implice comunitatea locală. Credem că este momentul ca profesioniștii din primărie, din aceste organizații profesionale să implice membrii Federației Asociațiilor de Locatari Timișoara în proiecte de informare și de conștientizare a importanței pentru comunitatea noastră a acestor clădiri de patrimoniu. Credem că este momentul să-și schimbe politica de management a protejării patrimoniului, astfel prin implicarea timișorenilor se diversifică modalitatea de protejare, reabilitare și conservare a patrimoniului și capătă un nou sens, de moștenire – transmis generațiilor viitoare, nu ca un monument mort, ci ca o reînnoire permanentă a trecutului, așa cum s-a întâmplat la un moment dat cu Casa Muhle. Primăria Municipiului Timișoara trebuie să-și apropie cetățenii nu să-I transforme în adversari, iar disputele politice pe acestă temă trebuie să dispară!

Soluția reabilitării acestor clădiri nu constă numai în amendarea proprietarilor, ci și în găsirea unor resurse financiare pentru a pune în aplicare convențiile internaționale pentru protejarea patrimoniului la care a aderat și Republica România.

Scopurile Consiliului Europei este cel de a realiza o uniune cât mai strânsă între membrii săi, în scopul salvgardării şi promovării idealurilor şi principiilor bazate pe respectul faţă de drepturile omului, al democraţiei şi a Statului de drept, care prezintă patrimoniul lor comun. 

 

 

 

 

COMUNICATE DE PRESA, PATRIMONIU

Suntem împotriva Ordonanței de modificare a Legii 422, cea care protejează Patrimoniul României

 

 

În prezent, dacă cineva dorește să construiască un bloc într-o zonă protejată de Legea 422, cu clădiri monument istoric sau ansamblu de clădiri istorice, proiectul este discutat în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, unde se află mai mulți specialiști și există mai multă transparență și de cele mai multe ori este ajustat până ajunge cât mai aproape de specificul zonei. La fel și în cazul demolărilor clădirilor vechi, care de multe ori au fost respinse de comisie.

Principalele prevederi în proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Culturii, până în 30 august, sunt:

”Art. 34: Membrii comisiilor zonale, exceptând arhitecții șefi și supleanții lor, fac parte din categoria personalului de specialitate atestat, potrivit legii în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil.

Art. 34 cu 2: Serviciile publice deconcentrate ale Ministerul Culturii pot emite avize privind intervențiile asupra imobilelor din zonele lor de protecție sau din zonele protejate fără consultarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, respectiv a comisiilor zonale ale monumentelor istorice, în afara cazurilor prevăzute la art. 26 alin. (5), dacă documentația supusă avizării este elaborată de un arhitect atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil și respectă procedura privind avizarea intervențiilor în zonele de protecție a monumentelor istorice și zonele protejate aprobată prin ordin al ministrului culturii.

Poate fi avizată și autorizată, conform legii, desființarea parțială a monumentelor istorice, în baza unui studiu istorico-științific de fundamentare privind evaluarea culturală a imobilului asupra căruia a fost instituit regimul juridic de monument istoric și a relației acestuia cu contextul lui, conținând restricții și permisivități de intervenție și realizat de personal de specialitate atestat ca parte a unei documentații avizate conform propunerilor comisiilor de specialitate.

Printre intervențiile asupra monumentelor, actul normativ prevede: lucrări de conservare, construire, extindere, consolidare, desființare parțială, restructurare, amenajări peisagistice și de punere în valoare, care modifică substanța sau aspectul monumentelor istorice.”

Proiectul de ordonanță pentru modificarea legii 422/2001 a protejării patrimoniului prin adoptarea lui, ar fi una dintre cele mai grave lovituri date patrimoniului cultural construit. Eliminarea filtrului Comisiilor Zonale și Naționale pentru Monumentele Istorice din procesul de avizare a lucrărilor de edificare sau demolare în zonele protejate înseamnă mână liberă pentru rechinii imobiliari, un dezastru pentru țesutul construit istoric. Vor putea să dărâme mai ușor imobile monument istoric și vor putea să autorizeze fără probleme ansambluri care distrug coerența și calitatea arhitecturală a zonelor construite protejate. Modificările propuse slăbesc și mai mult protecția patrimoniului.

