Erau vremuri în care credibilitatea presei era foarte rar pusă la îndoială, asta în condițiile unei democrații autentice. Scandalul imens pornit de la uciderea lui Franz Ferdinand a pus pe jar presa și lumea diplomatică a Europei anului 1914. Deși, declarațiile de razboi împotriva Serbiei au fost anunțate pe cale diplomatică și prin intermediului presei, decretul de mobilizare în Austro-Ungaria a fost făcut public în ziarele franceze, sub forma unor anunțuri ale Consulatului General al Austro-Ungariei la Paris: “Mobilizarea generală a fost decretată în Austro-Ungaria, de către Majestatea Sa. Orice cetățean aflat în serviciul militar al armatei imperiale, regale sau teritoriale va trebui să se prezinte fără întârziere la unitatea de cantonament. Aceiași regulă se aplică și rezerviștilor, care au obligația să revină sub drapeluri, la fel orice bărbat de 37 de ani sau mai puțin. Cheltuielile de transport le vor fi înapoiate de Autoritatea Austro-Ungară cea mai apropiată de domiciliu.”

Foto: Arhivele Bibliotecii Nationale a Austriei

Acestui ordin s-au supus și bărbații bănățeni, care erau obișnuiți cu războiul, pe atunci considerat un sport puțin mai periculos decât fotbalul. Marele Război i-a surprins până și pe marii strategi militari ai imperiului. Scrisorile prin care familiile erau anunțate de moartea bărbatului caselor lor au contribuit la slăbirea susținerii armatei de către populație. Satele bănățene s-au confruntat pentru prima dată cu fenomenul depopulării. Fapt ce a dus la disfuncționalitatea vietii comunitare, favorizând abuzul din partea autorităților.

Cartierul „Cetatea Timişoarei” (cod Lista Monumentelor Istorice – LMI 2010, TM-II-s-A-06095)

Index alfabetic al străzilor

Sursa: www.primariatm.ro

La începutul Primului Război Mondial, Imperiul Țarist și-a asumat rolul de a opri atragerea Regatului României de partea Puterilor Centrale. După evenimentul din 28 iunie 1914, când arhiducele Ferdinand a fost asasinat la Sarajevo, ambasadorul Rusiei la București, Poklevski Koziell, informează cu îngrijorare Guvernul Țării sale că, presa din România a manifestat simpatie și solidaritate față de Austro-Ungaria. Diplomatul rus mai informa că populația s-ar manifesta pentru o alinață cu Austro-Ungaria. Din aceste considerente, ministrul de extrene rus, Sergei Sazanov, prezintă ambasadorului României în Rusia, (5 August 1914) Constantin Diamandi, un proiect de convenție militară, în care “Rusia se angajează să nu înceteze războiul împotriva Austro-Ungariei, mai înainte ca țările din monarhia austro-ungară, locuite de populație românească, să fie reunite de Coroana României.”

Astfel, Rusia a lansat, oficial, pentru prima dată ideea de “profit” României, una din acele țări ale monarhiei dualiste era și Banatul, promis cu un an în urmă, de același ministru de externe rus, Serbiei.Propunerea rusă se bazează pe declarațiile președintelui Franței, Raymond Poincare, care a declarat cu o lună înainte: „…pentru a avea efectul scontat asupra României, ar trebuie, să i se promită Transilvania.

Cu un an înaintea izvucnirii Primului Război Mondial, Ministrul rus al Afacerilor Străine, Sergei Dmitrievich Sazanov trimite un document scris ambsadorului rus de la Belgrad: “Pământul făgăduinței pentru Serbia se află pe teritoriul actual al Austro-Ungariei. Este în interesul Sârbilor să lupte cu tot curajul și toată dăruirea pentru a-și mări provinciile balcanice acum stăpânite de austrieci și să devină o avangardă a  panslavismului în zonă”. Astfel, Serbia avea garanția unui aliat foarte puternic în Estul Europei crescându-și astfel șansele în privința fiecărui teritoriu din Sud-Estul Imperiului Austro-Ungar, printre revendicările Serbiei era și Banatul.

Revoluția bolșevică din Imperiul Țarist a redus la minimum șansele Serbiei de a obține ce și-a propus. La sfârșitul Primului Război Mondial, vioara întâi a diplomației europene a devenit Franța.

Sursa: http://www.cimec.ro