Toate articolele scrise de SalvatiPatrimoniulTimisoarei

Proiectul Copiii Timișoarei la debut

În baza unui acord de parteneriat dintre Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara și Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei a avut loc prima activitate extrașcolară din cadrul Proiectului Copiii Timișoarei. Elevii clasei a VI-a au fost oaspeții nostri în după amiaza de astăzi. Au fost interesați să afle povești și fapte adevărate despre timișorenii de altădată și istoria bisericilor, piețelor și a clădirilor din cartierul Cetate al Timișoarei. Elevii Clasei a VI-a a Școlii Gimnaziale nr. 13 din Timișoara nu sunt străini de activitățile asociației noastre, ei au mai participat la Atelierul de Socializare prin Caligrafie organizat de ACSPT. Le-au fost prezentați Carol Robert de Anjou, Eugeniu de Savoya, Florimound Mercy, Ioan de Hunedoara, Matias Corvin, Pavel Chinezu, Mehmet – ultimul pașă al Timișoarei, Iosif al II-lea, George Rukavina  cel care apărat orașul în timpul asediul cetăţii Timişoara (25 aprilie-9 august 1849), Carol Telbisz, Aurel Cosma. Interesul elevilor pentru trecutul Timișoarei a fost mare.

Au primit  texte și fotografii despre eroii și clădirile Timișoarei, le-au fost prezentate cele trei porți ale Cetății Timișoara din perioada austriacă. În pauza de înghețată am discutat despre perioada otomană a Timișoarei. Mulțumim pe această cale doamnei Sorina Ana Sîrbu și doamnei Iuliana Komloși pentru sprijunul acordat!

România la Centenar. Evocări, mize geopolitice, proiecte naționale. Rolul lui Emmanuel de Martonne

România la Centenar. Evocări, mize geopolitice, proiecte naționale. Rolul lui Emmanuel de Martonne

În anul Centenarului, Universitatea de Vest din Timișoara dorește să omagieze memoria marelui prieten al României care a fost Emmanuel de Martonne, să evoce deschiderea sa internațională, printr-o conferință-eveniment, pe tema „România la Centenar. Evocări, mize geopolitice, proiecte naționale. Rolul lui Emmanuel de Martonne”.

La eveniment sunt așteptați să participe ambasadorul Marii Britanii și reprezentanți ai Franței în România, reprezentanți de seamă ai Academiei Române, ai Comitetului Național de Geografie și ai Societății de Geografie din România, ai universităților de prestigiu din țară (Cluj-Napoca, Iași, București, etc.), istorici, reprezentanți ai autorităților locale din Timișoara și județul Timiș, oameni de cultură, studenți și doctoranzi.

„Este una dintre responsabilitățile Universităţii ca în anul Centenarului să scoată în evidență acele personalități care au avut o contribuție semnificativă în clădirea statului nostru. Noi, la UVT, lucrăm pentru a construi un viitor mai bun, dar nu întoarcem spatele istoriei. Știm cât de important este să te raportezi la adevăratele valori ale societății. Îi invităm la eveniment pe toți timișorenii interesați de viața lui Emmanuel de Martonne și contribuția sa în istoria României”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

Evenimentul va avea loc miercuri, 6 iunie, de la ora 10, în Amfiteatrul A01.

Dintre personalitățile care au adus o contribuție esențială la realizarea statului unitar român, s-a remarcat marele geograf francez Emmanuel de Martonne. În calitate de secretar al Comitetului de Studii și de membru în patru comisii speciale pentru trasarea frontierelor, Emmanuel de Martonne a sprijinit cauza României în timpul Conferinței de pace de la Paris (1919-1920), cu argumente științifice solide, fondate în mulții ani de cercetări de teren întreprinse atât în Regatul României, cât și în teritoriile românești din cadrul Monarhiei austro-ungare și al Imperiului țarist. De Martonne a colaborat în permanență cu membrii delegației României la Conferința de Pace și a prezentat argumentele acestora, precum și ale sale, inclusiv experților britanici și americani, convingându-i de justețea solicitărilor respective.

În cadrul evenimentului se va organiza o sesiune de comunicări științifice și va fi dezvelită o placă omagială în memoria savantului Emmanuel de Martonne. Universitatea de Vest din Timișoara își exprimă, astfel, prețuirea și recunoștința pentru una dintre personalitățile de anvergură mondială ale Științelor Pământului, bun cunoscător și mare prieten al românilor, care în momente decisive ale istoriei a știut să contribuie, cu echilibru, rigoare și eficiență, la clădirea întregului de la a cărui împlinire sărbătorim anul acesta Centenarul: România.
www.uvt.ro

Consiliul Local Timisoara doreste sa premieze proprietarul care a demolat imobilul de pe Virgil Madgearu 10

