Casa satului bănățean

Casa bănățanului este zidită parcă în funcţie de cursul razelor de lumină ale Soarelui. Culorile deschise nu obosesc ochiul, pentru simplul motiv că streaşina umbrește într-o formă odihnitoare zidurile văruite. Adânca poezie ce emană dintr-un sat bănățean provine și din faptul că ascunde nenumărate comori sufleteşti. Culorile caselor se pregăteau în perioada Postului Mare, tot atunci se și zugrăveau, spre veșnica renaştere, ca o veşnică izbândă… pentru ca strămoșii să-și trăiască mai departe prin noi, visele neîmplinite.

În orice casă din satul bănățean erau măcar două sobe, chiar și în casele mai sărăcuțe. Una dintre ele era mereu „curată“, cunoscută ca „soba ge la drum”, ori „soba nouă”, pregătite  pentru copiii plecaţi departe, fie pentru musafiri, sau pentru a avea o odaie bună. „Soba nouă” era locul unde se petrceau cele mai adânci taine ale familiei. Se petrecea bucuria botezului, a nunții, ultimul loc din care bănățeanul pleca pe drumul nemuririi. Cinda casei este locul unde soții mai şedeau la o vorbă. Era deschidere, spre lume, un loc unde bănățeanul se putea odihni, unde medita. Era locul pe care copiii se caţărau și se jucau jocuri imaginare. Cinda aduce lumea mai aproape. Ca spaţiu al locuirii, cinda casei înlocuieşte soba, acolo dormeau în serile de vară familiile cu mulţi copii, la răcoarea ei se adăpostesc animalele mici de casă.  Cinda este locul pe care gospodarii expun zestrea fetei, când ea se mărită sau poate fi locul unde darurile mortului sunt arătate în ziua petrecerii lui din lume. Tot acolo, mamele tinere își leagănă pruncii, fiind și locul descoperirii.