Numai despre flori în luna mai

With
Comentariile sunt închise pentru Numai despre flori în luna mai

La expoziţia agro-industrială din anul 1891, de la Timişoara, grădinarul Wilhem Mühle a primit Crucea de Aur în grad de ofiţer din partea împăratului Franz Josef, ocazie cu care a devenit florarul oficial al Curţii Imperiale de la Viena. Parcul expoziţiei, realizat de timişoreanul Wilhelm Mühle, a primit numele Franz Josef după ce însuşi împăratul a vizitat-o şi a rămas impresionat. În 1891, aranjamentele florale, realizate din peste 300 de soiuri de trandafiri, aveau să dea, peste ani, numele actual, Parcul Rozelor, iar Timişoarei, renumele de oraş al florilor. În memoria orașului există un zvon că acest parc a fost construit și datorită unor femei influente din Cetate, care au donat o sumă importantă de bani, atât pentru crearea acestui mic paradis, cât și pentru aducerea din străinătate a unui număr impresionant de specii diferite de trandafiri.


Iată că, după sute ani, alte femei din Timișoara, organizate în Clubul Lions, s-au implicat pentru reabilitarea ceasului floral. Ceasul floral era cândva un simbol al orașului nostru. Astfel, se continuă tradiția implicării cetățenilor în a organiza frumosul în Timișoara.
Poate că este momentul ca parcurile orașului să fie lăsate spre administrarea unor organizații nonguvernamentale, așa cum era cândva „Asociaţia iubitorilor parcului” care îngrijea Parcul Coronini. Spun acest lucru pentru că se vede cu ușurință faptul că, la acest capitol, managementul Primăriei Timișoarei a dat greș.