Presiunile asupra celor din Primaria Timisoara încep sa se concretizeze dupa ce imobilul de pe strada Virgil Madgearu nr. 10 a fost demoat cu buna stiinta de proprietari sub supravegherea atenta a arhitectului, a dirigintelui de santier si a Directiei de Urbanism a Municipiului Timisoara, a Inspectoratului de Stat in Constructii al Judetului Timis. Desi proprietarul a fost amendat ca nu a respectat Autorizatia de Construire nr. 1652 din 12.12 2014, lucrarile la acest santier continua. Astazi, 25 mai 2018 am sesizat telefonic Politia Locala ca se lucreaza la santierul de pe Virgil Madgearu 10, raspunsul a fost unul scurt, practic naucitor: „Politia Locala nu mai are competente in acest caz”. Noi am sesizat atat Directia de Urbanism cat si Inspectoratul de Stat in Constructii, iar raspunsurile primite ne indeamna sa suspectam de lucruri necurate in ceea ce priveste Acest santier. Noi am intrebat ce masuri s-au luat pentru dirigintele de santier care conform Ordinului M.D.R.T. nr. 1.496/13.05.2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a Diriginţilor de Şantier are obligatia sa urmareasca urmareasca ceea ce se intampla in santier. raspunsul lor a fost unul extraordinar:

Pana la momentul de fata nu s-a retinut nici o neconformitate care sa necesite sanctionarea dirigintelui de santier. Nemultumiti de raspuns am sesizat serviciul de integritate al Ministerului Dezvoltarii, care le-a solicitat in numele nostru sa clarifice situatia, nu am primit raspuns. Cu toate aceste lucrarile se desfasoara cu o viteza naucitoare. In ceea ce priveste Directia de Urbanism a Municipiului Timisoara, raspunsurille primite ne-au ajutat sa intelegem cum functioneaza acest sistem. Chiar am primit sfaturi in cazul in care avem suspiciuni. Pentru cei de la Directia de Urbanism nu exista nici un fel de suspiciune din moment ce Consiliului Local Timisoara a incercat de doua ori  sa-l premieze pe proprietarul Gringo Bivolaru cu 85 de metri patrati pentru nerespectarea si stirbirea autoritatii statului in Timisoara.

WW2018-000637WW2018-000918Untitled_20180426_163500 (1)ww2018-001187 Sirbu

La solicitarea Asociatiei Culturale Salvati Patrimoniul Timisoarei in scris, Primaria organizeaza dezbatere publica in data, de 31 Mai 2018, pentru ca acest proprietar sa dobandeasca gratuit 85 de metri patrati pentru ca „sa dezvolte in forta” in spatiul fostului imobil de pe Strada Virgil Madgearu nr. 10 o frumusete de Palat. Am inteles perfect ca toate amenzile primite au fost luate in calcul de proprietar, de la inceput, pentru ca sa arate cine e Bulibasa in Timisoara. Felcitam Consiliul Local Timisoara, initiatorul Proiectului de Hotarare, domnul primar Nicolae Robu pentru perseverenta si dorinta de a-l premia  cu orice risc pe acest propritar in ciuda legilor incalcate! Amin!

Speculantii patrimoniului se bazează pe neștiința celor care aplică Legea

Încet, încet investitorii și proprietarii au înteles parțial rolul economic al patrimoniului construit, al caselor vechi din Timișoara. Șantierele de reabilitare se înmulțesc. Corul văicărelilor cu pretenții se aude tot mai puțin. Asta și pentru că se mai găsesc bani. Dacă nu de la noi, atunci de la alții, de la care avem de învățat cum și de ce să ne păstrăm moștenirea, salvând-o înainte de toate de noi înșine, că nu e așa, e mai simplu să vinzi, să demolezi decât să păstrezi „vie” o clădire. Salvarea înseamnă acţiuni concrete, nu vorbărie ridicolă şi blocarea proiectelor neconvenabile. Nu înțelegem de ce demolare (desființare) înseamnă vitalizare, așa cum încearcă unii să ne convingă.  ZEII de Direcția de Urbanim a Timișoarei și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș ne pregătesc pentru PUZ-ul cvartalului unde se află Liceul Izraelit și Internatul acestuia o mare păcăleală cu o documentație raportată la NOUL PUG, care nu există!!!