În ceea ce privește situația reală a patrimoniului cultural construit al României, situația se apropie de colaps. La care se adaugă și completarea defectuasă a Legii 50 care de la data de 7 februarie 2020 a avut efecte juridice în cel mai rău sens, prin acceptarea unor clădiri parazitare lângă clădiri monument istoric. Lipsa unei politici coerente la nivel de țară în ceea ce privește protejarea clădirilor istorice, lipsa acțiunilor de prevenire prin informarea românilor în cadrul unei campanii de informare sunt un factor în plus de presiune pe existența vechilor clădiri, la care se adaugă și posibilele modificări ale Legii 422, în sens negativ din punctul nostru de vedere.

Modificările propuse ale Legii 422 vor permite ca intervenția neautorizată asupra clădirilor monument istoric să fie în creștere și poate însemna sporirea unor fapte de corupție la această lege, care după cum se știe, articolul 54 a fost abrogat, ceea ce înseamnă că pentru distrugerea unei clădiri de patrimoniu nu mai există infracțiune. Rolul avizării unor lucrări de intervenție într-o zonă protejată înseamnă trecerea spre aprobare prin ”atenția” mai multor specialiști care formează o comisie de specialitate care să se asigure că lucrarea este una cât mai puțin intruzivă pentru valoarea și rezistența clădirii. Prin modificările propuse se legalizează astfel mutilarea sau demolarea monumentelor istorice!

Mai mult, modificările propuse de modificare ale Legii 422 încalcă articolul 4 și 5 al Convenției de la Paris din anul 1972 care spune că:

Articolul 4. Fiecare din Statele participante la prezenta Convenţie recunoaşte că obligaţia de a asigura identificarea, ocrotirea, conservarea, valorificarea şi transmiterea către generaţiile viitoare a patrimoniului cultural şi natural, la care se referă art. 1 şi 2, şi care este situat pe teritoriul său, îi revine în primul rând. Se va strădui să acţioneze în acest scop atât prin propriul său efort, în limita maximă a resurselor sale disponibile, cât şi, când este cazul, prin intermediul asistenţei şi cooperării internaţionale de care va putea beneficia, în special pe plan financiar,artistic, ştiinţific şi ethnic.

Articolul 5. Pentru a asigura o ocrotire şi o conservare cât mai eficientă şi o valorificare cât mai intensă posibil a patrimoniului cultural şi natural situat pe teritoriul lor, şi în condiţii specifice fiecărei ţări, Statele-părţi la prezenta Convenţie se vor strădui în măsura posibilului:

  1. Să adopte o politică generală prevăzând atribuirea unei funcţii patrimoniului cultural şi natural în viaţa colectivă şi să integreze ocrotirea acestui patrimoniu în programele de planificare generală;
  2. Să înfiinţeze pe teritoriul lor, în măsura în care încă nu există, unul sau mai multe servicii de ocrotire,

de conservare şi de valorificare a patrimoniului cultural şi natural, prevăzute cu un personal corespunzător şi dispunând de mijloace care să le permită să îndeplinească sarcinile ce le revin;

  1. să extindă studiile şi cercetările ştiinţifice şi tehnice şi să perfecţioneze metodele de intervenţie care

permit unui stat să facă faţă pericolelor care ameninţă patrimoniul cultural sau natural;

  1. să ia măsurile juridice, ştiinţifice, tehnice, administrative şi financiare corespunzătoare pentru identificarea, ocrotirea, conservarea, valorificarea şi introducerea în circuit public a acestui patrimoniu;
  2. să înlesnească crearea sau dezvoltarea de centre naţionale sau regionale de pregătire în domeniul ocrotirii, conservării şi valorificării patrimoniului cultural şi natural şi să încurajeze cercetarea ştiinţifică în acest domeniu.

 

 

EVENIMENTE, PATRIMONIU

Banatul, Limesul Roman și UNESCO

După Roșia Montană, România pregătește un nou dosar pentru UNESCO. Este vorba despre limesul roman, adică sistemul de apărare folosit de Imperiul Roman, la granița de nord, împotriva popoarelor barbare. Acest sistem consta într-un zid de piatră sau un val de pământ, construit la granițele provinciilor.

România, respectiv zona Banatului, are zeci de hectare de astfel de monumente, mai ales că aicolo, se află și limesul dacic. La nivel național funcționează deja, de câțiva ani, Comisia Limes care are ca obiectiv cercetarea acestor monumente și întocmirea unui dosar comun cu țările din vecinătate, Serbia și Bulgaria, care să fie depus la Comisia UNESCO, pentru ca limesul să intre în patrimoniul internațional. Pentru zona Banatului este responsabil Călin Timoc, de la Muzeul Național al Banatului, Timișoara.

