Timişoara este un oraş cu o istorie aparte faţă de celelalte localităţi din ţară. Arheologii, de-a lungul timpului, au găsit importante semne ce dovedesc că pe actuala vatră a cetăţii au fost asezări umane încă din antichitate. În jurul secolului al XII-lea localitatea este consemnată ca cetate fortificată. Trecută prin mai multe stăpâniri ce şi-au pus amprenta asupra dezvoltării pe parcursul timpului. Timişoara ia un avânt economic şi îi creşte importanţa strategică sub dominaţia ungară în timpul lui Carol Robert de Anjou, un rege ce ordona construirea unui palat regal pe locul unde este acum Castelul Huniazilor, ridicat de Ioan de Hunedoara. Timişoara devine pentru un scurt timp şi capitală a Regatului Ungar.
Un capitol aparte în istoria Timişoarei este perioada în care Ioan de Hunedoara, eroul crestinătăţii după victoria împotriva turcilor la Belgrad, se stabileşte la Timişoara împreună cu familia. El va transforma cetatea într-o tabără permanentă şi se va ocupa de reabilitarea palatului regal, care astăzi îi poartă numele.
În anul 1514, răsculaţii conduşi de Gheorghe Doja asediază Timişoara. Armatele ţărăneşti sunt înfrânte în apropiere de Timişoara, iar Gheorghe Doja este ars de viu pe un scaun de fier înroşit. Acest eveniment este marcat de statuia Sfintei Marii din Piaţa Maria, cartierul Iosefin.
După mai multe atacuri din partea Imperiului Otoman, Cetatea Timşoarei este cucerită (1552) şi timp de două secole devine capitală de vilaiet otoman şi pentru o perioadă are acelaşi statut ca şi Belgrad şi Buda. Sub stăpânirea turcă (1552-1716), Timişoara se bucură de o atenţie deosebită din partea sultanului şi devine unul dintre cele mai importante centre ale ocupaţiei otomane din această parte a Imperiului. Administraţia turcă împarte oraşul în patru districte şi suburbiile în zece mahalale. Fiecare cartier a fost fortificat.
În urma unui asediu prelungit, prinţul Eugeniu de Savoya îl forţează pe ultimul comandant turc să capituleze. La 12 octombrie 1716, garnizoana turcă părăseşte definitiv oraşul. După numai şase zile Prinţul Eliberator intră triumfal în Timişoara distrusă de violentul asediu. În scurt timp, el propune împăratului Carol al VI-lea reorganizarea Banatului. Trei ani mai târziu împăratul semnează decretul de numire al Administraţiei Banatului cu sediul la Timişoara. Până în anul 1751, Timişoara şi Banatul au fost conduse militar, după care au fost reîncorporate Regatului Ungar, iar în administraţie a fost introdusă limba maghiară.
În anul 1781, Timişoara devine oraş liber regesc prin diploma emisă de împăratul Iosif al II-lea şi reînnoită de împăratul Leopold al II-lea (1790). Astfel, cetatea de pe Bega dobândeşte anumite privilegii ce au dus la dezvoltatea mult mai rapidă a oraşului. Este important faptul că Timişoara avea proprii reprezentanţi în Dietă, avea propriul buget şi avea dreptul la o stemă.
Noua stăpânire a reconstruit Timişoara din temelii (1723-1765) şi a reorganizat sistemul de apărare al cetăţii. În această perioadă apar noi cladiri: Domul Catolic şi Palatul Episcopal, Primăria, Biserica Ortodoxa din Piaţa Unirii, Cazarma Transilvaniei şi alte cartiere: Elisabetin, Josefin, Fabric.