Internatul Liceului Izraelit – Inspectoratul Școlar

Din nefericire Legea Patrimoniului atârnă de fire invizibile, este neclară, ciuntită parcă în ciudă de politicieni, care traiesc doar clipa. Cine mai negociază la vedere prin dezbateri interesul public de a păstra memoria colectivă înzidită şi dreptul inalienabil al proprietăţii private individuale? De ce toate aceste se fac în taină? De ce Direcția de Urbanism a Municipiului Timișoara invită o instituție profesională, la vizionarea proiectelor rezultate dintr-un concurs de arhitectură și nu firma direct implicata – Studium Green?! În aceste situații apar speculanții de Lege și de slăbiciune a organelor de control. Există un păienjeniș fin, aproape neobservat care leagă instituțiile statului de investitori. Se vrea distrugerea identității Timișoarei indiferent de pretul plătit! Acum este momentul să ieșim din tranșeele frontului impuse de politicieni și să discutăm despre soarta patrimoniului construit al Timișoarei cu partenerii şi actorii urbani implicaţi, începînd cu proprietarii de monumente şi cu potenţialii investitori. De la Direcția de Urbanism nu mai avem nici o așteptare. Sunt prinși într-o ideologie perimată în spatele unei false baricade pe care și-au creat-o singuri având în față Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei ca dușman al celor care „investesc” în patrimoniul cultural construit. Principala scuză a organelor de control urnite de prin birouri la sesizările noastre este: „cei de la Salvați Patrimoniul Timișoarei v-au pârât, altfel, noi nu am fi avut treaba!” Iar când Poliția Locală este prinsă  în păienjenișul despre care am scris mai sus, se pune serios pe treabă, cercetează, depistează pe cei care ne-au furnizat informații precise și îi supun unor presiuni uriașe. Identificându-le adresa și solicitandu-le tot felul de documente, adică căutându-le nod în papură. Cam cu răzbunarea se ocupă cei din Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara în timp ce  patrimoniul cultural construit se prăbușește, iar „investitorii” își văd liniștiți  de treabă, A fost Casa Muhle, acum e casa de pe strada V. Madgearu și vor urma, probabil, cateva case de pe strada Sorin Titel și altele. În ceea ce privește Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, de acolo, câțiva oameni, ar trebui sa plece, au făcut prea mult rău patrimoniului cultural construit al acestui oraș prin neștiință și neimplicare. În rest, 2018 – Anul European al Patrimoniului la Timișoara este bifat prin suspendarea de către Ministerul Culturii a unui renumit arheolog, Dorel Micle, pentru grave abateri la Legea Patrimoniului.

Salvați Patrimoniul Timișoarei! Filmul documentar muzical „CONCERTUL” este un obiectiv atins

Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei” anunță finalizarea unui proiect important și foarte drag, filmul documentar muzical „CONCERTUL”. Proiectul a fost finanțat de ERSTE ASSET MANAGEMENT și este o coproducție ASOCIAȚIA CULTURALĂ SALVAȚI PATRIMONIUL TIMIȘOAREI, SHOW FACTORY și WORKING CLASS PRODUCTION. Regia filmului este semnată de Cosmin Țiglar.

Documentarul muzical Concertul spune povestea unor muzicieni care aleg să constituie un grup, Stepan Project Blues Foundation, cu care să cânte la prima ediție din iulie 2016 a WolfBlues Festival de la Gărâna organizat de Nicu Covaci. Este un film despre blues, rock și Timișoara. Povestea spusă de Ilie Stepan, Dixie Krauser, Doru Apreotesei, Horea Crișovan, Florin Cvașa și Bogy Nagy începe cu perioada anilor ’70 – ’80 și se continuă, ca un arc peste timp, până în zilele noastre, intercalându-se cu concertul grupului din cadrul festivalului. La filmări a participat si reprezentantul nostru Ilie Sîrbu, deci suntem parte și din echipa de filmare.  Durata filmului este de 105 minute. Vor urma și alte proiecte de o asemenea anvergură. Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei este pregătită să salveze și să păstreze MEMORIA VIE a Timișoarei și Banatului.

Premiera filmului și lansarea DVD-ului, urmată de concertele acustice Stepan Project Blues Foundation vor avea loc în 26 aprilie la Timișoara la Reflektor Venue și în 29 aprilie la București la Clubul Țăranului.

Trailerul poate fi vizionat mai jos

Arheologul Dorel Micle, victimă a dezvoltării în forță din Timișoara

În data de 26 ianuarie 2018,  în cadrul Comisiei Naționale de Arheologie s-a propus suspendarea arhelogului Dorel Micle din Registrul Arheologilor din România, înregistrat ca expert în Registrul Arheologilor din România, Cod de Registru AM-E-257. În urma analizării activității acestuia,  Dorel Micle, cadru didactic al Universitatății de Vest din Timișoara, a fost suspendat din Registrul Arheologilor din România pe o perioadă de doi ani.

Mai jos vă prezentăm concluzia Comisiei Naționale de Arheologie:

Rezolutii CNA 26 ianuarie 2018

Nr. 144. Subiect propus de CNA .Suspendare Dorel Micle din Registrul Arheologilor din România. Având în vedere concluziile raportului nr. 7520/ 15.12.2017 – DPC,
elaborat de membrii Comisiei desemnate de CNA, în care au fost semnalate încălcări flagrante ale legislaţiei şi regulamentelor în vigoare privitoare la regimul cercetărilor arheologice din România (efectuarea unei cercetări arheologice fără autorizaţie, descoperirea vestigiilor arheologice nu a condus la oprirea lucrărilor de construcţie şi la solicitarea unei autorizaţii de cercetare arheologică preventivă), cât şi concluziile membrilor CNA în urma analizei raportului de supraveghere arheologică nr. 1142/31.03.2017 – DJC Timiş, prin care s-a constatat că sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate cercetări arheologice preventive neautorizate, CNA îl suspendă pe dl. Dorel Micle din Registrul Arheologilor din România pentru o perioadă de doi ani.