„Din toată România, unde sunt vreo 72 de fortificații care alcătuiesc limesul Imperiului Roman, Banatul are și o linie de fortificații care ține de Dacia, un limes de interior să zicem, și linia care urmărește cursul Dunării și care face parte din dosarul comun cu țările învecinate, Serbia și Bulgaria. Din toată România, zona Banatului este cea mai întârziată, din punct de vedere al cercetărilor. Avem situații greu întâlnite în alte părți, cu fortificații care încă nu știm pe unde sunt sau fortificații despre care știm atât de puțin că nici măcar nu avem o idee care a fost garnizoana, cronologia ei, cât a fost folosită și așa mai departe. Ori, acești pași trebuie repede recuperați. Mai mult, trebuie adusă informația veche la standardele actuale. Tot ce înseamnă aceste situri foarte importante, măsurările topo legate de monumente, căutăm să le facem într-o grabă cât se poate de mare cu sprijinul colaboratorilor pe care îi avem. În cazul meu, am avut norocul să colaborez cu Universitatea din Varșovia, unde avem un grup de tineri, experți în măsurători topografice și cercetări noninvazive.  A contat și foarte mult că Muzeul Banatului din Timișoara, acolo unde eu sunt angajat, este angrenat foarte bine în acest proiect și a reușit să colaboreze cu Muzeul Banatului Montan din Reșița, care are în administrație mai multe fortificații care țin de acest limes bănățean și Muzeul Caransebeș, unde iarăși avem o situație excepțională, deoarece Castrul de la Tibiscus se află în cadrul unei rezervații arheologice. Lucru acesta ajută foarte mult în punctajul pe care trebuie să-l obțină un monument istoric ca să se califice ca monument istoric”, spune Timoc.

Reprezentantul programului „Limes” afirmă că, mai ales pentru zona Banatului montan, introducerea acestor monumente în patrimoniul UNESCO este o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea economică.

„Lumea trebuie să înțeleagă că sunt niște monumente istorice emblematice, care sunt vizibile în teren și mai mult au și o suprafață foarte mare. Această imagine monumentală a acestor fortificații, care uneori depășesc și două hectare, este vizibilă și la drumul mare. Dacă treceți pe lângă Mehadia, Pojejena, chiar și Surduc, o să vedeți că valurile de pământ care descriu sistemul tactic al acestor fortificații sunt vizibile în teren. Aceste monumente trebuie protejate, trebuie avut grijă de ele, pentru că reprezintă un patrimoniu al umanității, fac parte dintr-un sistem integrat unitar, pe care l-a avut Imperiul Roman, pe granița de nord, față de populațiile barbare. Ele pot să constituie un punct de atracție turistică excepțional care să aducă și un plus de vitalitate economică comunităților locale. Practic, aici, avem nevoie de sprijin de la administrațiile locale, să ne ajute ca localnici să conștientizeze valoarea acestor monumente. Există riscul ca unele fortificații și unele castre să fie modificate de unele drumuri sau rețele locale, până vine comisia UNESCO să concretizăm acest dosar de înscriere, să fie modificat peisajul și acest lucru este delicat. Ceea ce contează la UNESCO este integritatea monumentului, chiar integritatea vizuală. Deci dacă avem o cetatea splendida, în momentul în care apare o antenă GSM, faptul că obturează imaginea vizuală poate constitui o problemă”, afirmă reprezentantul Comisiei „Limes”.

Călin Timoc spune că apelează inclusiv la foștii săi studenți, care au rude în zonele unde se află aceste monumente, să discute cu localnicii și să-i facă să înțeleagă cât de mult va conta clasificarea UNESCO pentru aceste monumente.

„După ce vor fi înregistrate Unesco, le va aduce un plus de turiști în zonă și lucru acesta va schimba economia loculului. Există exemple elocvente în Transilvania, unde bisericile și fortificatiile săsești și categoric au schimbat economia locală. Lumea vine, stă, apreciază lucrurile locale, și trebuie să fim atenți să nu ratăm acestă șansă mai ales în Banatul de Munte, care este destul de vitregit economic. Atunci când ești în vecinătatea unui monument UNESCO, contează. Lucrurile merg spre bine, în 2021 facem progrese și aș vrea să laud Primăria din Mehadia cu care am avut o colaborarea foarte bună, dacă reușesc să înregistreze castrul de la Mehadia va aduce o înflorire economică a locului. Toată chestiunea este să ne facem treaba cât mai bine, să facem circuite turistice, să integrăm aceste monumente și totodată să avem grijă să le protejăm și să le semnalăm la niște standarde acceptabile” mai spune Timoc.

Comisia Limes din România are întâlniri trimestriale, unde urgența este cea legată de limesul dunărean, pentru că acolo se lucrează într-un dosar și cu Serbia și Bulgaria, care se află într-un stadiu avansat, iar documentația trebuie depusă în același timp. România trebuie să recupereze timpul pierdut până în toamnă, pentru ca anul viitor în ianuarie dosarul să fie finalizat.

Material preluat de pe www.ghidulbanatului.ro

 

PATRIMONIU

Pipeta salvarii patrimoniului cultural construit al Timisoarei e goală

Atât statul român cât și administrația locală refuză să se achite de datoria morală față de timișoreni făcută în anii socialismului multilateral-dezvoltat prin transformarea palatelor Timișoarei în case sociale prin apartamentarea acestora. Unii politicieni nu percep valoarea moștenirii urbanistice a acestui oraș sau se fac că nu înțeleg. Atunci când pricep câte ceva, o interpretează într-un mod ciudat și neprietenos cu Timișoara.

Filosofia și ideologia urbanismului în Timișoara se oprește undeva pe la anul 1974. De atunci, concepțiile urbanistice și arhitecturale depind de voința partidului, practică păstrată și după anul 1989, cu particulitatea că Partidul Comunist Român a luat o față democratică, împărțindu-se în mai multe partide. Singura opoziție la această voință de partid ”neocomunist” a fost Departamentul Securității Statului cunoscut în popor ca ”securitatea”,care, la rândul ei, era formată tot din membrii de partid cu origini ultra sănătoase. ”Securitatea” ”și-a tras” un partid la rândul ei, conform trendului. Acest fapt a fost recunoscut și întărit de fostul președinte al Republicii România, domnul Traian Băsescu, în urma ultimei confruntări televizate de dinainte de turul doi al alegerilor prezidențiale din anul 2004: „Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti”.

Anii s-au scurs, iar măiestria de arhitect sau urbanist se confundă din ce în ce mai mult cu cea a voinței celui care plătește proiectul pentru construirea unui imobil pentru că de edificii nici nu mai aducem vorba. De la voința partidului s-a trecut la voința dezvoltatorului imobiliar ce întruchipează interesele de partid. Autoritatea orașului este la cheremul celui care plătește cu școală sau fără școală. Cum o fi ca în calitate de inginer, arhitect ori urbanist să gândești după indicațiile unuia care îți semnează planșele cu degetul?! Cu mici excepții, mai toate Planurile Urbanistice Zonale au fost elaborate și acceptate în defavoarea timișorenilor, uneori cu sacrificarea legislației. Unde a ajuns Timișoara în secolul al XXI-lea din punct de vedere urbanistic, în condițiile în care în acest oraș există o școală superioară de arhitectură și de urbanism?! Răspunsul e – la cel mai de jos nivel al existenței sale, mai jos decât în perioada 1974-1989. Timișoara este astăzi un ”oraș-uitat” de a cărui fațade scorojite sunt agațate cu disperare legendele urbane pentru a ține încă vie ”speranța” că ”cadoul” Timișoara Capitală Culturală Europeană o să fie un succes, dincolo de meterezele operatorilor culturali locali. Timișorenii sunt la fel de singuri ca în 16-22 Decembrie 1989, dacă iasă bine Timișoara se va vorbi de bine în toată țara, dacă nu, am prins data nasoală…

Pentru a susține cele scrise mai sus, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Timișoara era unul dintre cele mai avansate orașe ale Imperiului Austro-Ungar din punct de vedere al urbansimului. Ce-i drept, am avut și șansa unui PRIMAR cu viziune, care a avut curajul să expună în fața împăratului necesitatea demolării zidurilor Cetății Timișoarei pentru a dezvolta un oraș ce a avea ca principal scop unul militar. Conceptul de ”oraș-frontieră” nu includea ideea de periferie. Acest concept a fost preluat și dezvoltat și de administrația românească de după anul 1919, păstrarea statutului de unul dintre cele mai importante orașe din Europa de Sud-Est, din acest motiv a beneficiat de măsuri politice și economice care să-i susțină și întărească poziția.

Marius Rusan

 

PATRIMONIU

Granițele Imperiului Roman în atenția UNESCO

După cucerirea unei părți importante din Dacia și intergarrea acestei provincii, strategii militari ai Imperiului Roman au gândit întărirea noilor granițe. Consolidarea puterii în zona noastră, la începutul sec. al II-lea d.Hr., a fost începută prin construirea sistemului defensiv al provinciei Dacia. Poziția geografică de avanpost a determinat trimiterea în provincie a unor forţe militare considerabile, printre care legiunea XIII Gemina la Apulum (Alba-Iulia) şi după războaiele marcomanice, legiunea V Macedonica la Potaissa (Turda). Pentru a întări apărarea în interiorul provinciei, de-a lungul drumurilor principale, au fost plasate unităţi auxiliare, iar unitățile cantonate de-a lungul graniţelor au format un sistem defensiv liniar (limes) şi au controlat drumul limes-ului care mergea paralel cu granita.

Limes este un sistem de apărare folosit de romani, care consta dintr-un zid de piatră sau un val de pământ construit la granițele provinciilor. Structura limesului constă dintr-un sistem extrem de complex de turnuri, valuri de pământ, ziduri, fortificații de mici dimensiuni, castrele din spatele limesului plasate de regulă la o distanță de circa 5 km față de limes, așezările civile aferente și structurile ne-romane.

Limes-ul roman a avut cea mai mare întindere în sec. al II-lea d.Hr., având o lungime de peste 5000 km: de la malul la Atlantic al Scoţiei a străbătut întreaga Europa, a ajuns la Marea Neagră și a continuat până la Marea Roşie, a parcurs nordul Africii, pentru a ajunge înapoi la malul Oceanului Atlantic. Urmele limes-ului (ziduri, şanţuri, turnuri de observație, fortificaţii şi clădiri civile) au fost parţial dezvelite, conservate sau reconstruite, însă, în marea lor majoritate, nu au rezistat trecerii timpului. În anul 1987, graniţa fortificată romană cunoscută sub numele de Zidul lui Hadrian, din Marea Britanie, probabil cea mai cunoscută porțiune a limes-ului a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În anul 2005, sectorul de limes al provinciilor Germania superior și Raetia (aprox. 550 de kilometri) a fost inclus, la rândul lui, pe lista UNESCO. În același an, cu ocazia adunării Comitetului Patrimoniului Cultural Mondial, a fost aprobată începerea demersurilor pentru constituirea la nivel internațional a unui nou obiectiv patrimonial transfrontalier: Granițele Imperiului Roman (Frontiers of the Roman Empire). Scopul pe termen lung al acestui demers îl reprezintă includerea pe lista Patrimoniului Cultural Mondial a tuturor elementelor care au format granița Imperiului Roman, în Europa, în Orientul Apropiat și în Africa. În anul 2008, a fost inclus Zidul lui Antoninus Pius (aprox. 60 kilometri), din Scoția, reprezentând cea mai nord-vestică parte a limes-ului și demersurile continuă.

În România se cunosc în total peste 70 de castre, 50 de mici fortificații si mai mult de 150 de turnuri, deși se consideră că numărul lor ar fi fost mai mare. În plus, mai sunt alte structuri care făceau parte din sistemul de frontieră, dintre cele mai importante fiind barajele artificiale, în general formate din valuri de pământ, dar și cu zid de piatră. Dintre castre doar patru-cinci sunt vizitabile și accesibile publicului, dar nici o porțiune de val, zid sau turn. În cele mai multe locuri limesul nu mai este vizibil, motiv pentru care este greu de identificat. Topografic, limesul este parțial protejat, nici un element aflând-se în zone urbanizate.

Cercetarea graniței romane a debutat în sec. XIX, cu preocupări intense în anii 1970. Totuși, în acest moment monumentele care compun granița romană sunt necartate topografic, având oricum informații arheologice extrem de reduse. Studiul tematic care trebuie întocmit și propunerile pentru lista tentativă națională presupun o documentare exhaustivă pentru întocmirea unei liste a monumentelor care vor fi incluse, după criterii aplicate de celelalte state europene și adaptate specificului regional, pe lista tentativă UNESCO. Documentarea acestor monumente, având în vedere caracterul sitului din România, este foarte dificilă, de aceea derularea programului în condiții optime este esențială.

În această cercetare complexă a granițelor Imperiului Roman sunt atrase toate muzeele din România cu specialiști din această perioadă pentru a dezvolta un nou interes pe harta turistică a țării noastre.